bunele maniere şi creştere

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţelul vieţii

Părinţii-l văd un ţel spre viitor,
Devine necesar ca apa de izvor,
Se înalţă prin eforturi renăscute,
De cei ce-l cresc e bine să asculte.

Deprinderea spre viaţă stă în exemple.
Părinţii ştiu să mustre, să contemple,
Exuberanţa vârstei încearcă s-o suporte,
Însă copilaşii ştiu noul să-l importe.

Impunerea creează doar ispite,
Formând din ei mici cópii răzvrătite
A celor mari, ce-şi pierd răbdarea,
Iar nedreptatea provoacă răzbunarea.

Copiii visează uneori să crească,
Ca unul, altul, să se-asemuiască,
Într-un cămin stabil, cu mângâiere,
Pot să deprindă bunele maniere.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlas

Aud pârâind şi mi-e teamă că se rupe
pânza putredă şi albastră de deasupra noastră
Şi stelele-au să cadă

Şi-o să se vadă
tencuiala coşcovită, mucedă,
din spatele ecranului.

Simt greul, tot mai greul.
Am un fel de cancer,
Ceva creşte în fundul ochilor mei.
E greutatea, numai greutatea de negură şi zgură
sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.
Ochi fără mâini.

Port în spinare mizeria asta
tot mai plină de păduchi tot mai plini
de Duhul Sânt şi de zmerenie.

Ăştia îl au pe Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Predescu din Placenta de gheaţă - poeme elementare (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria şi mama

N-am judecat în viaţa mea
pe nimeni pentru fapta sa,
cum nu vreau să fiu judecat
de vreo femeie sau bărbat.

Judecător e Cel de Sus
cu drept, cinstit cuvânt de spus,
e Creatorul ce ne-a dat
tot harul binecuvântat.

Să binecuvântăm toţi sfinţii,
alături punem şi părinţii,
ne-au îngrijit şi ne-au crescut
dar mama-i cea ce ne-a născut.

Avem o Patrie şi-o Mamă,
la amândouă le dăm seamă,
îi cerem Patriei loc sfânt
măcar trei metri de pământ,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie de calitate

Fără pereche în bună creştere şi frumuseţe,
o doamnă delicată şi-a găsit refugiul
în această vale uitată de lume.
Ea este de familie nobilă,
dar toată avuţia i s-a risipit;
acum trăieşte ca iarba şi ca arborii.
Când centrul administrativ a căzut în mâna rebelilor,
fraţii ei au fost condamnaţi la moarte;
originea şi rangul nu mai valorau nimic - - -
nu a fost lăsată măcar
să adune şi să le îngroape oasele.
Oamenii se întorc repede împotriva celor
pe care i-au slujit şi cărora le-a trecut vremea - - -
norocul este flacăra unei lămpi

aplecându-se sub bătaia vântului.
Soţul e un tip frivol
care şi-a găsit o altă femeie frumoasă.
Chiar zorelele, deschizându-şi floarea în fiecare seară,
sunt un exemplu de constanţă pe lângă el;

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie telefonică

Preţul părea rezonabil, locaţia
Nu conta. Proprietara a jurat că locuia
În afara spaţiilor comerciale. Mai rămânea
De făcut o mărturisire. "Doamnă", am avertizat,
"Urăsc călătoriile ratate – eu sunt african."
Tăcere. Tăcerea zgomotoasă a celor bine crescuţi. Vocea a revenit,
Vopsită cu ruj de buze, sugerând apropierea
de un portţigaret aurit. Am căzut, prosteşte-n plasă.
" CÂT DE NEGRU?"... Auzisem bine...
" EŞTI MARONIU SAU FOARTE NEGRU?"
Buton B. Buton A.
Putoare de respiraţie râncedă gen ascunde-te şi vorbeşte.
Separeu roşu. Cutie poştală roşie. Autobuz supraetajat
Plin de gudroane.
Era real! Jenat de
Tăcerea lipsită de maniere, cedez
Uluit şi cer politicos o explicaţie.
Grijulie cum era, modulând accentul –
"EŞTI NEGRU SAU BLOND BLOND?" Mi s-a aprins becul.
" Vreţi să spuneţi precum ciocolata obişnuită sau ciocolata cu lapte?"

[...] Citeşte tot

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!