Poezii despre imperfecțiune și suflet
poezii despre imperfecțiune și suflet.
Iubire conjugată
Iubirea
s-o conjugi
pe-o lenjerie
cu tăcute
mângâieri,
are un cost,
patul
și o lumânare,
la dublu,
doi
ieri,
imperfect,
adus
în prezent,
de buze
lipite,
suflet mov,
pe rochia
umedă
până
[...] Citește tot
poezie de Maria Silaghi din Port balerinii cu eros (6 aprilie 2023)
Adăugat de portbaleriniicuaripi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perfect imperfectă
Iubesc perfecta-mi imperfecțiune
Din mintea, sufletul și trupul meu,
Sunt imperfecta cerului minune
Pe care a creat-o Dumnezeu!
Eu mă accept așa, mai imperfectă
Și mă iubesc, cu bune și cu rele,
Iar pentru cine mă iubește, sunt perfectă
Cu toate imperfecțiunile, că-s ale mele!
În imperfecțiunea mea, zâmbesc,
Sunt fericită pentru ce mi-e dat
Și în asimetria mea, iubesc
Cu sufletul meu..,. imperfect curat!
În imperfecțiunea mea perfectă,
Nimic nu e perfect, dar mă simt bine
Eu mie-mi recunosc și sunt corectă,
Că-s imperfectă, făr-am fi rușine!
[...] Citește tot
poezie de Florentina Mitrică (25 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
București
Mi-e dor nespus de orașul meu,
Imperfect cum a vrut Dumnezeu
Râsete-n noapte, triste povești,
Mi-e dor de tine, drag București!
De terasele pline, parcuri și alei,
Unde-s mașini tunate si derbedei
De Dorobanți și de Centrul Vechi
Muzica ce sună plăcut în urechi.
De mall-uri și bulevardele largi,
Unde, pe șest, o marijuana tragi,
Și prea ușor cheltui 200 de RON
Pe curvele triste-n ciorapi de nylon.
Terenul de fotbal și sala de forță
Sufletul mi-este aprins ca o torță
După tot felul de chestii lumești,
Mi-e dor de tine, drag București!
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă! (acrostih)
Lasă-mă așa cum sunt
Evaziv sau poate imperfect,
O rădăcină să mă lege de pământ
Nu vreau în viață ceva mai concret,
Te rog nu încerca să mă reduci
Erori în suflet să-mi produci.
Mai mult vei pierde, sau contrar
Inima-mi va pulsa mai rar,
Haotice gânduri vei schimba
Alte căi precise nu vei stabili,
Irosite sentimente vei accelera
Lungi clipe fericite vei părăsi.
acrostih de Mihai Leonte (1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pielea
Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin nașterea mea...
Suntem aceeași ființă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecțiunea
După culoare și formă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
iubirea în sine
și-a depășit prerogativele
de noapte a minții
stau la o masă rotundă
cu lupul flămând
avid de lumină
pe scaunul rămas
imperfect
pe două picioare
cu dintele cariat
ce molfăie ultima cină
fără să știe când
unde
de ce
lupii urlă spre lună
rămân
iubire ce-ți port îmbrăcată
în strai de pământ
și tânguire de bot
atins de zăpadă
[...] Citește tot
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În templul credinței
lumini mă îmbracă în mătăsos fald
sărbătoarea cuvântului e o feerie
transpusă-n poeme cu sclipiri de smarald
nici urmă de tristețe sau furie.
nu mă amăgesc cu cuvinte deșarte
hrănind cu vise o lume imperfectă
dar știu că sunt datoare cu o moarte
că dincolo de viață e lume selectă.
trimit către arhangheli acatiste
invoc iubirea lor fără păcate
invoc iertarea gândurilor anarhiste
să cumulez în suflet reflecții fermecate.
urmez și eu drumul care duce la îngeri
credința mă dezleagă de grave constrângeri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul poetului
Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei și nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.
Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există și care, încă, nu-s.
Scutit de furii ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minții murmurânde;
Toate timpurile prezentul meu, pretutindeni acasă,
Fără teamă sau speranță; invidia nu mi-a fost mireasă.
Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu
Și prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Și râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii și lacrima muritorului trăindu-și clipa.
[...] Citește tot
poezie de George Santayana,18631952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul poetului
Înapoiez pământului tot ce-am primit de la pământ,
Las totul brazdei și nimic pentru mormânt,
Lumânarea s-a topit, veghea spiritului a stins ultimul far,
Nu-i este dat privirii să urmeze visul, în zare e-un hotar.
Te părăsesc, dar sunetul atâtor cuvinte ale mele
Rămâne, vei auzi ecoul lor. Eu am cântat sub stele.
Exilul m-a eliberat, dintr-o lume-n alta m-a condus,
Prin toate lumile care există și care, încă, nu-s.
Scutit de furii ursitoarele-au fost cu mine blânde,
Am cutreierat catedralele minții murmurânde;
Toate timpurile prezentul meu, pretutindeni acasă,
Fără teamă sau speranță; invidia nu mi-a fost mireasă.
Bată vânturile! Adevărul a fost de la-începutul lumii-al meu
Și prietenia-încălzită cu vinul lui Noe, bun, sub curcubeu,
Și râsul amintind de heruvimi, scuturând voios cu-aripa
Fotonii luminii și lacrima muritorului trăindu-și clipa.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Santayana, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imitație
Aproape nimic nu se întâmplă,
între două înghițituri de vorbe;
doar un gând căzut în dezamăgire
renunță la el din lipsă de libertate.
Degeaba te răsucești absurd pe idee,
amarul îți umple gura cu sânge,
sărat, iute și greu de ingerat.
Ecoul împlinirii a murit departe,
s-a supărat pe fluturii din părul tău
alb de aripile obosite ale timpului.
Bolta din sufletul meu
e un tavan pe care se arcuiește noaptea,
în văluri de toamnă cu ultimile fulgere
din care-mi redobândesc lumina.
Îmi umplu memoria cu trecut
ca un nor încărcat cu ploi,
aștept dimineața să mă nasc iar
fără să repet plânsul acela bizar.
Vreau să râd cu gura plină, să surâd,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre imperfecțiune și suflet, adresa este: