existenţă şi instinct

Ofrandă

sunt zile întregi în care copacii
stau îngropaţi în mine
înspăimântători şi silenţioşi
în alura lor de uriaşi căzuţi
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ţine vie

agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan şi nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului

şi ei stau îngropaţi în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţul

bunica mea din precambrian era un fel de panteră
ERA o panteră!
ca-ntr-un cântec în proprii colţi ea puii-şi căra
nu-l păsuia când greşea pe bunicul
onomatopeic la colţ îl executa/ nu cunoştea propriu-zis
absurdul iubirii... nici vreo vină a morţii
instinctual... necesar... exista
adulmeca depărtări/ cumva anxioasă/ fără fiţe vărsa
câţiva stropi de lămâie-cu-sânge
punea de-un tablou cu desuuri de frunze şi lycra
la prima intrare-a iubirii în necunoscut
nonşalant problemele ei le pasa

celeilalte:
un fel de enunţ din 4 cuvinte bolnave
timidă supusă cărându-şi femeia... în fapt
adânc ţintuindu-l pe el făcut trup...
[din trupul ei trup... carne... şi suflet...]
iubindu-l prudent cu floare de tei şi din lut
nici prin cap nu-i trecea cum deja următoarea

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine tunurile antice par să spună încă nu

Între vulgaritate şi Eu
se înalţă al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale oraşului
ce pernele-şi suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorinţa ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferinţele,
care suferinţe nu sunt
şi va fi noaptea cea mai dulce între nopţile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
şi luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi şi amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
şi triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simţi un pic mai bine...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe interioară

Acest loc este un vis
pe care doar visătorul îl crede real,
apoi, asemenea zorilor, vine moartea –
şi tu te trezeşti râzând
de ceea ce ai crezut c-a fost durerea ta.

Dar mai există ceva legat de-acest vis;
orice faptă crudă şi nesăbuită
comisă în iluzia acestei lumi,
nu va dispărea la trezirea din somn.

Ea rămâne
şi va trebui interpretată.

Toate zâmbetele răutăcioase,
toate pornile carnale imediate,
toate veşmintele rupte-ale lui Iosif,
se vor preface-n lupi feroce
pe care tu va trebui să-i înfrunţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte banală

Băusem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ţi se pare posibil,
chiar şi învierea din morţi,
chiar şi schimbarea amintirilor pălite.
În mine se deschideau şi se-nchideau într-una porţi,
scârţiind între renunţări şi ispite.

Era ora când totul şi se pare simplu şi posibil,
când crezi că un singur cuvânt
spulberă toate argumentele şi nehotărârile celorlalţi,
şi totul îţi apare clar şi categoric,
ca într-o operă desăvârşită de artă.

Ce operă de artă
poate fi mai desăvârşită decât dragostea?
Ce om n-a încercat să facă din ea opera vieţii lui?

Am spus şi eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simţit şi eu pur, vorbind despre dragoste,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul I

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mişcându-l, dă splendoare
mai mult-aici şi mai puţin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu ştiu, nu pot câţi au să se scoboare,

căci stând aproape ţintei-o vrere vie,
atât ne-absoarbe-al minţii noastre-avânt,
că taie-al minţii drum să mai revie.

Dar cât putu de-acest imperiu sfânt
comoară-n suflet mintea mea s-adune
va fi de-acum materie-acestui cânt.

În ultima mea trudă, Apollo bune,
puterii tale fă-m-atâta vas
cât dragu-ţi dafin spre-a-l primi-mi impune.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!