Poezii despre barbă și moarte, pagina 2
Tristețe
În noaptea neagră, candelabru sumbru,
Mai luminează visele și viața
Deși visez, visez de-o viață-ntreagă
Simt cum încet, încet moare speranța.
Secundele le văd cum se ridică,
Ușor, precum un abur, către cer
Simt liniște, simt nerăbdare, frică
Și-n zborul lor, cu ele, vreau să pier
Mă-ntorc tăcut la existența noastră,
Dar nu sunt eu, e-o rază de lumină
Care pătrunde printr-o ceață deasă
Acum în întunericul din tină
Și mă trezesc sub un umbrar de nouri
Străin, tăcut, cu lacrimile-n barbă,
Părând că-aștept să se ivească zorii...
Dar mă întreb: de ce atâta grabă?
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpățâni în dulapurile femeilor
Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbați și-încâlcite lațe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca niște junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbește neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.
Acum șaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soț, la primul copil.
Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morții și, apoi, delirul.
poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă tăcută
Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare.
Brazilor adormiți mă plec să le sărut
Bărbile lungi frunzișului căzut
Pașii mei rari îi povestesc în șoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viața de pasăre a frunzelor moarte
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise ușile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Și-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui
Va crește pe arbori mușchiul verzui,
[...] Citește tot
poezie celebră de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serbia, lumină în lacrimă
Serbia, Serbia, lumină în lacrimă,
Venin în paharul cu apă,
Întuneric în fructele derivă
Pentru cine în zbucium se-ngroapă.
Curcubeu se-ntinde cuvertura
Clipei sfâșiate în tunet pe cer,
Îngenunchează semințele luminii,
Bisericile îndurarea o cer.
Dumnezeu cu stele în barbă
Rotește vârtejul cu morți,
Fluturii zboară în umede zdrențe
Adăpostiți în deschisele porți.
Balcanii priveghează din zări
Oceanul de ape turnate cu sârg,
Oamenii fac tinichele din suflet,
Serbia, Serbia-n genunche o strig.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
"Indignation" Jones
N-ai crede, nu-i așa,
Că m-am tras dintr-un neam ales, din Țara Galilor?
Că eram de origine mai pură decât tot gunoiul alb de aici?
Și dintr-o linie genealogică mai directă decât
Cei din Noua Anglie și virginienii din Spoon River?
N-ai crede că am fost școlit
Și că am citit cărți.
Vedeți în mine numai epava de om
Cu părul nepieptănat și cu barbă,
Cu haine zdrențuite.
Tot fiind lovit și jignit continuu,
Uneori, viața unui om devine un cancer
Umflându-se într-o excrescența stacojie,
Ca mucigaiul de pe știuleții de porumb.
Aici am fost eu, un tâmplar împotmolit în mocirla vieții,
Înspre care am mers gândind că este o pășune,
Cu o târfa de nevastă și cu biata Minerva, fiica mea,
Pe care voi ați chinuit-o aducându-i moartea.
Așa m-am târât, ca un melc prin zilele
Vieții mele.
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tipul din Orkney
"Am navigat odată c-un tip din Orkney, scoțian,
Acu', hă-hă, mulți ani," a zis Dan,
"E-mpachetat binișor în lut
Kubla Khan* ".
"Un gagiu plin ochi de povești ciudate
Despre foci care cântă și balene eșuate
Iarna pe țărm, când bat furtuni înverșunate."
"Mort... coechipier bun, își făcea treaba,
A căzut la baltă lângă Capul Java
Acu', hă-hă, mulți ani," a zis Dan frecându-și barba.
* Trimitere la celebrul poem al lui Samuel T. Coleridge, Kubla Khan.
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe lacrimi
S-au ridicat cele patruzeci de nopți
pe vârful cerului
fiecare cu o broșă strălucitoare în frunte
crucile își tund barba în tocilăria gerului
unde
luntrea s-a scufundat cu totul în propria punte.
Tu zici povești de trezit bătrânii din morți
Mai zic și eu povești copilăroase
Pe la porți
cresc flori ce între ele se miros
și a nimic nimicul se miroase.
S-au ridicat din paturi doi bătrâni
și unul mătură prin curte
iar altul își ascunde între sâni
prea multe lacrimi
fiindcă-a văzut în viața lui
prea multe!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capra vecinului
Măi vecine, măi vecine,
Capra ta nu-mi cade bine!
Cel mai mult mă necăjește,
Că, dihania, trăiește...
Mor, când văd că paște iarbă,
Nu îmi place c-are barbă,
Ied că-ți face, la soroc,
Că ai brânză-n poloboc,
Că-ți dă lână, de suman,
C-are behăit sopran...
Poate să mă întristeze,
Și că-ți face căcăreze!
Dar, așa mi-a fost destinul:
Are capră, vai, vecinul!
N-am avut și eu noroc,
De-un vecin mai sărăntoc...
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici în vin nu mai găsesc adevărul
dar măcar viața se vede un pic mai rose
oricum nu-mi beau amarul din cristal
mă îmbăt țărănește din cornul boului
direct de la slăvina cerului sorb infinitul
precum zamolxe își bea țărâna din ulciorul cu țâță
apoi îmi râd în barbă de fiecare nouă moarte
sughiț stele și râgâi demoni
împletesc păpădii până-n soare
un fel de lanțișoare pentru caleea laptelui
doar am libertatea cioplitorilor de cuvinte
de aici mesele rotunde și talk-showurile
unde ne ciocnim adevarurile vietii de minciunile iubirii
până la ultimul ciob afumat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La capătul puterilor
renunț la nepăsare ca la remușcare
mă alătur iar protestului din stradă
ser ca guvernanții în sfârșit să vadă
că democrația pălește și moare.
răbdarea a juns la capătul puterilor
strigătul sângerează suspendat de o stea
mâhniri dezamăgiri sunt în centrul durerilor
zeii aroganți aruncă în neant dragostea.
ne conduce minciuna haosul ne conduce
liniștea se scurge ca lacrima în barbă
România mamă sângerează pe cruce
lumina carpaților a început să fiarbă.
în aburii speranței undeva la răscruce
viitorul tremură ca un greier în iarbă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre barbă și moarte, adresa este: