durerea sufletească şi noapte

Felinarul

Neadormit veghează felinarul,
În taina nopţii osândit să vadă,
Tovarăş are colţul vechi de stradă,
Singurătăţii sfetnic — trotuarul.
El vede-a vieţii nesfârşită pradă,
Asfaltu-i spune patima ş-amarul,
În faţa lui îşi plimbă-ntreg calvarul
Întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
Clipind încet cu licărire rară,
Îţi pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Şi parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeţi fiecare sară,
Să luminez nenorocirea voastră?..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind tacit

Când nu îţi voi mai spune ¬¬te iubesc
Să ştii că te iubesc mai mult.
Te voi iubi cum soarele iubeşte luna.
Şi noaptea stelele.
Un praf de diamante...
Acum îţi dau ca să imi dai...
Ce sens?
Îţi dau... îmi dai... din timp, din aripi,
Îţi cânt în versuri dragostea
Scriind poeme pe hârtie
Şi dragostea zălog sculptat
În inima-mi pustie
O şoaptă-a gândului îndurerat
Mereu pe prispa buzelor mele
Aşteaptând un gest... un cuvant
Să fie eliberată din temniţa sufletului
Să zboare către universul tău iubire
Aşezându-se mut în faţa ta
Doar privindu-te, iubind tacit!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă

Fanfarele liniştii delirează pe străzi,
umbrele trec spre niciunde, în seara asta
te-aş putea iubi până la moarte,
adică foarte puţin timp.

sufletul a obosit de mine, meditează
cu fruntea în mâini şi admiră
faţade baroce, statui care ies din ziduri
în preumblarea de noapte.

nu mai e timp pentru iertare, prea
multe sunt păcatele mele, îndurerată
maica lumină şi-a întors faţa
de la mine

lăsaţi-mă să scriu un poem
Sfârşit: lumina...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza

Din care univers mi-te-ai desprins
Şi te-ai oprit în prag la mine?
Divinitatea te-a trimis
Să-mi tulburi clipele senine?

Eşti adiere şi suspin; un vânt de primăvară,
Parfum de flori, un gust amar
al clipei trecătoare...
Eşti amăgirea unui vis din noaptea solitară.
Dar ce nu eşti tu oare? Eşti bucuria care doare.

*
* *

În viaţă m-ai curtat mereu
Şi-ai însoţit durerea sufletului meu.
Dar eu, nebun, n-am înţeles
Şi-am aruncat vers după vers
În nopţile cu lună plină
Pe-o bancă-n parc, pentr-o străină.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte iarăşi se aşterne

Noapte iarăşi se aşterne
Peste hăul sufletesc
Şi-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbuşesc.

Inima ţinteşte-n taină
Spre o stea din centrul bolţii
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorţii.

Se deşiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.

Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Şi păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectivă sentimentală

Revăd oraşul pribegiei mele -
Nepreţuit motiv de inspirare -
Cu-acelaşi Vodă Cuza
Tronând în piaţa mare,
Îndurerat de-atâtea vremuri grele...
Ştefan cel Sfânt şi-arată buzduganul,
Cu care-nspăimântase întreg aliotmanul...
Miron Costin letopiseţu-şi scrie
Cu sângele Moldovei - izvor de apă vie...
În jilţul lui, Asachi - poet şi fabulist -
Pledează şi-astăzi pentru "curentul latinist"
În faţa teatrului, Vasile Alecsandri
Se-ntreabă ca Hamlet: "A fi, sau... a nu fi?"...
Mihai Kogălniceanu, la Copou,
Repetă un capitol istoric veşnic nou...
Sărmanul Eminescu, într-un cearşaf de baie,
Şi-aşteaptă epigonii flămânzi ca să-l despoaie,
Şi-n timp ce turnul Goliei se-ntreabă ce să facă -
Să-şi plângă gloria defunctă sau să tacă -
Biserica - minune mică - Sfântul Sava,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul plecării

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...
De ce n-ai spus atunci, de prima dată,
Dacă pân' la urmă nu ţi-am fost pe plac?

Suspin în noaptea grea, înlacrimată,
Căci n-am curaj de-aţi spune de ce zac.
Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...

Nici nu mai ştiu ce-aş mai putea să fac
Să-ntorc acele vremi de altă dată.
Cred că deja mai bine-ar fi să tac
Şi să te las să pleci în lumea toată.

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul revoluţionarilor

Firav, se înfiripă-un cântec pe afară,
Cu magi, cu îngeri şi cu Pruncul Sfânt...
Din cerurile larg deschise se pogoară,
Iubirea Domnului peste Pământ!

În jurul mesei se adună roată,
Toţi cei ce-un an întreg au fost plecaţi,
Se strâng cum se strângeau odată....
Dar azi sunt mama, tata, şi numai unul dintre fraţi!

Sunt multe casele în care
În Noaptea Sfântă de Ajun
În golul cel rămas se-aprinde-o lumânare
Să ţină locul celui ce-a murit prea jun.

Cu ochii în icoana lui Nicolae, bunul,
Din suflete îndurerate se ridic-un gând:
"Pe cei ce fac cu Tine, Doamne,-n cer Crăciunul,
Îi lasă, astăzi, să coboare pe Pământ!"

poezie de Sinziana Hliboceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!