intimitate şi prietenie

Intimitate

Un mândru cer de toamnă roşu şi clar tu eşti,
Însă tristeţea-n mine se-nalţă ca o mare,
Când scade în reflux pe buza mea-ntâlneşti,
Tăioasa amintire a fructelor amare.

Zadarnic mă mai mângâi pe pieptul leşinat,
Prietenă, ce cauţi este un loc prădat,
De ghearele feroce şi dinţii de femei,
Nu-mi căuta inima, mâncată e de lei.

Mi-e sufletu-n castel de lume năpădit.
Aicea se ucide, se-mbuibă de alcool!
O boare înveleşte grumazu-ţi dezgolit...

O, Frumuseţe,-ai vrut-o, tu bici necruţător,
Al sufletelor noastre, cu ochii de văpăi,
Arzând aceste resturi uitate de călăi!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Noi nu ne ştim. Mă gândesc la acele zile
când, pierduţi în timp, ne vom întâlni,
în nefericita noastră intimitate.
De fiecare dată ne-am despărţit
fără să ne luăm rămas bun,
cu regrete şi scuze de la distanţă.
Nădăjduiam să ţinem pasul unul cu altul,
fiare vânate,
vânători în vârstă,
pentru a sprijini lupta
din afara noastră.
Reticenţe îngrozitoare,
pauze ameţitoare şi insurmontabile,
au spus, în confidenţele noastre,
să eludăm contactul şi inutila desfătare.
Ceva ne-a rămas dintotdeauna,
mândria amară,
de a nu ne lăsa pradă simţămintelor noastre,
chiar dacă întotdeauna ne-a lipsit ceva.

poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecere

În casa văduvei nimeni, niciodată,
n-a sărbătorit o aniversare.

În intimitatea camerei mele
n-aş fi recunoscut că-mi păsa
de faptul că prietenii mei organizau petreceri.

Dar înainte de părăsi oraşul pentru a merge la şcoală
mi-am celebrat ziua de naştere cu mult fum –
luase foc biroul pentru evidenţa populaţiei
din clădirea primăriei.

Fără un raport de recensământ
care înregistra un băiat alb de cinci ani
la adresa mamei mele
din blocul de pe Green Street, în Worcester,
nu aş avea nicio dovadă documentară
că exist.
Tu eşti prima persoană,
draga mea, care mă hărţuieşte

[...] Citeşte tot

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori din camera de alături

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zăpadă,
Ca un perete pe care schiază
Gândurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vânător.
A apărut întâi puşca întinsă - Tocmai ochea
Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toata iarna
S-a năruit din cer, îngropându-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
("Bărăgan" - loc unde viscoleşte,
Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea întâlnire

liliac de ianuarie

suntem aici
în plin necunoscut
privim la noi ca la spectacolul straniu şi timpul...
timpul pare infinit
infinite micimile noastre de oameni
pielea peste care s-au aşezat brumele
licuriciul de vineri/ ploaia mironosiţelor
un ultim început?!

mâna ta se-ntinde peste prăpăstii
fără de busole traversează
increatul meu/ scâncetul/ nevoia de mamă
mă vezi: fetiţă cu metabolism de pasăre
în rochie de pădure căutându-şi soarele
prietenul de joacă... tovarăşul de sfârşit

! n-au mai înflorit sânziene
podul casei invadat de păianjeni!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea elegie

Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; şi-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuş o înalţă, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca şi pasărea eşti gata şi tu să chemi –
în aşa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezeşte cu-ncetul, se-nviorează când îl asculţi –
arzătoare-nsoţind simţirea ta îndrăzneaţă.

Şi trebuie să-nţeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviinţează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului –; pe urmă trilul, ţâşnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promiţător. Şi-n faţa lui vara.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!