batjocură şi religie

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Episod dramatic

nori negri se înghesuie unul într-altul
acoperă lumina prevestesc furtună
descărcări electrice fulgeră înaltul
în deşertăciunea cu păcate tună.

grindina striveşte splendori în grădină
florile iubirii le culcă la pământ
pe alocuri ploaia cânta în surdină
îi ascult mesajul sculptat pe cuvânt.

când suferă natura plânge şi Dumnezeu
arborii de cristal sunt frânţi de tornade
prin marea speranţei trece un alizeu
cu moartea pe aripi pretinde ofrande.

ne-am bătut joc de planetă e în agonie
omenirea se preschimbă într-o mare demonie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele

În vechile oraşe cu străzi întortocheate
Pe unde chiar urâtul surâde-ncântător
Pândesc, purtat de toane fatale, cam ciudate
Făpturi trec garbovite, c-un ce fermecător.
...
Făcându-şi din durere un strop de miere-ascuns
... bătrâna dreaptă încă şi mândră stă deoparte
...
Cu ochii-i de acvila clipind privea departe;
De marmur fruntea-i parcă spre lauri se-nalţă!...
....
Astfel vă duceţi toate, răbdând şi fără plângeri
Prin hăul de oraşe, voi mame ce-aţi trăit
Cu inimi sângerate, voi curtezane-ori îngeri
Al căror nume-odată de toţi era rostit.
....
Voi ce-aţi trecut prin glorii, făcând din graţii jocuri
Nu vă mai ştie nimeni! Cheflii neomenoşi
V-aruncă-n treacăt vorbe de dragoste-n batjocuri;
Pe-ai voştri pasi fac schime copiii ticăloşi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, d-nă?

Cine eşti tu d-nă? Să-ţi baţi joc de mine?
Mi-ai luat şi sora, mi-ai luat şi mama
Eşti o arţăgoasă si mereu vrei viaţă,
Sau poate bătrâni, sau copii în faşă?
Eşti meschină, d-nă, si ţe-ascunzi la faţă,
Crezi că nu te prind într-o zi la masă?
Voi negocia dreptul ce-ţi revine,
Chiar cu riscul meu într-o altă lume,
Dar să ştii, nebuno, că greşeşti amarnic,
Nu ai scopuri bune doar un drum în lume...
Ce ştii să mai faci? Ai tu mâini perfecte?
Ai doar o unealtă ţine-o, e pe bune!
Într-o zi anume vei pieri din lume
Dumnezeu va şterge existenţa ta
Vei plăti cu viaţa lacrimile scurse,
De la bieţii oameni ce-au trecut prin multe.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Îngerul ei se izbeşte cu tâmpla de stele,
viaţa ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Ea îşi închipuie că trăieşte această viaţă pentru ea
şi tot darul pe care l-a primit îl ponegreşte.
A batjocorit minunea, şi-acum plăteşte cât nu credea.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Amintirea îi despică fiinţa cu un fulger de oţel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
şi-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.

rugăciune de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română

Limba română sunt eu!
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.

Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau inimă.

Apoi... am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.

Limba română nu se învaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Virgil Răzeşu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea zimbrilor

Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune

Din singurătatea lor odioasă curcile mă imploră,
o istovitoare milă mă năpădeşte
"s-a dus finitul deplin, dragele mele pizme",
le zic,
"aveţi dragoste prea mare de neant,
câinele s-a ţicnit şi se crede poet,
veţi fi satisfăcute,
dezbărarea de Dumnezeu produce ilaritate,
voi faceţi cum trebuie diferenţa
dintre "individ" şi "personaj",
dintre râs şi batjocură,
drept care,
această diplomaţie a geamătului,
din durere şi nu din plăcere,
tăinuieşte interjecţiile apoteotice
ale întronării dreptăţii sub cupola circului.
O curcă mai tăcută,
cam vineţie la ochi,
dar cu penele văcsuite într-un verde papagal jenant, îmi zise:
"sunt sigură, domnul meu, că aveţi dreptate!",

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de Mihail Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!