catolicism şi religie

Lui Roosevelt

Cu o voce din Biblie sau cu versuri de-ale lui Walt Whitman
Ar trebui să vin acum spre tine, Vânătorule!
Primitiv sau modern, simplu sau complicat,
tu semeni puţin cu George Washington şi mult cu Nimrod.*
Tu eşti Statele Unite,
tu eşti viitorul invadator
al Americii noastre cu sânge indian, o Americă naivă
care se roagă încă lui Isus şi vorbeşte încă spaniola.

Eşti un exemplar falnic şi puternic al rasei tale;
eşti cultivat, eşti abil; eşti opusul lui Tolstoi.
Când vine vorba de domesticirea cailor sau de uciderea tigrilor
eşti un Alexandru Macedon, un Nabucodonosor.
(Tu eşti un profesor de energie,
cum spun ţicniţii din zilele noastre.)
Tu crezi că viaţa este foc,
că progresul este o erupţie;
unde pui glonţul
acolo pui viitorul.
Nu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora suferinţei

Negru urmează în tomnatica grădină pasul
Strălucirii lunii,
Pe îngheţate ziduri imensa noapte curge.
Oh, spinoasa suferinţei oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,
Murind, căci el gândeşte întuneric,
Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin şi de nocturnele cadenţe.
Mereu urmează urechea
Blândele sunete ale mierlei în tufiş de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine eşti tu
Flaut singuratic,
Frunţi înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală-te şi închide uşa

Se întâmpla-n ajunul Sfântului Martin,
Vremea era frumoasă, ca după ploaie,
Gospodina se-apucase de făcut budincă,
Tocmai o fierbea într-o tigaie.

Vântul bătea de la nord sau poate de la sud
Şi, brusc, a pătruns în hol, sălbatic şi sâlhui;
"Scoală-te şi închide uşa aia,"
A strigat gospodarul către nevasta lui.

"Am, cum vezi, treabă până peste cap,
Închide-o tu, soţ drag, că nu eşti invalid;
Eu, de-ar fi să stea deschisă-un veac,
Şi tot n-o să mă duc acolo s-o închid."

Aşa c-au făcut, în doi, o înţelegere,
Fermă, limpede ca la amiezi lumina,
Cine dintre ei va scoate primul un cuvânt,
Se va ridica şi va închide uşa cu pricina.

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, secolul al XVII lea - Scoţia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predicat; Biserica

Măcar era barba, nelipsită pentru râs în...,
ceva mângâiere,
chiar şi albastră pentru o inimă de aceeaşi culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeaşi cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaş,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creştet,
acceptarea cerşetorului... alb la piele şi cu început în păr,
mulţumitul cu un mărunţiş zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului şi însoţitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleţ de atâta ură
care n-ar trebui să-şi facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinţii de pe pereţi,
mă urmăreşte ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită şi culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobodiness menhir

Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspiraţie fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenuşii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening iniţatic desenându-mi o ideogramă pe faţă
Pe birou rămurele de busuioc şi pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluţiei franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de uşa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în oraşul devenit ceaţă şi întuneric
Statui înţepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însufleţind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer ţâşnesc fascicole verzi
În intersecţia năclăită de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!