Poezii despre Masa tăcerii, pagina 4
Zarul
Era o liniște oarbă,
Zgomotoasă chiar,-de prea multă liniște!
Și mai era acolo niște cercuri,
Vii și simandicoase...
Erau ca scaunele din jur,
De la masa tăcerii!
Piatră de cremene,
Ființele înnegrite de groază,
Încordate ca o arbaletă.
Cu răsuflarea tăiată, d
În mijloc, pe roata norocului...
Era o literă amorțită,
Care arunca zarul!
Cerul cădea spiralat,
Până la vârful dorinței
Și din tenebrele căușului mâinii,
Au zvâcnit cuburile rotindu-se...
Ca anotimpurile
Și când am deschis ochii,
Am văzut cum căzuse iarna...
[...] Citește tot
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai e vară-n iulie, iubite...
Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aș aștepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Și-aș lăcrima albastru peste marea
Ce-și scutură un val doar pentru mine
La țărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrățișau săruturi orfeline
Și înfloreau în noi mărgăritare.
Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aș fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îți dezleg misterul
Tăcerilor cu gust de renunțare.
Te caut prin cotloane clandestine
Și-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fir alb de viață
pamântul răsare și-n soare este flacăra
privirii tale, lumina se întoarce către răsărit
diminețile se plimbă pe cer
iar copacii întind brațele peste lume
adun ultima rouă din firele genelor, care
încă dorm, printr-o sărutare
o fărâmă de gând rătăcit se frământă în vârful copacului, vieții
sămânța lui peste noapte va cădea jos, scăpată
pentru o altă viață în adâncul pădurii iubirii
spătarul scaunului fără mine, privește-n albul tău
gol și lipit de masa tăcerii
mă cațăr pe coloana fără infinit, ca să ajung la tine
o pasăre măiastră se oglindește după firele vremii
ești un fir alb, rebel pe frunte, singură undeva departe
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet evanescent
Vorbesc cu-ale mele nesățiose-nserări,
Le cert, Miss, uneori, le ador și le mint,
Mi-s înfipte, în carne și-n sânge, cu-n splint...
Vai, cum m-am rătăcit, înserat, pe cărări!
Te caut în vers și-, apoi, în calde vibrări,
Te mângâi în spațiu, te cânt, te ador, te alint,
Adesea, eu te beau, sub formă de-absint...
O, Miss, tu mi-alini tristeți, înserări, disperări.
Distanța dintre noi, prin vers, sublim, o testăm,
Tu mă bântui suprem, printr-un delir de absență,
La Masa tăcerii, din vis, cu Brâncuși, adastăm,
Sunt mîndru de tine. Hei, Miss, tu pipăi esență,
În privința abstractului, consonăm, contrastăm,
Dar, vai!, e târziu... totul devine evanescență!
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brâncuși
E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuși obosit după călătoria prin lume,
se așază și el la masa rotundă din lemn
și gustă roadele pământului originar.
Suferința din gând își vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului și coloana fără sfârșit
după ce a inițiat himere, vrăjitoare, domnișoare, prințese...
și zborul unor păsări văzute la Hobița
chiar pești ori țestoase zburătoare.
Urmașii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul și lemnul lumii
mai mult decât în conștiința noastră
de neînsemnați muritori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostul aceastei uși, într-o casă fără ziduri
nu am să înțeleg niciodată
de ce este această ușă
într-o casă fără ziduri -
și totuși, două camere
emulând dorințe timpurii
dorințe târzii.
ziduri transparente de aer
pe care îmi plimb palmele
miscate de impulsul tăcerii -
m-am născut necesar, da
într-o șoaptă de imagini
pictate de Grigorescu.
s-au încins, strigăte unite
trepte neprevăzute, da
pe Coloană Infinită -
coloană foarte verticală
a cerințelor mele
meditații... la Masa Tăcerii.
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Nichita (23 ianuarie 2018, Australia)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre moarte și libertatea de a nu mai fi
aș putea construi un dialog cu masa tăcerii
mai degrabă un monolog rotund
precum pâinea bunicii mele
sau poate doar un strigăt anonim
precum o delațiune
cât să-mi mai înec din corăbiile acestea
știi tu bine doamne ce mai flotă port în inimă
dar taci
că de când s-a inventat rostirea
parcă lumile se nasc așa de aiurea
și așa de nepregătite pentru armonie
încât sfârșesc mai tot timpul nefericite
oricum doar noe are patent pentru navigație
iar dacă înainte de a mă trezi din luciditate
între mine și firul de iarbă nu era decât un vis
(poate că totuși nu era nimic de negociat)
ca întotdeauna de la rădăcină spre undeva departe
cât despre viață și interdicțiile existenței
nu știu de ce
dar nu am nicio obiecție
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Masa Tăcerii
Brâncușiană
Apostolii lumii și-au luat rând pe rând
Cuminecătura și-au dispărut
În urmă rămase doar masa tăcerii
Întorcând din somn neștiut
Douăsprezece scaune
Ca douăsprezece pocale
Pline de slavă și lut.
Lumea a trecut iară și iară
Vorbele au zburat în șir de cocoare
Liniștea a lăsat grea casa de piatră
Sub catapeteasma de stele fuioare
Torcând cernită piatra tăcerii
Din tot ce-a rămas nespus, neînceput
În albe, adormite pahare.
Și cei ce au trecut și cei urmează să vină
Se așază-mpreună în chip nevăzut
[...] Citește tot
poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La ceasul uitării
E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.
Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.
Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață, pe loc,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La ceasul uitării
E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.
Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.
Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață ad-hoc,
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Masa tăcerii, adresa este: