elefanţi şi viaţă

Elefantul rătăcitor

Orice obiceiuri va fi avut omenirea
Ele s-au transformat în compasiune.
Nimic cu formă şi dimensiuni
Nu poate rămâne nemişcat când pasiunile se mişcă.

Începeţi-vă din nou vieţile.
Fiecăruia îi sunt iertate toate păcatele, oricare vor fi fost acestea.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exil

locul spre care se duc elefanţii
când vor să adoarmă
cu fruntea rezemată de nori
pare a fi un nonsens în cursul
firesc al luminii de la capăt
înspre acum
exil în azil sau moarte în exil
mă întreb
de ce atâta risipă de viaţă
pe drumuri ce converg totdeauna
la fel?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şoaptelor

Poetul ştie rosturi şi lucruri
ale vieţii din noi, din noaptea fantasmelor;
un călător printre ţările mici
ale basmelor,
un mare iubitor de pisici nevăzute,
de unduiri şirete
şi trucuri
tăcute.

Traducător de profesie rară
din limba vechilor uriaşi, din graiul atlant,
geniul magiilor apei,
un mic elefant
posesor de chei potrivite,
... hoţul de sens,
fără de ţară şi fără
iubite.

poezie de Petru Hobincu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de PetruH
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

sunt trufaşă, aparent puternică
un os de elefant pe o ceaţă gri
puţin zâmbet
multă uitare
cer
undeva am toate morţile puse deoparte
şi dacă aş fuma
fumul meu ar duce în sus mesajul
dar nu fumez
uneori nici nu scriu
uneori nici nu trăiesc
uneori nici nu sunt
doar un alter ego al vreunui sinucis
doamne, cu un fular
în bucătărie
era iarnă
la tg. mureş ningea
la fel pe geamul lui mic

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,

[...] Citeşte tot

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme!

Vine o vreme! Off, da... Vine o vreme!
a firelor argintii din părul vieţii,
a ridurilor şi a maturităţii din noi,
copii rătăciţi prin sufletul anotimpurilor,
locuitori din încercata Arcă...
Ce ne rămâne?!
O, da! spiritul viu din fotografiile îngălbenite
de efemeritatea anilor...
Spiritul ce ne conservă în colivia eterului uman,
altfel,
el îndepărtează praful de stele şi pânzele de păianjen
din drumul elefantului roz...
Omule! mergi mai departe...
(... pe o pânza de păianjen un elefant se legăna)
Dacă nu mai poţi la galop, ia-o la trap,
iar când ai obosit, ia-o la pas
în paşii de dans al vieţii
Trăieşte! simte-te viu,
nu te lăsa doborât,
păstrează-ţi credinţa şi tăria din inima-ţi grea.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollinaire

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viaţa de apoi?
Ţi-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoşteai legile nobleţii, precum Orfeu,
Tu ai iubit ţestoasa, calul, capra, şarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, şoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufniţa,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Aşa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia cu palatele ei luminoase

Elementele distinctive ale civilizaţiilor din lume nu-s simple
şi nici exclusiv girafa şi oraşul Roma,
aşa cum pot fi făcuţi copiii să creadă,
ci şi elefantul şi Danemarca, alături de multe alte lucruri.

Da, fiecare zi îşi aduce noul ei animal şi noua ei ţară,
noii ei regi şi noii ei zei, cota ei de mici personaje dure
care par să n-aibă nicio semnificaţie, dar care sunt oricum
înzestrate cu o viaţă şi cu o valoare proprie,
şi care pot fi însumate sau scăzute unul din altul după vrere.

Şi, la sfârşit poezia, care-i mai mare decât orice ţară;
poezia cu palatele ei luminoase.

poezie de Halldór Laxnes din Oameni independenţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

cu degetele spre cer fluieră un vânt
înnoptează un sentiment de iubire
în tine
se opresc săgeţile lui cupidon
privesc prin corpul tău ademe
nitor şerpuiesc forme
se ridică
la cer odată cu degetele tale ridicate
o baladă rock
la tranzistorul din vechea maşină
din cimitirul de elefanţi
ai ridicat ochii din favelă
şi ruga se
- nălţa o
dată cu ruga în chiţăit de şobolani
note muzicale interpretate
- n noapte
până la răsăritul soarelui
sub mângâierea lui se naşte favela
şi moare tot a

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterioşii hazari

Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf,
Viaţa e lentă cu inexistenţii,
Luna nici nu există. O rochie ce nu rezistă.
Fotografiile din creier s-au şters.
În dantele răposatei, şoriceii au adormit fericiţi.
Cuţitele de argint aşteaptă în scrin mâini puternice.
Orice întrebare miroase a mosc şi a liliac.
Opera privighetorii nu a fost tipărită.
Copile, tu nu eşti veşnic, dar ocoleşti întrebarea.
Plânsul este muzical şi matematic.
Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori.
Destul ne-ai jignit, mătuşă moarte, e timpul să pleci.
Când toţi plâng, cine mai este sincer?
Hai, îmi spuse fata de la intrare,
Fugim în desiş, va trebui să te sărut.
Aşa mi-a porunci Stăpânul.
Despre hazari, nimic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!