suflet şi vagabondaj

Eternul dialog

El şi ea
Ochii mei au strălucirea
Melancolicelor astre...

Nu-mi plac florile albastre!

Părul meu cel negru-n care
Bate vântul vagabond...

Mie-mi place părul blond!

Gura mea, floare de sânge,
Este visul unei muze...

Unde-s palidele buze?

Vei găsi în al meu suflet
Castitatea ideală...

Vreau pe cea care mă-nşeală!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna cu miros de brad

Şi iată, frate, toamna cum spânzură de nuci
În hohote de cramă strugurii se-neacă
Cerbi vagabonzi aleargă să petreacă
Trăsurile de ceaţă furate de năluci.

Oierii dor de casă aşează pe asini
Cu sufletul în zdrenţe la şes vor să coboare
Răzbate aproape stins bocet de zăpezi
La pagoda albastră a ploilor de crini.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om şi-un câine vagabond

Un câine vagabond şi-un om,
De griji şi temeri obosiţi,
Mâncau o pâine sub un pom,
Erau străini şi oropsiţi...

Ardea amiaza-n gândul lor,
Furtuni în piept le biciuiau,
Plângeau amar, le era dor
De cei în care mai credeau.

Nori cenuşii pe frunţi de vis...
La tâmple, albele ninsori...
În ceruri sărutări de vis,
La ei în suflet lacrimi, flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi-nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an IV, nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteau

sufletele prin încăperea rece unde
zăceau corpurile aşezate pe tărgi
cu muşamale gri şi se auzeau voci
de dincolo de uşi câteva strigăte
înăbuşite de durerea scăldată în sânge
ce răzbate de dincolo de zidul greu
care desparte viaţa de moarte
alături se zbăteau cei încă vii şi zidul
nu-i lăsa să pătrundă în camera plină
cu suflete vagaboande care nu credeau
că sunt libere să plece şi să părăsească
corpurile ce stăteau nemişcate şi totul
e un vis de care n-ai scăpare
şi spaima ta imploră cerul să-i lase
câteva clipe de viaţă mizerabilă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deschide

ca să se închidă
din nou fără baghetă
stăpâna fluviilor fosforescente
dă munţilor râpe în poziţii indecente
e vagaboanda apusului meu
de soare întârziat în taverne negre
mizere cum sunt sufletele noastre
adorm fredonând în calda-nfiorare
mă face să mă simt un smochin uscat
m-aş urca pe un soclu
de bazalt azvârlit în mare
se deschide în gesturi autoritare
şi-mi porunceşte să mă ascund
în braţele cu lună plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescar pe mare

Pe Treptele de Aur stă un om cu faţa numai riduri, uscată iască,
Aşteptând răbdător în Împărăţia Cerurilor să păşească.
Îl înfricoşează-un glas, venind de sus şi, totuşi, parcă din abis:
"Ce-ai făcut tu pe pământ să meriţi intrarea-n Paradis?"
Deşi cuvintele erau blânde,-abia şoptite,-a simţit în suflet fiori reci,
" Am fost pescar pe mare, Doamne, ani aproape patruzeci."
Poarta de-Aur s-a deschis larg, iar sfântul Petru de după auritul gard:
" Fă-te-încoa', vagabond bătrân, tu ţi-ai avut deja partea ta de Iad."

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Uneori cred că e bine să taci
şi să asculţi frunzele căzând.
Sunt singurele zgomote
Pe care le face toamna.
Pipaind pamântul cu degete ostenite.
De mult soare
de multă floare,
de multă iubire.
Vara a trecut aşa ca viaţa unui vagabond.
încercând să spele un prăpăd
Cu lacrimile altui prăpăd.
Uneori mi-e teamă
să nu trezesc amintirile,
care mă vor devora
sfâşiindu-mi sufletul,
încărcat de toamne
şi de veri fierbinti.
Doar degetele mele
Precum frunzele toamnelor
Pipăie pământul pârjolit de dragoste.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de vers

privesc cu ochiul frunţii ca un ciclop
veacul amăgirilor cu munţi de speranţa
am înfipt în glie rădăcini ca un plop
frunzişul de gânduri să capete nuanţă.

îmi extind destinul în magic Univers
în palmele căuş să adun stele
din inima credinţei curg lacrimi de vers
mă spovedesc la Lună cu păcatele mele.

îmi reproşează că n-am iubit destul
lumea aceasta cu demoni vagabonzi
de zei incompetenţi pământul e sătul
şi tremură lumina în îngeri pudibonzi.

sufletul se zbate în carnale corzi
Doamne iertarea te rog să-mi acorzi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!