Poezii despre briză și vânt
poezii despre briză și vânt.
Departe mult de-aici
Știu, tainic, un iatac în care,
Gătită și fermecătoare,
E-o fată-n veșnică-așteptare.
Pe sân își face vânt cu-o mână,
În pat culcată pe o rână,
Ascultă plânsul de fântână:
E casa Doroteii, unde
S-o legene pe răsfățată,
Din depărtări ușor pătrunde
Suspin de briză și de unde.
De sus în jos, cu grijă mare,
Uleiuri ung fragilul trup,
Rășini frumos mirositoare. -
Leșină într-un colț o floare.
sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Cântecul mării
(Capri, Piccola Marina)
Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopții,
nu veniți aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supraviețuiască.
Imemoriale brize ale mării,
de milenii și milenii
adiați peste pietrele istoriei,
sunteți cel mai pur spațiu
venind de departe...
O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zămbet de toamnă
De parcă marea se-arunca în tine
te încălțai cu valuri pe poteci
și culegeai din afine coline
din ape te udai cu buze reci.
De-aceea prin sprânceana depărtării
ne fluierau copacii nisipoși
Iar vântul parfumat cu briza sării
ne îmbrăca în frunze
rușinoși!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu plânge la mormântul meu
Nu plânge la mormântul meu
Nu sunt aici, nu dorm mereu
Cu vânturile m-am unit
Un diamant am devenit.
Sunt soarele ce coace grâul
Sunt ploaia care umflă râul.
Când te trezești de dimineață
Sunt briza care te răsfață
Sunt păsările-n al lor zbor
Sunt strălucirea stelelor.
Nu plânge acuma la mormânt
Nu am murit, nu-s în pământ.
poezie de Mary Elizabeth Frye, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nici măcar acum nu știi?
Drumul spre Hanshan e unul ciudat foarte;
Nu se văd urme de roți, nici de copite.
Vânturile se strecoară dintr-o vâlcea în alta.
Pășunile sunt verzi și strălucește roua-n ele,
Iar briza oftează-n frunzele de pin.
Nici măcar acum nu știi?
Realitatea întreabă umbra care-i drumul.
poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E liniște și-i bine.
Nici pescărușii nu zboară.
Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Și sub bolta înstelată.
O linște adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu lovește-n stâncă...
S-a astâmpărat și vântul.
Doar astrul nopții luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veșnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept
Te aștept fără cuvinte
Când o stea se-aprinde,
Să-ți arate calea iară,
Prin noaptea de vară.
Te aștept nerăbdător
Fiind aprins de dor
Briza n-o mai întâlnesc,
Pădurea n-o mai iubesc.
Te aștept tot gânditor
Vântul n-are spor,
Stau întins pe iarba deasă
Cu luna mireasă.
Te aștept lângă izvor,
Solitar decor
Și-ți văd trupu' mlădios
Ce se-apropie sfios.
[...] Citește tot
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Jacheta gri
Jacheta gri, uitată-n cui,
A fluturat odată,
În briza unui golf verzui,
Pe tine înfășurată.
Tu n-o mai porți; s-a demodat, Dar eu văzând-o îmi pare Că stau cu tine îngândurat,
În freamătul de mare.
Jacheta gri a-ncremenit
Cu tainicele-i cute...
Mi-aduce-un dor nemărginit De vremile trecute.
Ah! mâneca ce se-ndoia
De-a brațului mișcare,
Ea tristă, parc-a-nchis în ea
O clipă trecătoare.
Și mâinile ni s-au cuprins
Pe nesimțite parcă,
Pe când, în verde necuprins,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Brătescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul
(unde mă porți gândule?)
Când zori mă vor trezi din somn
Și vântul îmi va adia prin păr,
Îți voi șopti cu buzele uitarea
Ce florile imi leagă iar suflarea....
Parfumul amintirilor rămân,
Ca briza ce o simți la malul mării
Mă iartă atunci când îți greșesc
E sufletul ce nu știe de reguli.
Sub umbra teilor de altădată,
Iți simt mirosul ce mă-mbată
Nori albi mi-acoperă durerea
E gândul meu ce zboară aiurea.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epava
Arsă până la os de soare zace-aruncată de furtună
Pe plaja goală, dusă pe gânduri, aplecată pe-o parte;
Ea care-odată înnoda-ndepărtate țărmuri împreună
Și vântura Estul și Vestul cu velele-n vânt umflate...
Stoluri de pescăruși aromesc pe copastie și pe etravă
Extenuate de mareea care tot urcă și tot coboară...
Dar, se spune, c-atunci când e lună plină, bătrâna epavă
(Și toate clopotele-anunță miezul nopților de vară)
Înalță velele și se-avântă departe de vederea noastră:
Despică oceanul iarăși și la prova ard flăcările spumei,
Și ea valsează pe apa mării unde cerul e singura fereastră,
Retrăiește niște vise frumoase de demult, vii în somnul ei.
Fremătând, în vreme ce plutește-nclinată-n vântul nopții,
Voioasă că velele-i cântă-n briza tare și-o îndrumă,
Ea simte că marinarii o iubesc și-au grijă de ea cu toții
Iar porturile-i cad, unul câte unul, ca niște stele-n urmă.
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre briză și vânt, adresa este: