Poezii despre abdicare și timp
poezii despre abdicare și timp.
Urme de aur
Urme de aur, trecute prin părinți,
Își poartă-n unda șchiopătată sensul,
Sacrificând pe-altarele de sfinți
Palma muncită, aripa și mersul.
Sorb mustul mov de trudă pământească
Pelerinii vieții în fapt de seară,
Se învelesc cu grija părintească,
Scutul sub care pruncii își vegheară.
Colții timpului în trupul lor se-nfing,
Minutul își cerșește libertatea,
Ora-i înfruntă, clipa se bate-n ring,
Zei hulpavi le răpesc eternitatea.
Pictează stelele cu tainice mistere,
Piramida iubirii nu trăiește în ieri,
Abdică din existența lor austeră,
Mutându-se în lumea brăzdată de tăceri.
poezie de Liliana Pușcașu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Laudă reprezentanților poporului
Când tac îi luăm drept luminați.
Doar că tăcuți nu sunt de fel.
Au bărbi de-apostoli lungi de-un braț
și gratis patul la hotel.
Îi vezi mergând spre parlament
să ne slujească-n mod concret.
De i-ai petrece mai atent,
ai observa: merg la bufet.
Se tem grozav de zeflemea,
iar faptele le sunt erori.
Și le e frică, tot așa,
de-alegeri, nu de-alegători.
La șaptezeci de ani abdică,
iar când să plece stai, dar cum?!
De ești cărunt, poporul se ridică.
Poporul se ridică-oricum!
pamflet de Erich Kastner din Zarvă în oglindă, traducere de Dragoș Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai, Românie!
... hai, Românie ireală, proiect al marilor puteri
s-a stins Alteța sa Regală, o jertf-a micilor cedări
de azi pe calea veșniciei purcede și Mihai I
tăcut martir al tragediei din veacul marilor hoții
când România hăcuită de Molotov și Ribentrop
a mers la abator ca vita într-un război ca un potop
și după care cum se știe același rege suveran
abdică. Biata Românie ajunge sluga lui Ivan.
hai, Românie temporală, proiect de veacuri zămislit
și renăscut a căta oară ca Phoenix, poate mai cumplit
declară-ți zilele de doliu - se trece o epocă tristă
epuizând în crematoriu totala-și pleavă socialistă
apare alta mai globală, mai nașpă și mai delicată
cu sărăcimea mai totală și securimea mai bogată
apare o epocă-n care te văd unită și regat
aceiași Românie Mare. Mihai I a abdicat.
hai, Românie parțială, proiect de frică adumbrit
cu rege mort, regină goală, în cârd de state hăcuit
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea ta
Ar trebui să plec; se bate-o oră
Mult prea târzie ca să mă conforte.
Chemarea ei m-atrage în cohorte;
Chemarea ta, ascunsă, mă devoră.
Te joci cu vorba ca să mă escorte
Prin vreme, ca o masă piroforă,
Când ceasul bate ca să ies din horă
Și nu știi, a te-abține, ce efort e!
Stau prins ca-ntr-o capcană ilicită,
Gata să-i sparg ferestrele opace,
Când gestul tău mă prinde în ispită
Cu-aceeași abdicare zălogită
Ca dopamine paradiziace.
Ar trebui să plec și n-o pot face...
poezie de Adrian Erbiceanu din Confesiuni pentru două generații (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aveam un vis că pot să zbor ...
Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalț pe-un colț de nor
Și-n palme, strâns, să țin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colț să mă ridic,
Așa că de la vis abdic
Și cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu sufletele uscate de senzațional
tinerii mor de bătrânețe
aproape nicio floare nu mai cheamă fluturii
din banalitate nici soarele nu mai face umbre
iar zilele nu mai alternează cu nopțile
doar din când în când
în deșertul dintre două oaze
cresc cu încăpățânare caravanele nimicului
precum feții frumoși din lacrimile afroditei
ȘOC! SENZAȚIONAL!
lupul încă nu a fost halit de oaie
dar punem de încă o ediție specială
cum altfel să mai ascultăm banalul
decât la superlativul exagerării absolute
iar când din greșeală
se mai întâmplă și ceva extraordinar
aproape că nimeni nu mai observă
că pinguinii vrăjitori sunt insomniaci
e o lună mult prea plină
albastră imensă numai bună de prime-times
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare fără miză
așteptare fără miză
somnul greu îmi dă târcoale
și prin apele domoale
nu adie nici o briză
a murit orice elan
parcă-aștept de ani întregi
elixirul unor regi
sau popas la câte-un han
întrebați-mă că nu știu
parcă nu-mi doresc nimic:
tron din care să abdic
sau livrea de vizitiu
aș pleca într-un surghiun
să mă ardă, să mă mustre
discordante și ilustre
valurile de simun
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu cine ești?
Ești doar o frământare a timpului uitat,
sau ești zeița care nicicând n-a abdicat
și-a zeilor putere spre oameni o îndrepți,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepți?
Ești o închipuire, ești nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieși din lumea-ți verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?
Ești poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălțimi,
înscrisuri ne-nțelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?
Fiica neștiută a unei energii
ce-n viața pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viața ce apare din marele mister?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu acte în regulă
îmi pun botnița antibârfă
tu pe cea antigargară
și ieșim să plimbăm fiecare câinele din noi
(niciunul nu latră însă umblă cu limba scoasă
e momentul să zburde)
pocnesc muguri pe ram
sau oasele mele se socotesc între ele
merg în fața ta la distanță distinctă
nu părem a avea în comun frământări
de noapte
umblăm cu privirea foarfecă
tăiem singurătatea încă unei zile în fâșii biodegradabile
sufletul radiază temeri
linii magnetice în plină criză
ocolim câteva cântece ale unei păsări
sincopat o ploaie de grâu primenește piațeta
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre abdicare și timp, adresa este: