Poezii despre existență și lumină, pagina 2
...din întuneric spre lumină...
Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o ființă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibrații se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranța nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existență...
Acesta-i finalul în Paradis.
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Un munte negru întunecă lumina
e timpul, Doamne, să returnezi biletul,
refuz să mai exist
în lumea fără oameni,
refuz să mai trăiesc
cu lupii prin maidane,
refuz să urlu, ascult
rechinii printre dealuri,
refuz să lunec lin,
peste spinări de oameni,
nu-mi trebuie urechi,
nu-mi trebuie nici ochi,
la nebunia lumii răspund,
vă spun refuz.
poezie clasică de Marina Țvetaeva (august 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Motive pentru numere
1.
Pentru că exist.
2.
Pentru că trebuie să fie un motiv
ca lumina să creeze umbre.
...
10.
Creată cumva nefuncțional, pentru simpla joacă
a minții în toate miile ei de mișcări.
poezie de Lisel Mueller, 1924-, poetă germano-americană, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație
Cel mai interesant
va fi desigur
când vom decola
ca exponenți zburători
spre alte lumini
în lumi intergalactice
instant și oportun
și asta mai rapid
cât ne îngăduie îngerii
dacă nu decolăm
există pericolul iminent
să se aleagă praful
de fiecare paragraf
al vieții viitoare.
poezie de David Boia (9 aprilie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fir de praf în univers, or poate sunt nimic,
Posibil chiar să nu exist, la cât mă simt de mic.
Un lucru sigur a fost primul, și sigur va continua,
Sunt bucuros că am văzut și bucuria și lumina.
catren de Sabin Sabău
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea are un Moment de Orbire
Durerea are un Moment de Orbire
Nu își poate aminti cu adevărat
Când a început sau dacă a fost
Un timp când ea n-a existat
Nu are viitor se are pe sine
În imensitatea ei își are locuință
Propriul trecut iluminat pentru a percepe
Noi Perioade de Suferință.
poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu...
Mereu voi cânta dragostea ta,
Mereu o voi cânta, chiar și când ploaia mă va cuprinde,
Când bolțile reci, de sub ochiul de stea,
Vor alunga lumina, ce sta cuminte...
Nimicul va crede atunci c-a-nvins,
Că timpul n-a existat nicio secundă,
Că moartea a fost visul din vis
Dorit de particula devenită o undă!
Dar inima mea nu va-nceta
Să-și audă-n ecou valul de mare
Dragostea ta ce necontenit va cânta
Norilor ce se-adună în zare...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Doina Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intotdeauna exista
îmi înghețaseră mâinile
mă vânau cele mai necruțătoare gânduri
își ascuțeau în mine ghearele obsesii
mă răneau
și nu era nimeni pe aproape
anotimpul delira în albe crizanteme
întotdeauna există și mai rău suflete îmi ziceam
privind cum întunericul îmi cade la picioare
dezolant
fără explicații
ca un monstru răpus de nevedere
întotdeauna există o altă durere
și o lumină care nu întârzie mai mult de o viață
poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte îndeajuns?
Dar acea umbră ți-a fost de folos!
Ceea ce te rănește, te binecuvântează.
Întunericul este lumânarea ta.
În lipsa barierelor încercările tale n-ar exista.
Tu trebuie să cunoști și umbra și sursa luminii.
Ascultă... așează-ți capul sub copacul mirărilor.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, înger...
Tu, înger care ții în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieții,
Prin adieri și vânturi reci!
Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenței,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieții!
Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Și ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.
Fii tu vulcan ce mă înalță
Pe-a mării cerului psaltire
Și lumii mele noi, dă viață,
Lumină, pace și iubire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și lumină, adresa este: