frunze

Lună ostilă

Cu toată puzderia de stele ce mă loveau în piept, ne mai văzând nimic,
m-am cufundat cu spatele în cerurile de odinioară.
Împotrivă-mi complotară toţi zece regi ai toamnei.
Ştiu că îngerii şi trădările iuţesc mereu căderea.
O frunză, un om.
Şi pe orbita-ţi, lună ostilă, sângele îmi clocotea.

Salvează-mă din gheara anilor nebuloşi,
de oglinzile ce încă reflectă porturi şi pagini din vremi demult apuse,
de mâinile-ncleştate-n amintiri anoste.
Fugi.
Ne îngroapă în vântul cel ostil.

Doar că sufletului meu îi cam place să iasă din canon.

poezie clasică de Rafael Alberti din Despre îngeri (1929), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Start

vine frunza
şi cade septembrie
Bacovia e de faţă în cer.

Începe şcoala de zi cu zi
tu anule eşti tot mai greţos

start într-o nouă existenţă
-zilier al poeziei de duminică-
mai e o secundă şi plec
în vacanţă până la pensie.

poezie de Mihai Simion
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în agonie (sonet)

NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)

Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofileşte
Şi tot ogorul se îngălbeneşte,
În urmă lăsând ţărâna pustie.

Văpaia în calea ei pârjoleşte
Plantele şi iarba de pe câmpie,
Când curmă viaţa din natura vie
Şi norii de ploaie îi risipeşte.

Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri şi izvoare,
De arşiţa ce şi-a întins veşmântul.

Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeţii Noştri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte în a mea iarnă

E linişte în a mea iarnă,
Noaptea-i pustie şi-i prea lungă,
Un nor răzleţ ar vrea să cearnă,
Nu-l lasă vântul, îl alungă.

Sfârşeşte-o frunză în pământ,
Îngroapă-ncet dorul de vară,
Luceafăru-i de neînfrânt,
Întemniţat nu vrea să moară.

Acoperiţi de-aceeaşi umbră
Privim absenţi la norii grei,
Ne-ndepărtăm de lumea sumbră,
Te simt aproape... Ştiu ce vrei...

Mi-e dor de ale tale şoapte,
Aşteptăm neaua să se-aştearnă,
De-mi iei neliniştea din noapte
E linişte în a mea iarnă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiescat

Aseară iubirea mea a plecat dintre vii
Unde nimeni nu trece şi nimeni n-o vede.
Din trup îi vor răsări garoafe sângerii
Şi iarba verii va creşte pururea verde.

Prin frunze, la cap, îi plânge vântul când trece
Şi-i nivelează groapa ploaia care cerne.
Iubirea mea astăzi e tăcută şi rece.
Ţine-o în criptă, Doamne! Regrete eterne.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

frig şi umezeală
plouă afară
o frunza rătăcită
de toamnă ruginită
uşor pluteşte-n aer, încă

şi-n geamul plin cu apă-rouă
fruntea-mi stă în două
gânduri ce mult frământă
toamnă târzie ce-n viaţă
prin sărbători ea-n-câtă
ea ne mai dă speranţă
şi încă o neuitată vrajă
ce ninge prin ultima lună
de Decembrie, încă!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepasare

Toamna lumii se-ncovoaie
Trist sub ştiri de cataclism
Toamna mea, încă vioaie
Pe sub paşi de pomi cu frunze
’Naintează mereu…
Vioi
Paşii mă poartă pe coarde întinse
Viorile triste
De teamă că le va plezni arcuşul
Suspină.
În grădină un greier hoinar
Iar a încurcat anotimpurile
Ce-i pasă lui că toamna mea e venit?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica

beau cafeaua dintr-o ceaşcă albă...
prin toarta ei ondulată
trece nimicul,
un du-te-vino continuu
peste toate anotimpurile
iar eu,
stîngace cum sunt,
încerc să prind cu vârful degetelor
numai un fulg de nea,
numai un mugur plăpând,
numai o ploaie de vară,
numai o frunză ruginie,
numai un bob de zaţ
din alte o mie...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

în toamna rece cu frunze şi unghii
căzute apucând crengi
nu ne-am întors din trecut (din vacanţă)

doar în pereţii capelei în ziua
aceea fără substanţă (vidată)
eram veştede fresce: priveam din aproape

înecaţii în marea de coroane şi flori şi scobiţi
gingaş (în istoria nasului bine purtat)
cu false cornete de îngheţată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!