Poezii despre existență și metafizică, pagina 2
Umbre
La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră și în gândul lui,
În sufletul băiatului
Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Și trăiește aici și-acum
Umbra falnicului nuc
Parcă se tot mărește
Se aude un guguștiuc
Cum în zbor pornește
E lumină-n umbra lui
Căci sclipește soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute
[...] Citește tot
poezie de Radu Andrei Capșa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ucide-mă iar
A înghețat întunericul în această noapte
doar aburii calzi mai acoperă cristalele
s-au revărsat apele de pe Styx
și negrul s-a lăsat în lichid închis
esența nocturnă e străpunsă de pumnale
gheare sclipitoare ce aduc cerul mai aproape
stele albe se privesc ca prin oglindă
văzându-și ochii noi și reci care stau la pândă,
cum umbrele se întind strivindu-le imaginea plăpândă.
În diamante carbonizate degete fine încearcă
iar și iar să spargă pereții ce nici nu vor a se clinti
până când stigmatizate se opresc să guste durerea,
dovada incontestabilă că încă mai sunt vii, dureros de vii
carcasa își cere dreptul la viață, înfometată și însetată
incapabilă să se adapteze, inexistența să o savureze
scurgându-i-se prin vene ca un elixir iar fibrele să-i fie hrănite,
sleită însă de ultimele puteri se prăbușește inertă
când nectarul izbăvitor curge prin ea însăși.
Ce înseamnă o mână fără de întreg
sacrificiul unei părți pentru ca existența să continue
[...] Citește tot
poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tutuneria
Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(și de l-ar ști cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi dați spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre și ființe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
și-ncărunțindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate și tot
pe drumul nimicului.
[...] Citește tot
poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peut-être
orice întoarcere în trecut este imorală
îmi amintesc
pajiștea pe care pășteau cei șase viței de lapte și tu le mângâiai cornițele
apoi vacile soarelui
împușcate
două piane aduse în căsuța din vârful muntelui
de-a-nspinarelea
8 km
pe drumul de arsă piatră pregătit de însuși beethoven
ca și cum ar fi trebuind să concerteze ori să-l întâmpine pe napoleon
în amurg
deja vu
din viena fără vină
retrăiesc un trecut profund imoral
prea bine
au dispărut numele noastre scrise pe frasin
sunt amintirea numelui tău
spuneai
șirul tău de vieți suprapus peste viețile mele suprapuse
aidoma
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punch by punch
vezi tu
pentru mine
poporul român
MURISE
înainte de vreme
înainte de întrebarea ta
înainte de a se fi răspuns
albastru
la oarecare întrebări
despre regi și despre cei trei împărați
alături de un amiral
& un sfânt
refuzați de ferdinand
ceea ce ar trebui să conteze într-adevăr pentru tine
este moartea mea
pentru patriarhul constantinopolului
întâmplată la sfat ecumenic de unde desigur lipsea chomsky
molipsit molipsind lumea lui lumea noastră
dragul meu prieten
doctor în logică & și în chomsky
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nobodiness menhir
Veioza luminând serafic filele văratice ale amurgului
Biped distilând mila din ciorchinii lacrimilor
Inspirație fugitivă (...)
Culori necontinuate de nimeni pe cenușii pânze acoperite de praf
Poate doar albastrul fiecărei înserări licărind în negrul frunzelor
Vopseaua abajurului aerodinamic reflectându-mă
(...)
Happening inițatic desenându-mi o ideogramă pe față
Pe birou rămurele de busuioc și pete de culoare
Câteva piese de jazz incandescente precum steagul Revoluției franceze
Când nu ne mai rămâne nimic muzica ne inundă urechile
Unghie înnegrită de ușa tramvaiului radioul devenit lichid
Litere carolingiene acoperind hârtia ruptă a curburii becului
Reflectoare holbate peste iarnă în orașul devenit ceață și întuneric
Statui înțepenite hierofantic printre oglinzi
Bronz acoperit cu tatuaje de oxid pe chip
Muze gracile însuflețind templele în paragină
Singurătate totemică strălucind în stelele duble ale privirii omului
Din faruri rotunde efemer țâșnesc fascicole verzi
În intersecția năclăită de noapte
[...] Citește tot
poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și metafizică, adresa este: