Poezii despre cărți și recorduri
poezii despre cărți și recorduri.
Să chiuim pe Everest
Veniți cu noi pe-acoperișul lumii
Să ne înscrim în cartea de recorduri
Cum statele semnează în acorduri
De dragul adevărului și-al glumii
În glaciale forme ale humii
Să ne luăm frugal gustarea-n corturi
În cel mai greu și mai frumos din sporturi
Și pe musteți cu stratul gros al brumii
Vom scoate poze cu ghețari în spate
Cu fanioane lângă noi, trofee
Și vă vom scrie lapidar crâmpeie
Cu degetele noastre degerate
Pe care voi cu gusturile snobe
Le veți citi-n papuci pe lângă sobe
sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitație la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă las robit
Mă las robit de liniște-n odaie
Și mă cufund de voie în lectură
Aleg ținuturi unde-și petrecură
Conquistadorii vremea în războaie
Un țârâit de greieri noaptea cură
Din tavane amintind a ploaie
Și lucrurile împrejur se-nmoaie
După o neștiută partitură
Această investiție aparte
Și susurând duios ca o vioară
Recordurile lumii le doboară:
Doar să-ntinzi mâna și să iei o carte
Și-n schimbul tristelor firide,
O altă lume-atunci ți se deschide
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floare albă de noroc
mă las robit de liniște-n odaie
și mă cufund de voie în lectură
aleg ținuturi unde-și petrecură
conchistadorii vremea în războaie
un țârâit de greieri noaptea cură
din tavane amintind a ploaie
și lucrurile împrejurul meu se-nmoaie
intrând aievea în literatură
această investiție aparte
și susurând duios ca o vioară
recordurile lumii le doboară
prin gestul simplu de-a lua o carte
pe care o citești și o pui la loc
ca pe o floare albă de noroc
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea putea
să confirme că era un ozn
dar nimeni nu știa de unde
apăruse în toată splendoarea lui
și nu era om să nu recunoască
frumusețea lui metalică în întregime
mulți și-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau șase sau șapte
prichindeii de până-n clasa a șasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionați
de ozn aterizat în parcul
de joacă și de mici nebunii copilărești
au urcat scările fără teamă
știau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
și adulții priveau hipnotizați
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste cu somon
Pe coridor am și eu niște plante amărâte. Le stropesc, ele se agață de viață, așa ar trebui să fac și eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit și a mușcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos și mândru. Rău este că somonul a reușit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu niște câini vagabonzi. Avea mișcări de focă, îi mușca, iar câinii lătrau fericiți că au un tovarăș de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este și acum present în parc, autoritățile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele și animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp niște vise caudate, mă dor ceafa, umerii, mușchii dorsali.
Medicul- șef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viață, somonul a fost profesor la Colegiul Frații Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o ființă cu contur incert și misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viața lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiția, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinților. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veșnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereții rostesc poeme. Omul se chinuiește singur, se ghemuiește de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roșii, somonii sunt roșii. Basta cu sângele și cu această culoare roșie.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre cărți și recorduri, adresa este: