frunze

Octombrie

Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,

Ce replici! Umbre-şi spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,

A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniţi la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara

Trecură ploi şi vânturi...

*

Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată –
o frunză solitară
printre golaşe ramuri.

*

Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în braţe
de ramuri mângâiată.

*

O rază aurie

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de verde

şi-atunci te întreb,
când a venit primăvara,
femeie frumoasă,
femeie de frunză
femeie de lut,
cu trup de ulcior,
cu lumea pe umeri,
femeie de sare,

de verde,
de floare de măr,
de sărut?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Culorile toamnei ajung la fereastră
pe frunze purtate de vântul ostil,
garoafele-albastre uitate în glastră
dansează tăcute în ritm de cadril.

Afară se simte miros de zăpadă,
tăcinii din vatră spun încă poveşti,
stau cărţile-n rafturi gata să cadă,
aştept în tăcere, nu ştiu unde eşti!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep frunzele să cadă

Să vezi cum frunza se-nroşeşte,
atunci când pui mâna pe-o frunză de tei.
Pluteşti, te uiţi şi apoi gândeşte,
că ar fi construită de nişte zei.

Zilele trec şi dragostea de natură creşte,
când relaţia se leagă cât mai firesc
şi nimeni nu poate să conteste
că e concepută de tatăl ceresc.

Vreau să văd soarele că străluceşte,
cu frunzele să fim cât mai atenţi,
când frunza cade şi se răsuceşte,
purtată de vânt şi de curenţi.

Frumos de mână, mergem la plimbare,
iar soarele-i martor la tot ce-am vorbit,
timpul şi vântul mai face-o schimbare
şi vine din nou cu ceva deosebit.

poezie de Eugenia Calancea (18 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

La poala codrului aflat în faţă

măceşii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfaţă

cu crengile plutind în asfinţit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărui...

Şi-mi spuneai
că
eram începutul şi sfârşitul fiecărei toamne,
dar aripile grele ale frunzelor
s-au frânt.
E octombrie, draga mea!
nu
ştiai că fluturii de ploaie
te caută?
Pasul tău, noi..
E toamnă, draga mea!
şi
povestea toamnei e uitarea...

P. S. Orice început este şi un sfârşit...

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!