Poezii despre sculptură și viață
poezii despre sculptură și viață.
Unui primar care și-a făcut statuie în timpul vieții
Îngâmfat cum vezi arare,
Hahaleră, un mojic,
Și-a făcut statuie mare,
Chiar de el e de nimic.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (21 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
O scenă pe bancurile Hudson-ului
Frumusețea deplină, fără leac,
Are viață scurtă, poartă-aripă.
Bujorul care trăiește-o clipă
E mai frumos decat cel sculptat pentru un veac.
poezie de William Cullen Bryant, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi
Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea -
Și la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.
Cine și-a pierdut o zi cât o viață
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă
ceață.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caleidoscop
M-am înserat la gustul făcliilor
foc de lemn
curs în lanuri de fum
tei sculptați cu vârf de parfum
fac boltă
în cuburi imense de gheață
m-am vânat cu clipe de viață
în somnul glonțului
aleg să fiu pradă. alerg.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimitir de artiști
Numai artiștii au corupt tărâna,
din vina lor răsar pe lume flori,
prin arbori trec pierduții - dirijori,
și-și mișcă-n fiecare creangă mâna.
De-atâția pictori morți în cimitire,
culorile se strâng ca pe la nunți,
un sculptor taie nebunește munți,
planeta e-n pericol de iubire.
Gerosul vânt și vântul prea fierbinte,
ce sfarmă țări și prescurtează vieți,
pleacă din pieptul marilor poeți,
ei, după moarte, mai rostind cuvinte.
Artiști nocivi în viață și în arte,
ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secvență.Viața și Moartea într-o singură clipă
La câteva zile distanță
ninge cu furie
frigul se zvârcolește
sub anotimp
umbre și scâncet de bob
o lumânare ghemuiește liniștea
într-un colț
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeți
la capăt de anotimp
se odihnește tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
așteaptă apocalipsa
poate sunt singurul
ce așteaptă cu atâta emoție
ziua în care
toate anotimpurile
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura
Natura o carte uriașă
Pictată de Creator cu gândul,
Și templu e, cu vii statui
Ce-i reprezintă felurite chipuri...
Tu ești al Domnului copil,
Cu suflet pur, și inima fierbinte,
Privindu-te, dumnezeirea mă pătrunde,
Și prin iubire-mi dă hrană, viață, nemurire...
În ochii tăi albaștri ca seninul
Zăresc Divinitatea care ne conferă
Doar prin iubire propria-i natură...
Și doar așa... descopăr ce e adânc în fire.
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mama
Mamă iubitoare, de copii dătătoare,
greul vieții purtate, în neaua tâmplelor
și-n ridurile feței sculptate,
în mâini de muncă înroșite;
în vise neîmplinite,
în pierderi ce viața nu întoarce,
în haine tot mai posace,
încearcă cu înțelepciune,
să te bucuri de viață și mâine,
chiar dacă este mai aspră,
prețuiește-ți viața, că-i a ta, nu-i a noastră.
bătrânețea, deți bate la ușă,
să nu-ți fie urâtă, ca o căpușe,
primește-o duioasă și blândă,
căci iubirea din tine învinge orice osândă,
nepoții ținând-o de mână.
poezie de Valeria Mahok (23 iulie 1997)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când din cer...
Când din cer meteoriții
Vor zbura spre vârf de munți,
Viața va fi petrecută
În genunchi, de vis desculți.
Nu vom deranja intrarea,
Nu vom sculpta cruci de dor,
Vom gusta din stele fierte
În otrava tuturor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rara fericire de primăvară
Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri și statui.
Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morți în iarnă, smulse,
Își suie tainic brațele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.
E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aș trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sculptură și viață, adresa este: