frunze

Orhidee şi portocal I

Catifelatele frunze de orhidee, primăvara,
Şi florile strălucitoare de scorţişoară, toamna,
Îşi sunt suficiente lor însele, asemeni vieţii,
Care le adaptează celor patru anotimpuri.
Şi atunci de ce crezi că un eremit din pădure,
Alintat de vânturi parfumate, încântat de o anume frumuseţe,
Ar cere să fie transplantat în altă parte
Mai mult decât ar face-o oricare floare naturală?

poezie de Zhang Jiuling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am văzut

Li Bo, nu te-am văzut de multă vreme,
este trist că te pretinzi nebun.
Toată lumea vrea să te uite.
Numai eu îţi preţuiesc talentul.
Sprinten în gândire, improvizând mii de poeme,
hoinăreşti, ca o frunză luată de vânt, după o cupă de vin.
Ai studiat aici la Muntele Kuang
şi a venit timpul să te întorci, acum că ai părul alb.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Mai întâi priveşti nostalgic în calendar.
Vacanţele alea mari sunt pe sfârşite.
Dincolo de geam cad frunze îngălbenite,
Tocmai acum când murele sunt coapte.
E încă prea cald şi-afară cântă un cobzar...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au căzut albatroşii albi

Plângeau albatroşii,
păduri de frunze
se rupeau din timpul nins
să ajungă acolo
unde nimeni nu moare.
Ţipătul se rupe din cer
peste ape şi pământ,
peste toate depărtările mele
sub înveliş de aripi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimire

Ioanei Preda Miroslav

La crepuscul
conturul frunzelor rămâne
şi uimirea
din ochii copilului de altădat.
Şi prima întâlnirie
cu uimirea din ochii
copilului tău.
Şi peste toate
o fată blondă aplecată
peste tabla de şah.

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azuriu

Aşa toamnă, răstigneşte
frunzele pe crucea de aramă
a nopţii.
Vântul îţi foşneşte rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfinţitului...
Aşa, toamnă, scrijeleşte
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculţi.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i aşa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile burgului

pe străzile burgului
ochi de chihlimbar şi rubin ne pândesc din sânul fiecărei frunze paşii mărunţi
noi înşine suntem mărunţi
neimportanţi
pelerini prin lutul pământului de la naştere până la moarte
toamna ne numără durerile, facerile, zidirile
suntem martorii unui perpetuum mobile construit din
oase şi sacâz,
vibraţii,
cuvinte şi tălmăciri
condamnaţi la visare şi anesteziaţi de rugina
care mai conturează un rid frunţii, o nervură frunzei
suntem datori cu încă o moarte în toamna care a venit

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există singurătate

Nu există singurătate acolo unde un om

sapă sau fluieră sau îşi spală mâinile.

Nu există singurătate acolo unde un arbor

îşi clatină frunzele. Acolo unde o albină

găseşte o floare şi se opreşte,

acolo unde un pârâu oglindeşte o stea,

acolo unde - cu buze sfinte ţinându-se de pieptul

mamei sale -

doarme un prunc, nu există singurătate.

poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!