Dobrogea şi timp

Canalul

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesoara de geografie

Ţi-am prins în păru-ţi flori de Bărăgan
Şi te-am iubit la Bran, într-un castel
La Iaşi, în târg, parfumu-ţi diafan
Ţi l-am furat şi m-am pierdut în el.

Îmi întorci iubirea
Ca pe la Ploieşti
Dar eu te iubesc în neştire
Oriunde sunt şi eşti
Şi nu sunt doar poveşti
Gura lumii-i rea,
Dar geografic eşti toată doar a mea!

Mă înveţi geografie
Tu eşti busola mea
Sunt şcolar şi-n iubire
Şi chiar declar aici tare şi sus
Că te voi absolvi cu "zece plus"
(Dar eu, de fapt, aş dori să-ţi fiu repetent)

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Almăşan-Socaciu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.

Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.

[...] Citeşte tot

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheişa

Mergeam, în aerul uscat al zilei,
Prin Munţii Dobrogei, la vânătoare,
Lăsând în urmă slăbiciunea milei
Şi eul cel învins în dedublare.

Trecuseră, deja, prea multe ore
De mers pe pietrele ca de jăratec
Şi-n ochi îmi apăreau, multicolore,
Imagini ce se unduiau, zănatec.

Era o toamnă peste care vara
Se întinsese cu căldura-i mare
Şi-o secetă ce îmi făcea povara
Oţelului din mâini mai grea sub soare.

Să fie ochii care-mi joacă feste
De pare că pământul arde, fierbe,
Şi drumul meu e unul de poveste,
Cu duhuri care mă pândesc, acerbe?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!