descreştere

Trădătoare

Şi totuşi, iarna e o trădătoare:
E mult prea frig ca îngerii să zboare
Şi cerul prea înalt, să mai ajungă
Dorinţa noastră searbădă, nătângă...

Iarna e ipocrită şi parşivă:
Azvârle, parcă, totul în derivă,
Pare s-ascundă tina în candoare,
Dar ne reduce doar la o culoare!

Ea risipeşte-n zbor diamantin,
Ca să ne facă nouă baldachin,
Gingaşe stele – vise efemere,
Ce se topesc în lacrimi de durere...

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forme

creşterea
descreşterea
stingerea
sunt acelaşi poem
text liturgic
timpului
cu focul întregului
frunze şi flori
mai mari decât rădăcinile stejarului – înger
peceţi şi rânduri
oare mitul celui dinăuntru
cum de suportă punctul de întâlnire
atât de aproape
asemănându-se
construieşte solemn
cât să ne ascundem
trecem
am trecut
fluturăm o eşarfă
ridicăm asurzitor piatra

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul lunii

Cornul argintiu al lunii
l-ai văzut şi tu vreodată,
arcuit deasupra lumii?
Eu l-am văzut în astă seară
când am trecut la Copşa-n gară...
Am crezut că-l vezi şi tu,
chiar în clipa de acu
sau în următoarea clipă,
când f âlfâiai ca o aripă
udai florile-n balcon,
cu apa rece din bidon,
cu gestul fin de domnişoară
puneai rufele pe sfoară...
Luna creşte ori descreşte?
Cornul ei se primeneşte
privindu-se mândru-n oglindă
sub lampa chioară prinsă-n grindă.
Luna creşte sau descreşte?
Pentru cel ce o priveşte,
bine este să ştie

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Friciu (9 octombrie 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o duritate în noi

Există o duritate în noi,
Ce nu ne face nici apostoli, nici eroi,
Ci pur şi simplu nişte şobolani
Ce-şi ronţăie coltucul de mulţi ani.
Am încercat să pot iubi o omenire,
Dar totul s-a redus la o Psaltire,
Discut cu regii Solomon, David,
Mă plimb cu Hamlet, este cam livid,
Mă întreţin cu Charlie Chaplin, uneori,
Ascult pe Beethoven, Ceaikovski, Belfegor,
Pardon, acesta nu era artist,
Dar ce contează, scriu şi mai exist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filigran

În veacul meu de sărăcie
Cobor adâncurile de peşteri
Cu filigranul meu la meşteri
Ca-n propria biografie.

Pledează versuri în instanţă
Între rigoare şi asceză
Şi-n fiecare paranteză
Veghează-acunsă o balanţă.

Argint şi aur în retortă,
Căruţe cu ţigani, pe rând,
Prin noaptea lumii trec cântând
Cu Ursa mare în escortă.

Imperiul meu de alchimie
Supus la creşteri şi descreşteri;
Un filigran cu care meşteri
Dau zor într-o tipografie.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De acest Spirit hidos, prefăcut, scapă-mă,
El are cei doi ochi închişi până-n seară;
În timpul nopţii şi-i deschide şi pe muritori îi chinuieşte...
Într-adevăr, bogat în Forme ascunse, Sufletul meu ţâşneşte,
Iar numele meu este "Negrul cel Mare"
Cel care trăieşte în mine îl face să apară
Prin multele mele forme care se schimbă des...
O, Prinţ al zeilor, Elishef,
Auzi cum urlă demonii păroşi şi şui
În ceasul în care braţul lui Osiris este pus la locul lui?
Tu vei spune: "Veniţi! Înfruntaţi Abisul cu credinţă!"
Priveşte! În faţa ta, redus la neputinţă,
Zace duşmanul tău. Dosul de gât îi este legat,
Iar şoldurile îi sunt răsucite pe cap...
O, voi, Prinţi divini de pe Tărâmul Morţilor,
În acea zi, Isis şi Nephtya putea-vor
Să oprească, în mine izvorul lacrimilor care îmi curg mereu
Când, pe celălalt mal, îl voi vedea pe Celălalt Eu al meu?

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar reclame

Ţânţarii au fecebook-ul lor,
Cu aripi, cu sânge şi cu durere,
O, lume, uite cum zbor!
Dar stai, nu-i nici o plăcere...
Ciorile cântă absurd
Şi mintea pluteşte în gol,
Rostesc rugăciuni ca un surd.
Cînd cumperi orice
Ai un gol
În stomac, în buzunar
Şi în inimă.
Viermii iluziei te pândesc,
Eu adulmec reduceri
Inodore, insipide, inutile.
Până şi ochii tăi au ochelari de soare.
De ce să să mai ascult
Muzică aşa zis romantică,
Dacă tu vrei
Doar reclame?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită de idee de tine

Te simt cum mă priveşti printre imagini
Şi gânduri care strigă... iar te vreau!
Mi-ai răscolit şi ale mele pagini,
Unde te-am înrămat... să nu te dau!

Şi-acum tu mă descoperi într-o alta...
Pe care ţi-e tot mai drag să o alinţi,
Ţi-e teamă oare c-am să-ţi cer iar plata...
De îţi reduci din inimă să simţi...?

E reciproc! Şi cred că ştii ca mine,
Ce se petrece... e peste noi cu mult...
Vreau doar ce e al nostru să se îmbine...
Totul să am... nu doar ce-a fost demult!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!