Veneţia şi moarte

Damnate citadele

Îmi plâng piroanele din tălpi pe zidul din Ierusalim,
Cerşesc la minte, să-nţeleg, de oroarea morţii din Berlin.
Nu ştiu cum Carnavalu' ascunde în dans asasinate-n Rio...
Şi nu pot timp să schimb, să înviu, tot ce-a pierit; doar spun "Adio!".

Mă înec încet, pe zi ce trece; voi pierde-o o zi Veneţia!?
Mă strigă încă deportaţii din nord, crunt ger, în Iakuţia.
Nu mai am mâini, picate arse, în kerosen, în plin New York...
N-am cum să strig -sunt răguşit- la cel ce mă subjugă; "Porc!".

Tot mai fudul şi leneş pierd, vând ţară, cumpăr din Pekin,
Nu cred "civilizat"; terorile nu-s africane, ştiu Dublin!
Mă paşte încă frica stângii, o mojică, hoţii Moscovei!...
Ah, n-aş vrea frontiere, 'n ţară maiaşi, nemţi şi plecaţi evrei!

Sângerez tot, cât mai am roşul, de eterne drame şi războaie
Şi stau cap gol... cu trup la fel, să-mi spele neant păcate-n ploaie;
Că-s mai puţin de-ai mei, ucişi parşiv, degeaba-n Bucureşti...
O fi conştiinţa, în toţi, o zi, să strige-un vinovat; "Greşeşti!"?"

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serile la Mirceşti

Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângăios,
Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.

Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie
O zână drăgălaşă, cu glasul aurit.

Pe jilţu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlneşte ş-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieşit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Dar nicio revoluţie nu este o soluţie,
Că face corent, se sparg geamuri în Kent,
Dar dă-le naibii, geamuri, le spargem ca pe clanuri.
O turturea m-a alintat sonor şi binecuvântat,
Ce mai iubeam şi eu Povestea
Vorbii, dar nu vorbele- acestea,
Ce oftează a mea domniţă, ea aşteaptă o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,
Boul, viţeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,
Alecsandri îmi este unchi din al Veneţiei rărunchi,
Astfel venii şi eu aici, gură de rai, trai la bunici,
Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,
Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.
Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi moşteneşti verdele

Şi moşteneşti verdele
trecutelor grădini, tăcutu-albastru
al cerurilor sparte.
Şi rouă zilelor puzderii,
şi sorii, mii şi mii, ai verii,
şi primăveri cu sclipăt şi fior:
o tânără ce-a scris scrisori, scrisori.
Tu moşteneşti toamnele, haine diafane,
ce zac poeţilor în amintire;
şi toate iernile, ca nişte ţări orfane,
îţi cad la piept, încet, c-o alipire.
Veneţia, Roma şi Kazan ţi-or rămânea;
al Pisei dom; Florenţa-o vei avea;
Troiţka Lavra şi-acea mănăstire
ce sub grădinile din Kiev o încilcire
de ganguri ţese: negre-ascunse fire –
Moscova, clopote ca-n amintire –
şi sunet: cornuri şi viori şi flaut,
şi orice cântec ce adânc a răsunat,
în tine va luci ca nestemată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei, copiii

Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedaţi suntem de intuiţia particularului,
Infinitul ne produce greaţă.
Cum poate vocea Kostromarului?
Tristeţea zorilor la execuţie.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza radioului – un glas hârâit.
Urmaşilor mei eu nu le scriu,
Nu voi pleca într-un sicriu,
Umblând pe două-trei picioare,
Mai ştii, chiar patru aripioare.
Oftează tânăra domniţă, aşteaptă în pat o linguriţă,
Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.
Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,
Bea când ţi-e sete Dâmboviţa, să-ţi pierzi suflarea şi fiinţa,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Şi bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Şi curata înfăţişarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Linişte găsiră paşii seara spre oraş;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreţ.

Dar îl urmară animale şi tufişuri,
Casă şi grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută şi ucigaşul.

Primăvara şi vara şi frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia din geamul meu face valuri

Pastel cu epitet rămas
în
gât

Natură moartă
prinsă în flagrant

Urâte
ca să-mi ţină
de urât

Şi
odaia goală
ca
să-i fiu
amant

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (9 septembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!