Poezii despre roci, pagina 5
Viață
Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.
Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.
Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!
E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pretendenți o mie
Pretendenți o mie inima-ți rănesc
Poeți de doi bani, escroci ce jignesc,
Vânzători de cărți ce-aprind fantezii,
Pictori ce pictează doar în culori vii.
Trompetiști cu steaguri ce flutură tare
Care îți oferă lumi strălucitoare
Purtători de torțe, cioplitori în rocă
Ce îți spun sonete până te sufocă.
Dar în pragul ușii, tu stai în lumină
N-auzi nicio voce, nu simți nicio vină
Nu-s decât pereți și dureri șiroaie
Ce-ți pătrund în suflet ca stropii de ploaie.
Stau în fața ta, mâinile-s spre cer
Aur eu nu am, dar nici colți de fier
Tot ce pot să-ți dau, chiar de tac din gură,
E-un trup ce vibrează și-o iubire pură.
poezie de Jeff Kurfess, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-atâta frământare...
Seara se înhamă la stelele tale șlefuite,
De ele atârn candela viselor noastre,
Viitorul luminos îmi trece prin minte
Prin fereastra nopții cu pliuri albastre.
Tu îmi citești gândul de rocă adâncă,
Adusă din seminția îngerilor prunci,
Unde curcubeul se unge cu brâncă
În amvonul de aripi și gânduri prelungi.
Ne pansăm cu săruturi în clipe târzii,
Ne transformăm în pulbere de dor,
În noi mocnesc știute, luminile dintâi,
Le injectăm în suflet cu dulcele fior.
Seara se înhamă cu iubirea noastră,
Ne poartă pe sub lună la întors de ceas,
Dorul de tine-i durere aprinsă, albastră,
De-atâta frământare nici Domnul nu e treaz!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciuma
marțiană amenință omenirea
din două mii
treizeci și unu cel mai probabil
adusă odată cu rocile recoltate
pline de agenți patogeni
și oamenii nu vor fi pregătiți
nici de data aceasta
ciuma o să facă ravagii
lovind planeta noastră
fără milă
specialiștii rămași vor studia atent
ciuma marțiană prevestită de scriitorii sf
încă din secolul trecut
orașele vor rămâne din nou pustii
ciuma marțiană o să-și găsească
un mediu propice la noi
și omenirea o să sfârșească
în chinuri groaznice
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de epocă
Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanțe, din frumuseți îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru și veșnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viața... cu-aceiași timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-și n-are duplicat.
Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinerețe,
Un vechi parfum, stors din dorințe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopți topite-n patimi, de nopți cu nuferi de noblețe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzlețe prin istorii.
Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopți cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanțe vechi ce le ascult.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dăruire... la masculin
Am strâns bărbați de pe planetă-n mine
în trup imens de roci -cum Everest
să am- ca să repar eternele ruine;
în case veșnice... pentru copii ce cresc.
Am strâns sudorile bărbaților planetei
să fac din ele lacuri de cristal,
deșerturile vieții să irig; pe-ai secetei
năpăstuiți de sete... să-i încânt în madrigal.
Am strâns, tot ce minți au, de la bărbați
-Căci școlile-s deșarte, fără vlagă-
tot ce se naște-n viitor, să fie-naripați;
Să facă Universul... o planetă-ntreagă.
Sunt toți bărbații de pe Terra, la un loc,
Cu nebunia minții ș-inimă de blând...
Pe umeri vreau să port o lume-ntreagă-n joc;
Să mă petrec la infinit, în alt și alt bărbat, pe rând mă înglobând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri de lumină
E-albastru cerul, nu e niciun nor,
iar liniștea din jur e-atât de mare,
încât aud tăcuta nepăsare
a timpului ce trece prea ușor.
Se-nvârte într-o rază-un fir de praf
abia scăpat din lunga nemișcare
a rocii smulsă din străvechi altare
și dăltuită de-un arheograf.
Stârnite de-al mișcării slab fior
răsar, din minte, două gânduri triste,
crescute în decenii ateiste
ce le-au încătușat măiastrul zbor.
Un gând e al iubirii dar divin
și îl eliberez e gândul meu-
iar celălalt, al urii mi-e mai greu-
dar îl strivesc, pe loc, și-l scap de chin.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva...
Erai cândva din sufletu-mi bucată
Pe brațe fericirea ne purta
Dar nu știu cum, din mine-ai fost furată...
Și-am să-mpietresc fără caldura ta.
Un cântec fredonat pe două voci,
Doi fluturi ce dansau pe-aceeași floare,
O inimă ce palpita-ntre roci
Și lutului i-mprumuta culoare.
Lujer și floare înnobilând grădina,
Parfumul florilor dansând în vânt,
Sărutul ce îl așeza lumina
Pe pleoapa cerului, ca legânânt.
Eram cândva, noi doi, o poezie:
Eu verbul ce te conjuga tăcut,
Tu rima ce cânta atât de vie
În versul ce ne-mperechea-n sărut.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie cu pietre
Pietrele vorbesc o limbă cepeleagă
Umăr peste umăr, mute scapă-n rost
Idiomul șters de o lume întreagă
Tras prin păpălașcă, pus la adăpost.
În placid, o rocă semicolțuroasă
Zace sub asediul de amplasament
Va muri călcată pe spate și coapsă
Va vorbi agale în anrocament.
Slova i se varsă interdependentă
Țiglei răzimate-n căprior, pieptiș
Unduind în vale unde e latentă
O comunicare cu un grohotiș.
Cărămide suple rujate cu mică
Boncăne-n tavane chef de petrecut
Cu înfrigurare în icoane pică
Strop de tencuială de părinți pierdut.
[...] Citește tot
poezie de Dan Pachițu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste eternă...
Dragostea mea, de atâția ani,
Lângă tine sunt mereu și voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.
Tunetul pușcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinți,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.
Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbești,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre roci, adresa este: