genealogie

Uşă cu mort

Ca leul în faţa tabelului lui Mendeleev
amusinind feroasele-neferoasele,
de-o neputinţă frenetică
la sfârşitul de ev
Între Dumnezeu şi Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperişuri - mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt şi acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipseşte precis o linguriţă de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi o şansă...

... mai dă-mi o şansă, Doamne, să ies cumva şi eu
din apele ce toamnei plătesc tributul greu
uscat precum e vântul ce bate în pustiu
şi liber cum cuvântul din versul ce Ţi-l scriu

mai dă-mi o şansă, Doamne, să scap cumva şi eu
de chinurile foamei ce-o duc ca un ateu
de golul care strigă la suflet însetat
de foc ce-ar sta să frigă şi tainic şi curat

de spaţii care-mi fură şi gând şi sentiment
şi pâinea de la gură şi ultimul moment
mai dă-mi, Te rog, o şansă să iau de la-nceput
această avalanşă de chinuri şi de lut

nu alte lumi mai drepte, mai fine şi mai moi
nu scară fără trepte spre cele de apoi
ci trece-mă cu rândul, cifrează-mă de viu
şi lacrima şi gândul şi bruma de sicriu

[...] Citeşte tot

rugăciune de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de azi

Sub unghii de ceară mi s-a cuibărit o lume murdară
La capătul lor au crescut nişte rămăşiţe de degete
De-ar fi fost frunze sigur ar fi fost feştede.
Opturile de lemn nu mai ard în şeminee
Nu se mai naşte nici un Homer,
n-are cine scrie o nou’ epopee.
Pe-o bucată pătrată de plastic
Înmuguresc tot mai mulţi
Mugurii conectaţi la arborele genealogic al lumii de azi.
Oamenii nu mai cresc drepţi,
Sunt tot mai violate pădurile de brazi.
Au luat coroana marelui Profet şi-au semănat-o peste tot
În locul lor
Ca o înmugurire spinoasă pe capul pământului
Şi-au pus semne de punctuaţie Cuvântului.
Nouzeci de unghiuri au rămas drepte
...ca proorocii din vremea lui Ilie
Magnetul unei flori n-atrage primăvara,
Puternice-s o sută, o mie.
Coliviile mici stau în coliviile mari crezând că-s singure pe lume

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar despre cele care parvin

sunt veche iubirea mea
prin mine au trecut comunismul
primul pas pe lună
cernobâlul
am închis în mine toate luminile
chiar şi când am plecat definitiv
să explorez oraşul
în deplină industrie
am lăsat hectarele matematic sau nu
ele au contribuit la
sănătate
ultima frontieră a vieţii
am îngropat tot arborele genealogic
cu ritualuri cu tot
sunt a oraşului
a poluării
a invidiei şi egoismului
a votului cu de-a sila
muncesc pentru punguţa cu doi bani
am o sută de şefi şi sunt singură

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul pelerin

Să loveşti cu vâsla o stâncă şi să vezi cum, cu lentoare,
Aceasta se ridică, enormă, din mare...
Mi s-a-întâmplat asta o dată – o dată de prea multe ori, oare?

Nu, nu de prea multe ori, dar de ajuns. Cred c-am avut noroc
Să întâlnesc atunci pe-oceanul biciuit de ploaie monstrul pe care-l evoc,
De mărimea unei camere, cu creierul cât pachetul unor cărţi de joc.

Dezlocuia mai mult decât un volum de apă. M-a atras departe
În trecut cu mii de veacuri – acest concitadin primitiv şi-aparte,
Deviat spre-o ramură a arborelui genealogic neobişnuită peste poate.

După ce-i strecurat în vârtej gunoiul, depunându-se-n adâncimi saline,
Marea rămâne limpede;-într-o străfulgerare m-am văzut pe mine,
Apărând din mâzga tuturor celor care mi-au fost consangvine.

Deci, cine-i monstrul? La acest gând faţa mi-a devenit pală
Pentru câteva clipe,-n vreme dispăreau aripioară după aripioară,
Spada înotătoarei dorsale şi, ultima, coada subţire şi uşoară.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de depresie

picta portrete de oameni luminoşi. paradoxuri psihanalitice.
cele câteva sute de pixeli ce despart fericirea de despresie se încleştau de chipul pictat. modelele se arătau surprinse, ulterior. oglinda interioară fusese învinsă de pictor.
oamenii învăţau că merită să fie iubiţi.
că se pot răsfăţa.
că pot refuza să se culpabilizeze pentru vina de a nu fi fost sinucigaşi cu glorie.
martiri.
popoarele estului nu au fost colonii de martiri.
nici rezervaţii de fanatici.
în faţa dictaturii roşii, fiecare om a înghesuit la repezeală în rucsac o identitate, un dumnezeu şi o brumă de curaj. adesea şi alte ingrediente, paleative, emoţii, cartuşe, arbori genealogici, cenuşă. urgia venea de peste tot, din adâncul unei conştiinţe planetare irepresibile. intolerante. care nivela pământul şi carnea supuşilor. auzeam tăcerea asurzitoare cu care laşitatea se aşternea ca o perdea peste lumea liberă. estul fusese sortit abandonului. moartea era o coloristă desăvârşită. cu o interiorizare perfectă. oarecum dementă. ca şi îngerii, morţii din infernul concentraţionar aveau obrajii rumeni. emotivi, intimidaţi de hiperdimensiunea eroilor fabricaţi de cultul personalităţii, le fusese ruşine să trăiască, să inventeze lumi sau să moară

poezie de Angela Furtună din Elegiile Estului Sălbatic
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Un capilar, ieşit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâleşte înrădăcinând un fir cât calvul puf
Şi umflă, efilând sămânţa cât un glob, ce părea seacă...
El ştie, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!

Şi ou de gâză zămisleşte omidă pururi târâtoare,
Ce-şi ţese fir din aţa-i pân' la moarte, un cuibuşor
Şi crizalidă naşte, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal şi târâtoru-i zbor.

Şi tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Şopârla de nimic devine crocodil şi-un puişor erete;
Din bucăţele, din la fel, este şi pană, colţi şi tigvă
Şi culori nestemate de cameleon, flamingo, ibişi, cuci, egrete.

În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmăşie,
Se alipeşte corp pe corp, îşi face propria sa scaldă
Amfibien; ce-şi pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi o nouă viaţă copacilor

m-am aşezat şi am plâns
oraşul
inundabil, în cartiere, înainta
muncitoreşte,
din epoca de aur, oamenii nu mai aplaudaseră pâinea
adusă cu elicopterul,
armatei îi revenise ca sarcină hrănirea populaţiei.

eram ucenic în prelucrarea cuvintelor neferoase,
am învăţat tot ce trebuia, să fiu bine văzut,
mi-am făcut un selfie cu păsări
în pom,
spatele zilei suferise primul atac terorist,
schije de culori amestecate la cald îmi brăzdau privirea;
ce mai rămăsese din cer nu încăpuse în fotografie.

nea victor şi tanti mariana, cu mâna pe sticlă,
se certau cine să împartă
sfinţilor
le spuneam despre tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!