tăcere şi vulcani

Întoarcere

Întoarcere
la vremea copilăriei,
umbra mea,
când totul era
să se întâmple.

Întoarcere la naşterea
cuvintelor.

Eu sunt această tăcere
înainte de izbucnire.

Eu sunt acest vulcan
care aşteaptă.

poezie de Enrique Solinas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tăcerea trecută sub tăcere

aşa se nasc revoluţiile
aproape subversiv
ca o moarte acceptată de copil
oricum nu trebuie să fiu surd ca să ascult tăcerea
din când în când ar trebui să o provoc
să-i dau un brânci
sau chiar să o ciupesc nemilos de vintre
ca să ţipe un pic
să se înalţe spre cer
să se coboare în adâncuri
sau pur şi simplu să erupă
precum vulcanii
din prea multa linişte adunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

acolo
o erupţie
devastatoare
apoi linişte
doar fumegatul discret al coşului
doar pietrele
încă fierbinţi
doar apăsarea tăcerii...
poate că
odată
un vânt prielnic
va aduce alţi germeni de viaţă
şi sămânţa speranţei din nou încolţi-va
acolo
în vulcanul
din inima mea...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implozie solară

Eu nu-s poet ci dinamită
când primăvara mă imită
şi-mi scoate mugurii afară
ca florile să nu mă doară

Ca un vulcan cu stele-n miez
eu nu exist eu explodez
stiloul meu şi-aruncă lava
şi cerul îşi porneşte nava

Sufletu-mi arde pe hârtie
tăcerea ţipă că e vie
şi nimeni totuşi nu întreabă
de unde-atâtea stele-n iarbă

Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îţi dau şi iată zbori.

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistuire

Mistuiţi de suferinţă,
Cad îngenunchiaţi şi goi,
Îngeri sfârtecaţi de doruri,
Prinşi cu tălpile-n noroi.

Şi mustesc vulcani, de teama
Ferecatei dăruiri...
Curge-n suflete veninul
Nerostitei amăgiri.

Se întind liane stranii...
Sugrumate adevăruri...
Trec prin vis colindătorii
Ţi ne cântă triste doruri.

Lanţ de umbre şi tăcere,
Îngeri cad – secerători.
Suntem gâzi cu arme care
Pot ucide uneori.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!