Poezii despre existență și violență, pagina 2
Posedai tot felul de obiecte electrice
tu ești altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânți.
tu ești un monstru. mi-e frică de tine.
ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă,
ai tupeu.
ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
și, doamne cum îți picură părul până pe șale
ca un camion fructexport, fantomatic și moale
care ar trece pe dorobanți.
și ai șolduri, și ai pandalii, ai amanți...
inconștientul tău trebuie să fie așa uriaș
încât ar putea să reducă el singur diferența dintre sat și oraș
să pună capăt valului de violență și pornografie
cu doar un gest, sau o alifie.
nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valențele elementelor chimice
iar eu o tablă pe-un acoperiș de siloz
tot n-am fi fost așa de străini
în realitatea cu atheneuri, caberneturi, mașini.
tremur când mă atingi. mi se face rău când îți aud vocea la telefon.
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilemă
Am fost nedumerit de ce în țară
E lumea cam de toate sictirită,
De prețuri, de corupție, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,
Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi și să edific
Dilema,-n modul cel mai rațional ;
De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Și pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înșirat să fiu cu toate-n ton:
De șpagă, de corupție, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe șenile,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geniul gloatei
există îndeajuns de multă înșelăciune, absurdă violență plină de ură în omul
de rând pentru a aproviziona orice armată sau orice zi anume
și cei mai pricepuți în crime sunt cei care predică împotriva crimelor
iar cei mai dedați urii sunt cei care preaslăvesc dragostea
și cei mai meseriași în război sunt cei care laudă pacea
acei care predică despre Dumnezeu, au nevoie de Dumnezeu
acei care predică despre pace nu au pace
acei care predică despre dragoste nu au dragoste
ferește-te de predicatori
ferește-te de așa zișii cunoscători
ferește-te de cei care citesc mereu cărți
ferește-te deopotrivă de cei care detestă sărăcia
și de cei care sunt mândri de ea
ferește-te de cei care sunt gata să te laude
căci au nevoie de laude în schimb
ferește-te de cei gata să interzică ceva
întrucât le este frică de ceea ce nu știu
ferește-te de cei care au nevoie de gloată căci
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Bukowski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul
Deși eu încă îl mai pot zări
Pe bărbatul pistruiat scuturând țigara
Cum urcă-n zori dealul înnegurat și gri
În haine cenușii de Connemara
Pentru-a merge la pescuit pe mal de ape,
A trecut mult timp de când am început
Să rememorez și să mi-l aduc aproape
Pe omul simplu din propriul meu trecut.
Toată ziua l-am privit atent, față-n față,
Sperând că voi afla acolo,-n acel chip,
Secretul rasei mele-ascuns în ceață
Și realitatea-n primordialul arhetip:
Oamenii de azi care nu-mi plac
Și morții pe care i-am iubit,
Lașii stând pitiți veac după veac
Și obraznicii trăgând folos necuvenit,
[...] Citește tot
poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul care nu doarme
În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amușină și dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni șopârlele și vor mușca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbește să iasă-n stradă va întâlni la colț
pe incredibilul aligator care-așteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.
Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineață a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemați câinii.
Viața nu-i un vis. Atenție! Atenție! Atenție!
Cădem de pe trepte pentru a mânca țărână umedă
sau ne cățărăm pe tăișul cuțitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
[...] Citește tot
poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Interioare...
Ascunzișuri acoperite de fumigene mascante
cu cotloane întortocheate ce irump în ieșiri violente,
uneori doar exprimate în subterfugii ezitante,
sau pur și simplu, sunt doar recunoașteri de realități... evidente.
Inexplorabilul e doar dogmatic, invocat în loc de neștiință...
Este-o simplă inerție, ce încearcă să-și justifice inacțiune,
sub neverosimilitatea unei pretinse lipse de putință,
dar cu pretenția unei pseudocunoașteri proclamate, sau prin... delațiune.
Suntem copleșiți de descoperitori futuriști de destine
fără școli pertinente ale științei, doar profitori de ocazie, autodidacți,
simulatori de evenimente incontrolabile, invocate spre deruta de sine;
cu scop coercitiv, de obținere de profituri fără nicio justificare, niște abstracți...
Oricum suntem niște produși cosmici, ai astralului nemărginit,
sensibili conjuncturilor de așezări la masa... Universală,
și precum oceanul, ce se ridică doar la trecerea unei Luni-satelit...
Inima, mintea, și în general trupul, nu sunt numai o existență... carnală.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Megapoemul
Oricare organ are sunetul lui
În concertul vieții, mai sus și mai șui,
Creierul strigă tăcut ca un corb,
Organul iubirii e surd și e orb,
Circulăm pe un drum fără borne, în jur,
Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur,
Infinitul la care nu ne-adaptăm,
Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm.
Creațiunea-i tăcere ori numai păreri?
Există mai mult ce a fost până ieri.
Singur aprobi, singur renegi,
Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci.
Aventura așteaptă, Providența-i mister,
Tăcerea complotului reginei Esther.
Vinovați fără vină, mereu pedepsiți,
Culorile vidului, calicii căliți.
Tăcere nocturnă, final așteptat,
Prometeu și Sisif ne-au înșelat,
Răul are a mie de flori, de culori,
O misiune de ai, faci numai erori,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului
Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului,
Creațiunea înseamnă tăcere,
Supunerea celui nesupus,
Zicere fără contrazicere,
Emergența tăcerii,
tăcerea în aventură,
iubitele mele, Ruth și Esthera,
Iosif cel vândut ca sclav,
Complotul nereușit al lui Iov,
Autoînvinovățirea ca formă de lașitate,
Culorile vidului,
Tăcere nocturnă-tăcere mortală,
Les fleurs du mal,
Misiune și promisiune goală,
Dialog fals și un duet lamentabil,
Culegătorul snopilor uitați,
Cuvântul spus în pianissimo,
Purtătorul neantului,
Fraternitatea fratricidă,
O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine nu are parinti
Ratacit pe pamant, ca e mare sau mic
Cine n-are parinti nu mai are nimic.
C-a fost vreme de paci, c-a fost timp de razboi,
Ei asa au dorit, sa se mute in noi.
Si acum, daca ei, care-au fost, nu mai sunt,
Noi, in noi, ii purtam si le suntem mormant.
C-au murit ordonat, dupa cum li s-a dat,
A cadea violent, a se stinge treptat.
N-aveam timp pentru ei, pareau dusi in alt veac
Si acum ne miram ca sunt palizi si tac.
Nu pareau de prisos, se simteau de prisos
Si acum, inapoi, ii chemam dureros.
Intr-un tragic motiv, intr-un tragic efect,
Ce simteam indirect, azi ne doare direct.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinți (14 octombrie 2002)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Oamenii fără conținut
MISTAH KURTZ MORT
UN PENNY PENTRU BĂTRȂN
I
Noi suntem oamenii fără conținut,
Noi suntem oamenii balonați,
Sprijiniți unii de alții,
Cu capetele umplute cu paie. Alas!
Vocile noastre uscate, când
Șoptim împreună,
Nu se aud și nu au sens,
Sunt ca vântul în iarba uscată
Sau ca piciorele șobolanilor peste sticlele sparte
Din beciul nostru gol.
Înfățișare fără formă, umbră fără culoare,
Forță paralizată, gest fără mișcare;
[...] Citește tot
poezie de T.S. Eliot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre existență și violență, adresa este: