frunze

Fără titlu

Frunzele care cad spun poeme
despre dragoste şi disperare,
despre pustiu şi moarte
şi curgerea lor, când roşie şi caldă, când
galben-întristătoare,
ploaie de lacrimi friabile şi putrezinde,
tânguire…
Frunzele care cad murmură poeme
despre răspântii şi destinaţii îndepărtate!

poezie de Ioan Jorz
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea frunzelor

Frunzele pică de singurătate,
Lăsând copacii să se-nveţe minte,
Ca anul viitor să le alinte
Şi când vor fi bătrâne şi uscate,

Nu să-şi păstreze seva pentru cele
Pe care le visează de pe-acum,
Ivindu-se pe ramuri, tinerele
Şi radiind de-al florilor parfum.

Să nu dea toamna, iar, pe primăvară,
Frunzele-i lasă pe copaci să-i doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

În ochii tăi
Iubirea mea are reflexe arămii
Iubirea mea este tomnatică
Se va desprinde oare
Ca o frunză
Pentru a cădea
În umbra trunchiului
Asteptând amortirea rece?

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Calea aici ce greu se găseşte.
Nu-i nimenea să te îndrepte.
Numai târziu, numai o clipă,
uitată pe urmă şi ea,
îti dezvăluie
nebănuitele trepte.

Apoi ca frunza cobori. Şi ţărna
ţi-o tragi peste ochi
ca o gravă pleoapă.
Mumele sfintele -
- luminile mii,
mume sub glii
îţi iau în primire cuvintele,
încă o dată te-adapă.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mă uit la vânt şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd,
Văd doar arborii cum se clatină
Şi frunzele cum aleargă prin iarbă.

Mă uit la timp şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd –
Văd doar copiii cum cresc
Şi oamenii cum încărunţesc şi se-apleacă.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hermeneutica versului

Când ea mi-a spus că respir prin doi plămâni
aşezaţi simetric în piept
i-am ţinut respiraţia unui copac
până şi-a scuturat în locul lor
două frunze
călcate în picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prinţul tăcerii
strânge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.

Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
"O, iarbă", i se pare c-aude, "o, floare a timpului".

poezie clasică de Paul Celan din Poezia germană modernă de la Ştefan George la Enzensberger (1967), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printr-o frunză de lumină

Ne-a-nflorit iar pe afară
Ochii astăzi şi privirea
Pe o punte legendară
Ne tot strigă amintirea

C-a venit toamna deplină
Şi cu zâmbet şi culori
Printr-o frunză de lumină
Ne strecoară-n noi — fiori

Totu-i colorat afară
Chiar şi zâmbetul şi mersul
O privire lapidară
Ne despică înţelesul

Căci oriunde azi priveşti
În culori deosebite
Cu ochii tu poposeşti
Chiar sub frunze aurite

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de tutun

tu te-ai întors iubire sau umbra ţi se-ntoarce
în tragica mea dramă aflată în surghiun?
căci din neveşnicia albumelor caduce
mă-nvăluie iar ceaţa din frunze de tutun

tu te-ai întors femeie sau toamna se întoarse
pe coviltire roşii cu pletele-i de fum?
privesc iar poza-ţi nudă cu marginile roase
ca frunza zdrenţuită din praful de pe drum

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!