Poezii despre monumente și timp
poezii despre monumente și timp.
Sonetul 107
Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu știu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triștii profeți se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veșnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Și voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.
Iar monumentul tău va dăinui
Când despoți și blazoane vor pieri.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
1971
Doi oameni au pășit decis pe lună
Și alții-apoi. Putea-vor ei să spună,
Prin vorbe și prin arta ce visează
Și șlefuiește, ce-au putut să vază-n
Nedeslușit noroc? De aventură
Și har s-au îmbătat aste vlăstare
Ale lui Whitman, care-au fost în stare
Să tulbure pustia lunii, pură.
Pe munte-a lui Endymion iubire
Și hipogriful, sfera cea ciudată
De Wells închipuită, -adevărată
În amintirea mea, azi consfințire
Primesc. Sporește-n toți mândria.
Nu-i pe pământ un suflet să nu fie
Mai fericit și vrednic. Energie
Sporită risipește. Bucuria
E-a tuturor, prin fapta cutezată
De-acești prieteni magicieni. Iar luna,
Cu chipul trist, de-ndrăgostiți cântată,
E monumentul lor, eternă, una.
poezie clasică de Jorge Luis Borges din Aurul tigrilor (1972), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui defăimător din afara Țării
Trist cartofor, tu, monument de ură
satyr drapat în giulgiu vișiniu
cum vii să faci tu ordine-n cultură
mai bine-ai vinde nasturi și rachiu
mici echimoze-s ochii tăi de fiară
rînjești ca rîia, hoț, cu colții răi
mefiboșet gîngav și fără țară
răufăcător ești tu, cu toți ai tăi
te-ai lăcomit din plin, aveai de toate
stăteai pe roze-n caldul tău bîrlog
și totuși, te mînca în fund și-n coate
și ai sărit la creastă, pintenog
să răstignești o nouă sanctitate
la care eu, de-un secol, mă tot rog!...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a înnoptat devreme
I
S-a înnoptat devreme și astăzi, și-i târziu,
Și nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu;
De soare toată ziua m-am tot ținut, arând,
Și s-a trecut și ziua de azi, nici nu știu când
Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lăsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.
II
"Ferestrele sunt stinse... veți spune. S-o fi dus
Cu soarele de astăzi dincolo de apus
Întinsul timp de-acuma îl are de arat..."
De fapt adânc dormi-voi cu-ai mei amestecat
Și secete și geruri oricât ne-ar măcina,
[...] Citește tot
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La monument
La monumentu-înalt de pe colină
Vin oamenii, sfioși și se înclină
Și-n timpul anului, la sărbători
Depun pios, coroane mari de flori.
Aici se odihnesc viteji ostași
Căzuți în lupta dată cu vrăjmași
Ce și-au dat viața viață de eroi,
Să vină vremi mai bune pentru noi.
Ei s-au jertfit, în lupta încleștării
Să apere pământul sfânt al șării.
De sub pământul înverzit, cu rouă,
Ei nu pot să ne mai vorbească nouă.
Doar monumentul spune către noi:
"Eu port istoria și-ai săi eroi.
Sunt înălțat doar pentru amintire,
Prinos de jertfe, dar pentru cinstire,
[...] Citește tot
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacustră de intervenție
Putrezit-a soarele pe cer
domnule Bacovia ce să fac
plouă nu-i nici un mister
și-n acest debut de veac
Domnule Bacovia ce să fac
rană sunt dar și medicament
plânsul tău e însă fără leac
crește-n mine ca un monument
Rană sunt dar și medicament
plouă nu-i nici o rușine
plâng și eu dar totuși mai atent
să nu putrezească soarele din mine
Și măcar o dată-n veac
să recit Lacustră fără trac
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Marea
În liniștea nopții,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."
Marea rămâne liniștită, spunându-și:
"Eu sunt puterea."
Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecății de Apoi."
Marea rămâne tăcută spunându-și:
"Eu sunt monumentul."
Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."
[...] Citește tot
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vizibilitate redusă
De jur-împrejurul Mării Negre nimic nu mai era ;
n-am mai strigat pe ce neprihănire
se opriseră ochii împrăștiind cenușa,
grațioase, șapte luni pluteau în derivă
și ultima dorință aluneca odihnindu-și brațele
deprinse să te cuprindă.
Guvidul mirosea a piatră proaspătă,
leii-de-mare, a lei,
planctonul mirosea a pitură,
viața mirosea a varec răvășit de furtună.
Un monument de marmură albă
s-a ridicat atunci în adâncuri,
ai râs, îmi amintesc,
cu toată făptura tristeții, suavă,
ca nimeni, fisura, curând,
să nu vadă.
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
În memoria lacrimilor
În memoria lacrimilor tale,
Am să ridic un monument
Pe malul râului din vale,
Cum ai lăsat în testament.
Ca apa râului vor curge
Șiroi de lacrimi pe obraz.
În apa mării vor ajunge
Formând și ele un talaz.
Cuvintele adânc săpate
Pe o lespede de piatră,
Vor aminti pe mai departe
Că ai existat odată.
Pe placa de marmură
Voi încrusta numele tău.
Lângă el, o ramură
Să i-o duci lui Dumnezeu.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o reverență, frunza
Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge,
și o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverență dinspre univers.
Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aștepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-și creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.
Ca o reverență frunza-n prăbușire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude țipăt de cocor în drum.
Sunt schimbări grozave orșiunde, parcă,
prin tufișe slute - zdrențe moi de nimb,
cu prilejul vieții moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre monumente și timp, adresa este: