Poezii despre moralitate și suflet
poezii despre moralitate și suflet.
Infirmități
Infirmitatea cea morală
Se instalează-n mintea goală,
În sufletele care-s moarte,
Ce blestemate sunt de soarte.
Infirmitatea sufletească
Mai gravă e ca cea trupească.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (2 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel elegiac
RONDEL ELEGIAC
De ce plângi, suflet, când te doare
Palma celui ce l-ai ocrotit?
Că nimeni nu îți dă crezare,
Din cei care te văd răstignit!
Când vezi c-ai rătăcit cărare,
Cu mizerii morale stropit,
De ce plângi, suflet, când te doare
Palma celui ce l-ai ocrotit?
Nu primești justă apărare
La fapta ce-ndelung ai trudit
Și te clatini de îndurare.
Cu pumnalu-n rană răsucit,
De ce plângi, suflet, când te doare?
Maria FILIPOIU
poezie de Maria Filipoiu din Rondeluri
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În oglinda diversității
mă afund în mine ca într-o pădure
izvoare de doruri în vale se bifurcă
la rădăcini de brazi cântă sevele pure
spre trunchiuri de stele vesele se urcă.
mă scufund în mine ca într-o fântână
luna se oglindește în gândurile mele
n-aș fi crezut că sunt cu lacrimi plină
că mă înconjoară ziduri de regrete grele.
mă scufund în suflet ca într-un ocean
valuri de iluzii plutesc peste corali
visul de împlinire este imens mărgean
povești de succes scot din timpi morali.
mă asemăn cu natura în diverse feluri
în sufletul meu se reflectă prin țeluri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încheietura vieții
Încheietura vieții
Și-a luxat existența.
Este nevoie de un psiholog
Pentru a-i face reconfigurarea morală.
O chestiune banală...
O bucată de tifon, ușoară,
Ca pâlpâirea unei lumânări parfumate.
Flutură ca a îngerilor armate...
Pași grei, biciuiți de vântul tăcerii,
Durerea-nvierii,
Lacrima ce înțeapă ochiul de amintire,
Defuncta iubire...
Și zborul lin în care toți plutesc,
Suflete de lumină,
La întâmplare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
D-na Benjamin Pantier
Știu, a spus că i-am prins sufletul în capcană
Cu un laț care l-a însângerat de moarte.
Că toți oamenii îl iubeau
Și că cele mai multe femei l-au compătimit.
Dar, ia, închipuieșteți că ești o adevărată doamnă, că ai gusturi delicate
Și că detești mirosul de whiskey și de ceapă,
Și că ritmul "Ode"-lor lui Wordsworth îți sună plăcut în urechi,
În vreme ce el de dimineața până noaptea
Tot repeta flecuri comune:
" Oh, de ce trebuie ca sufletul celor muritori să fie mândru?"
Și, apoi, închipuiește-ți
Că ești o femeie cu gust, talentată,
Și că singurul om cu care moralitatea și legea
Îți permit să ai legături maritale
Este exact omul care te umple de dezgust
De fiecare dată când te gândești la așa ceva,
Mai ales că te gândești la așa ceva
De câte ori îl vezi.
D-aia l-am alungat din casă
Să trăiască alături de câinele lui în camera puturoasă
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri sociale
Locuim în cavourile pline de viață-ale unor bestii
Ucise pentru-a procura burților noastre suculente digestii.
Nu facem pauză-între festinuri pentru a ne-întreba dacă
Animalele, asemeni omului, n-au niște drepturi anume.
Duminica, ne rugăm să fie lumină-n lume,
O lumină care pe drumul vieții pașii noștri să-i îndrume.
Suntem sătui de lupte, de-a gloanțelor clănțănitoare toacă
Gândul la război ne-nspăimântă peste poate,
Și totuși ne îmbuibăm cu mii și mii de trupuri moarte.
Precum corbul de stârv, ne hrănim cu trupuri de ied și de miel,
Nepăsători la suferințele și la durerile pe care
Le pricinuim altor suflete, iar dacă tratăm astfel
Animalele făr' apărare, pentru sport sau pentru parale,
Cum putem spera că pe-acest pământ vom avea noi
Parte de PACEA pentru care ne-nchinăm în catedrale?
Noi care pe hecatombele atâtor victime și-atâtor strigoi,
Rugându-ne lui Dumnezeu, ofensăm toate legile morale?
Această cruzime-și zămislește progenitura RĂZBOI.
poezie celebră de George Bernard Shaw, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Litanie
zilnic se înfruptă din noi
cu colții ascuțiți și noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăți
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâșiați și goi
noi, pleavă și gunoi
ne așezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie și noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloși și goi
cu colții mușcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită..
cu deseuri umane și morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj de sărbători creștine
MESAJ DE SĂRBĂTORI CREȘTINE
Prin orice iarnă blândă sau geroasă,
cu magia datinilor creștine,
colindători mergând din casă-n casă,
duc obiceiuri cu urări de bine.
Urează de noroc și sănătate,
iar gazde bucuroase îi ascultă
și-i răsplătesc cu bani ori cu bucate,
precum strămoși din lumea dispărută.
Mergând cu Steaua sau Plugușorul,
datori morali suntem creștinătății,
să îi primim, ca pe Mântuitorul
ce se naște spre dăinuirea vieții.
Din suflete revarsă bucurie
în datină cântată la colindat
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu (29 decembrie 2020)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt propriul meu trișor
Sunt obiectul și martorul
propriului meu trup,
iar carnea-mi atârnă de suflet...
Ce minciună salutară e viața,
când ai experiența tristeții
și seara, dar și dimineața!
Nici morală, nici echitate, în lume,
doar dispreț și suferință,
în tot și în toate,
în conștiință, în carne și sânge,
în totul ce râde, în totul ce plânge,
în fiecare timp, răstimp
și anotimp!
Despovărează-mă, Doamne, de trecut,
și lasă-mă gol în fața viitorului,
căci, nu mai știu să exist,
în această perpetuă ignoranță de a fi
propriul meu trișor,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 142
Iubirea mi-e păcat, virtutea ta e ura,
Urăști al meu cusur, iubirea imorală,
Dar dacă ai putea să-mi înțelegi tortura,
Atunci m-ai lăuda, nu mi-ai face morală.
Căci nu aș suporta să mă muștruluiască
Buzele tale roșii care-au călcat un cod,
Ca și-ale mele, false iubiri vrând să stârnească
Și i-au lipsit pe alții de-al patului sfânt rod.
Aș vrea să te iubesc cum inima-ți iubește
Pe-aceia ce-i privești; de ochii mei nu-ți place;
Sădește mila-n suflet, acolo ea va crește
Și într-o bună zi, mila ți se va-ntoarce.
Dar pentru că-ți dorești ce tu ascunzi de mine,
Fie să nu primești ce crezi că-ți aparține!
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moralitate și suflet, adresa este: