frunze

* * *

într-o cădere
să asculţi
frunza de jos

nu cea de sus

şi cum o inimă bate
mereu şi mereu pentru altul.
suntem prea trecători în viaţa asta
şi unul pe lângă altul.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stau aşa pe deal cu faţa în sus
tu culegi fântânile din sat
s-a dus iarna..
s-a dus
auzi
toarnă-mi o găleată cu frunze fiindcă mă simt dezgheţat şi copacii-mi sunt uzi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă te cânt
frumoasă toamnă
este pentru că mi-am pierdut minţile
o să mori la iarnă
fără niciun geamăt
este atâta iarnă-n mine
că-mi vine să plâng
cu frunze aurii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cine ştie unde

Erai sau nu trifoi cu patru foi
găsit într-o livadă părăsită,
erai sau nu încântătoarea roză
de nimenea culeasă, de nimeni veştejită,
păzită de-o armată de ghimpi bine-narmaţi,
erai sau nu complicea iluştrilor bărbaţi
care veneau călare pe-o termită
de cine ştie unde,
din frunze sau din lemne,
doar să te vadă şi să-ţi facă semne.

poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

TOAMNA MEA

Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la uşă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croşetez gândului, mănuşă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.

Se cerne tristeţea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută şi brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viaţa curmată.

Presimt că toamna mi-aduce gongul morţii,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Şi nu regăsesc drumul vieţii şi-al sorţii,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.

Bruma şi frigul îmi îngheaţă privirea
Şi-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluieşte amintirea

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzei, fara anotimp

***

Precum e cana-n care curcubeul
Musteşte ca o toamnă prinsă în teasc
Şi rupe rochia dezvelind de ce-ul
Aş vrea să fiu. De-o fi ca să renasc

Doar anotimpuri ce adună timpul
Într-o balanţă fără echilibru
M-aş blestema în frunză, iară nimbul
Ce-o-nvăluie, să aibă chipul hâtru

Al ploii. Şi-apoi nervurile-i bătrâne
Să le iubească cu îngheţ zăpada
Din inima ce-n cuburi va rămâne
Visând la curcubeu când trece strada.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul frunzei

Solitara frunză rătăcită,
În zbor dezordonat purtată,
De vântul iernii alungată
Din pădurea desfrunzită,

Cade tristă, îngălbenită
Pe cărarea îngheţată.
Solitara frunză rătăcită,
În zbor dezordonat purtată,

Va sta-n cărare îngropată
Sub zăpada troienită.
De nimeni nu va fi jelită,
Iar de vânt va fi uitată

Solitara frunză rătăcită.

rondel de Ioan Friciu (21 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănăştur - o farfurie de aer pe palmele vântului

mi s-au
sterpezit şi ochii de
atâtea priviri
pe sub frunzele de nuc
prin geamul de la balcon

Mănăşturul
i-o floare de aer şi vânt pe
muchia acestei zile
încrustată cu numele tău
tu
ce parcurgi aceste rânduri

Mănăşturul
i-o farfurie de aer pe
palmele vântului ce-ţi cântă din frunze
când vremea-i frumoasă şi
cu drag îţi şopteşte drumu să-l baţi
de el mai aproape tu astăzi să fii
cu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre

O pasăre foarte-apropiată mie
- un fel de rudă -
mi-a indicat un izvor ascuns în pădure,
de nimenea ştiut pâna atunci.

Am gustat din el
si m-am umplut de frunze.
Doua veveriţe mi-au sărit pe umăr,
iar izvorul însuşi
mi-a încolăcit picioarele
ca o buruiană limpede.

Am stat aşa pâna seara.
Apoi pasarea mi-a anunţat
sfârşitul tinereţii.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit de tine, Paris...

Sunt obosit de tine, Paris, şi de-ntomnare,
Şi cât de mult mi-e dor
De valul ce se umflă, de-a ierbii legănare
Sub vântul călător

Dar nu e nici o vrajă să poată să-mi ajute,
Paris, spre-a te uita,
Căci toamna ştie bine că frunzele căzute
Mă ţin în preajma ta.

poezie clasică de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!