Dumnezeu şi cuvinte

Om de cuvânt

Cuvântul meu
dacă se face ţăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuşi fie «am»
sau «in»
El ştie
că am rămas legat ţărânii şi-n încercarea
de a zbura n-am reuşit să mă ţin
strâns agăţat de cuvânt

repetiţia pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgăriţe, tot unui OM
şi aş fi mulţumit
măcar de ar avea altfel
unghiile

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mormântul mamei...

Iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalţă lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte şi umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfăşoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa asta am plâns

când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aş fi vrut să-i rostesc un gând şi
să mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele şi negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
nu-mi înţeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecaţi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-mi spui...

De-mi spui cine-a dat viaţa întâiului atom,
De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,
De-mi spui unde să află fiinţa prea putinte
Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,
De-mi spui de ce e lumea şi care-i ţinta sa,
De ce se mişcă totul şi-n veci se va mişca,
De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc şi eu
Să-ţi spun cam unde este şi cum e Dumnezeu.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

CUVINTELE...

Mai întâi a fost cuvântul,
Rostit de însuşi Creatorul,
Astfel s-a născut Pământul,
Lumea noastră, viitorul…

Printre lucrurile sfinte,
Şi credinţa-n Dumnezeu,
Am şi lucrul cu cuvinte,
Folosite-n scrisul meu.

Te întrebi puţin contrariat
Ca un aer cam fierbinte
Cine? Ce s-a mai schimbat
Doar folosul de cuvinte.

Mulţi se-mbată de cuvinte
Spuse la un oarecare semn,
Folosite mai-nainte
Elegii al limbilor de lemn.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mormântul mamei

iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalţă lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte şi umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfăşoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

Am înţeles că bate ceasul
Să mă retrag în cuibul meu,
Să trag oblonul la fereastră
Şi să vorbesc cu Dumnezeu.

Să scotocesc prin buzunare,
Bucăţi de linişte s-adun,
Să pun cristalul în cuvinte
Ca-n rugăciunea ce o spun.

Cu sufletul descătuşat,
Cu picături din călimară
S-aduc aproape orizontul
Şi timpul scurs să nu mă doară.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadarea din grai

Se coc atâtea roade pe pământ,
De la o stea atât de-ndepărtată,
Încât voi spune ca un jurământ
Că depărtarea pare vinovată.

A pus-o Dumnezeu în locul său,
Chiar după evadarea celor doi,
Lăsând-o celui lung şi celui rău,
Şi coborând să caute la noi.

Răsar atâtea graiuri pe pământ,
Din rădăcina unui rai greşit,
Din care Dumnezeu, numit Cuvânt,
Fără prea multe vorbe, a fugit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele sufletului

Ce este scris în minte se poate şterge,
Ce-i scris în suflet nu se şterge niciodată...

Mi-ai scris în suflet aşa o dragoste vie,
Mă doare mult, mă doare să ştiu că eu te iubesc şi tu mă urăşti...

Ce-ai scris aici în suflet nu se mai poate şterge.
Şi totuşi, dacă nu se poate şterge, sper să-mi dea Dumnezeu voie măcar să scriu peste cu o altă culoare...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru rugăciune

Se ciopleşte pământul cu genunchii
după aceea sărută cerul
că eşti sub el.
Cât de măiastre pot fi aripile visului tău
după rugăciune,
câtă speranţă,
câtă energie
vine dinspre cer
ca şi cum ai fi pe fundalul infinitului
o pată de lumină.
Pentru Rugăciune
ajunge un cuvânt şi ai deja aripi,
ajunge o închinare şi ai un Dumnezeu
care să te asculte.
Ciopleşte pământul cu genunchii.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!