genealogie şi moarte

Arbore genealogic (Sonet LXXV)

Visez mereu la arborele verde,
îl mai zăresc adesea printre astre
şi cu sudoare mi-l aşez în glastre,
când frunza-i cade şi în gând se pierde.

De jeg să-i curăţ soiul, de albastre
promisiuni ce-n umbre îl mai arde,
când se-nnoptează brusc pe bulevarde,
şi-n rădăcini zac patimile noastre.

Zăcea copacul sub un cer de cretă...
Coroana-i vie, palidă se-aruncă
prin alte lumi, predând o grea ştafetă,

când vântul morţii suflă a poruncă
şi singura-i prezicere concretă
închide trunchiul într-o groapă-adâncă.

sonet de Ionuţ Popa (8 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Indignation" Jones

N-ai crede, nu-i aşa,
Că m-am tras dintr-un neam ales, din Ţara Galilor?
Că eram de origine mai pură decât tot gunoiul alb de aici?
Şi dintr-o linie genealogică mai directă decât
Cei din Noua Anglie şi virginienii din Spoon River?
N-ai crede că am fost şcolit
Şi că am citit cărţi.
Vedeţi în mine numai epava de om
Cu părul nepieptănat şi cu barbă,
Cu haine zdrenţuite.
Tot fiind lovit şi jignit continuu,
Uneori, viaţa unui om devine un cancer
Umflându-se într-o excrescenţa stacojie,
Ca mucigaiul de pe ştiuleţii de porumb.
Aici am fost eu, un tâmplar împotmolit în mocirla vieţii,
Înspre care am mers gândind că este o păşune,
Cu o târfa de nevastă şi cu biata Minerva, fiica mea,
Pe care voi aţi chinuit-o aducându-i moartea.
Aşa m-am târât, ca un melc prin zilele
Vieţii mele.

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă cu mort

Ca leul în faţa tabelului lui Mendeleev
amusinind feroasele-neferoasele,
de-o neputinţă frenetică
la sfârşitul de ev
Între Dumnezeu şi Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperişuri - mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt şi acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipseşte precis o linguriţă de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi o şansă...

... mai dă-mi o şansă, Doamne, să ies cumva şi eu
din apele ce toamnei plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
şi liber cum cuvântul din versul ce Ţi-l scriu

mai dă-mi o şansă, Doamne, să scap cumva şi eu
de chinurile foamei ce-o duc ca un ateu
de golul care strigă la suflet însetat
de foc ce-ar sta să frigă şi tainic şi curat

de spaţii care-mi fură şi gând şi sentiment
şi pâinea de la gură şi ultimul moment
mai dă-mi, Te rog, o şansă să iau de la-nceput
această avalanşă de chinuri şi de lut

nu alte lumi mai drepte, mai fine şi mai moi
nu scară fără trepte spre cele de apoi
ci trece-mă cu rândul, cifrează-mă de viu
şi lacrima şi gândul şi bruma de sicriu

[...] Citeşte tot

rugăciune de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baldachin

Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor sparge oglinda dimineţii
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupţial
această glastră a arborelui genealogic
presăraţi peste el mălaiul canarilor
rupeţi pâinea în două a vulturului
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
şi pune între neant şi viaţa din toate zilele
apostrofa pliscului său
în plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc
o stea filantă hymenul în traiectoria sângelui
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupţial crizantema nopţilor de fosfor
în zâmbetul tău a plâns un bébé poetul
un bébé sanguin atletul 1½ kgr. Lindberg
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila
Guillaume II ş. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn
te apleci sub inimă ca sub abat-jour

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll (august 1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Un capilar, ieşit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâleşte înrădăcinând un fir cât calvul puf
Şi umflă, efilând sămânţa cât un glob, ce părea seacă...
El ştie, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!

Şi ou de gâză zămisleşte omidă pururi târâtoare,
Ce-şi ţese fir din aţa-i pân' la moarte, un cuibuşor
Şi crizalidă naşte, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal şi târâtoru-i zbor.

Şi tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Şopârla de nimic devine crocodil şi-un puişor erete;
Din bucăţele, din la fel, este şi pană, colţi şi tigvă
Şi culori nestemate de cameleon, flamingo, ibişi, cuci, egrete.

În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmăşie,
Se alipeşte corp pe corp, îşi face propria sa scaldă
Amfibien; ce-şi pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!