Poezii despre curaj și existență, pagina 2
Adevărul
Priviți atent cum strălucește
Asupra cine-i reușește
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.
A sa lumină, doar există
Tot în rest, deși persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.
Atât de-aproape el se află
Încât voind se și arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.
Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi și peste sine
În vârful culmilor divine?
[...] Citește tot
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, iubirea
Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau lumii, dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.
Și totuși e stare de veghe
Și totuși murim repetat
Și totuși mai cred în pereche
Și totuși ceva s-a-ntâmplat.
Pretenții nici n-am de la lume
Un pat, întuneric și tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Rețele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezește-le tu c-un sărut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
anunță cetății, pămîntului că ploaia există,
anunță oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în fața unui cer ars, în fața unui cîmp pîrjolit
și care nu e în stare să cînte și să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,
așadar un poet care nu e profet al speranței,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii
n-a înțeles că poezia e în primul rînd o formă a speranței.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc și
ne dor,
cînd soarele arde și mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare și speranța e un cuvînt
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța-i ultima ce moare!
Speranța-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exiști
Când vor unii să te doboare
Tu speră și ai să reziști!
Speranța-i ultima ce moare,
Când simți că totu-i în zadar
Și-atunci când visul tău dispare
Tu speră și visează iar!
Speranța-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunța, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!
Speranța-i ultima ce moare,
Când viața ți se pare crudă
Dar după nori, vine și soare
Tu speră și fă-i vieții-n ciudă!
[...] Citește tot
poezie de Georgiana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
inductus
planuri alungite, contorsionate, un verb dedesubt
și deasupra
subțiind legăturile luminii cu lucrurile
ca un înveliș, dar nu gest întrerupt, pudoarea rostirii
trece-n curaj vreodată?!
creioane încinse înfipte în încheieturile mâinilor, picioarelor
pe o foaie de hârtie aparent goală răstignit
un poet nu mai scrie, recită astfel.
Urechea ta învață glasul cel de acum.
.
Literele au dezgolit rădăcini, credeai
că nu-s atent, priveai gingia sângerându-mi
fiindcă am gustat din ele
de atunci
nu mai există un «ăsta sunt eu», m-am scurs
trecând prin agregări străine
.
rămas undeva între planuri, rostind fără încetare
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesiguritate
m-am trezit într-o dimineață
cum îmi mângâiam hainele
îmbrăcate peste zi
erau întinse lângă mine în pat
învelite cu grijă le-am și sărutat
blugii un pulover șapca în carouri
și o eșarfă albă de catifea
cineva îmi spunea că există
un timp pentru toate
un timp pentru îndrăzneală
curajul nebun
un altul pentru lașitate
doar pentru moarte
nu prea avem timp
îți mai aduci aminte de
pantofii maro
cum refuzau să mai pășească
ori de câte ori te întâlneam?
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
[...] Citește tot
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Doctor Siegfried Iseman
Când mi-au înmânat diploma mi-am promis
Că voi fi bun
Și înțelept, și curajos, și de ajutor altora;
Mi-am spus că voi urma crezul creștin
În activitatea mea medicală!
Cumva, lumea și ceilalți medici
Știu ce-i în inima ta imediat ce-ai luat
Asemenea solemne decizii sufletești.
Rezultatul este că te vor face să mori de foame.
La ușa ta nu vor bate decât nevoiașii
Și tu vei descoperi prea târziu că fiind medic
Este de fapt doar un fel de a-ți câștiga existența,
Iar când ești sărac și porți în cârcă
Nu numai crezul creștinesc, ci și o soție, și mulți copii,
E deja prea mult!
De aceea am inventat Elixirul Tinereții,
Fapt care m-a aruncat direct în închisoarea de la Peoria,
Etichetat drept șarlatan și escroc.
De prea-onestul Judecător Federal!
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atelierul de pictură nu este într-o joi
cineva m-a exilat
în propria-mi existență
ca într-o bulă cu pereții de lut
și nu știu cum am reușit să-ți scriu
atât de multe poeme
și versurile să devină nepereche
ori de câte ori se făcea în noi joi
joi e ziua în care băieții din sat
plecam la vânătoare de fluturi
de-a lungul căii ferate
hălăduiam și în cer
dar mai rar
nu știu de ce
dar vecinului meu
i se părea că sunt
o întâmplare magică
și ori de câte ori mă vedea
făcea plecăciuni
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La crucea de ciozvârte
La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ștergem visul greu
Și ne-necăm în lacrimi și-n ruină.
Ne-au mângâiat cu verbul lingușirii,
Ne-au mirosit și măduva din oase,
Ne-au țepuit și sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.
Nici munții nu respiră-n univers,
Nici marea nu-și mai potrivește valul,
Coloana existenței e pusă pe invers
Și convertit în rugi e idealul.
Țara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre curaj și existență, adresa este: