creştere şi populaţie

Cântec de crescut ziua

Mirosul de pâine
Seara
Coborând în oraş
Înfioară existenţa
Prea poluată a clipei
De toamnă
Populată cu frunze
Care miros a moarte..
Certat de timp
Bolnav de însingurarea
Dintre noi
Am terminat să înalţ
O casă de trudă
Pe un pământ
Arat silnic
De lumină
Şi am rămas ca un mal
Nealintat de valul dorinţei
Pe care încă
Mai trec poeţii

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare pentru ţărani

Chemare pentru ţărani,

A venit şi vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii înapoi,
Hai ţărani, întoarceţi-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.

Şi luaţi şi fabricile-n sate,
Fiţi şi muncitori, dar şi ţărani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt bălării pe bolovani.

Rar câte-o exotică găină
Şi vreun porc în vre-un sărman coteţ
Casa voastră însăşi vi-i străină,
Doar atât, un buletin aveţi.

Şi sămânţa vostră cade-n piua
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi daţi „bună ziua”

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutantul. Şocantul

Am întâlnit
o umbră
desprinsă dintr-un om
pe care nu-l mai putea
suporta
şi am văzut
cum s-a strâns
în jurul unui petic
de lumină
au căzut frunze peste ea
şi sub acţiunea cumulată
a clorofilei, a umbrei şi a luminii
a luat forma
unui mutant
al cărui răcnet
a crăpat
clopotele de cristal
acoperind sinele
şi aşchiile s-au înfipt în sine
a cărui durere

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Rachieriu din Cuvântul aristocrat (6 ianuarie 2016)
Adăugat de rocky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinozaurii

Dinozaurii au fost
Creaturi care au trăit
În vechime, cu un rost
Ce ne dă mult de gândit.

Şopârle înfricoşătoare,
Cu sânge rece sau cald,
Creaturi înfiorătoare,
Ce-au populat acest meleag.

Erau mai mari ca o casă,
Sau chiar un bloc cu terasă,
Însă deloc minte n-aveau,
Mai proşti ca o mâţă erau.

Aveau kilograme multe,
Cântăreau tone zeci sau sute,
Zeci de metri în lungime
Şi tot atât înălţime.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!