fier şi lumină

Descântec

Lacăte, cine te-a închis
La uşa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Să sfarăme zăvorul
Şi să vedem în fundul nopţii noastre
Mişcându-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toţi paşii se sfârşesc şi pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsă peste tine
Cred ca atârnă din vazduh glicine
Şi, de pe bolţi, zorele
Şi muguri şi ciorchini de stele.
Cine va pune-n uşa noastră cheie
0 singură scânteie?
Lumina ochiul şi-l aşează,
Şi-n încăpere caută să vază.
Lacătul simte şi tresare
Cu bezna mea, ca de o sărutare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Minciunile pe care le spui
Rup tăcerea
Ce se aşterne
Peste râul întunecat
Ce duce spre locul
Unde lumina înţelepciunii
Nu ajunge
Unde bunătatea şi frumuseţea
Au fost de mult uitate
Rupte de pe cer şi aruncate
În hidoase şi reci încăperi

Minciunile pe care le spui
Te fac să simţi durerea,
Strigăte de suferinţă
Sparg liniştea în mii de cioburi
Ce-ţi rănesc privirea
Obişnuită să vadă
Doar lumină şi fericire,
Oamenii din jurul tău

[...] Citeşte tot

poezie de Calin Ioan Acu
Adăugat de Dinu Mihaica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu de vară

Stăteam aplecaţi deasupra şinelor strălucitoare,
cu feţele iluminate de flăcări roşiatic-albastre.
Aerul ridica un sunet înalt de privighetoare,
străpuns de săgeţile sufletelor noastre.

Reparam o linie de tramvai pe largul bulevard,
o sudam, o-ndulceam sub ciocane rapide.
Umbrele noastre, ca un paşnic stindard,
pe adormitele ziduri se căţărau, arcuite.

Fierul isca, izbit, hieroglife în aer, sonore,
şi noi descifram curioşi o mitologie,
se perindau prin imaginaţia acelor dinamice ore
obeliscuri de foc, piramida furnalelor liliachie.

Feţe de oţelari apăreau în deasa lumină
pe care metalul topit o zvârlea.
Iar săgeţile sufletelor smulgeau o senină
cântare, din aerul care ne înconjura.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

[jully mă întreabă]

străbat drumuri
de fier

prin ploi torenţiale
iubesc
imposibil

nu mă recunosc
sub piele
la modul
absolut

jully mă întreabă
de ce

îmi pierd
minţile
langă fântâni
arteziene

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobila zgardă

cândva îmi doream să fac ţăndări lumina
lumina artificială irizaţiile ei
seamănă cu cioburile de viaţă în care
nu te mai regăseşti decât foarte târziu
ca un câine lângă un pod necunoscut
atunci când
ploile metaforelor devin acide
şi în toate cuvintele căutând
nu mai regăseşti
poezia
atunci latri la grilajele de fier
le muşti simetriile
şi-ţi inventezi răbdător
altă zgardă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima Femeii

În zori inima femeii se-avântă în lumină
Ca o pasăre solitară, planând fără tihnă
Peste munţii şi văile vieţii, departe, de zare atrasă,
Pe urma sunetelor cărora inima le spune acasă.

Noaptea inima femeii se retrage, se-nclină
Pentru-a intra confuză-într-o cuşcă străină,
Încearcă să uite ce-a visat despre stele şi cer,
Şi se îndoaie, se frânge după zăbrele de fier.

poezie de Georgia Douglas Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plastic

oraşul respiră ca o hidră
prin tentaculele
de gelatină murdară
e ora la care
oamenii de botox
îşi pun haine de carnaval
se rujează pe pleoape pe buze pe piept
se revarsă peste trotuare
termite apocaliptice
cu maxilare de fier şi inimi de mucava
cine râde mai tare
câştigă o zi de viaţă în minus
şi un tricou cu paiete
aşa se învaţă la şcoală
cine mângâie un copac
rămâne ultimul
şi stinge lumina

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mercur

Planetă lentă, capricioasă,
ciupită de vărsat meteoritic precum Luna,
sferă cu suflet greu şi inimă de fier,
unde o zi durează cât o lună pe Pământ,
unde nu poţi să spui vreodată
"vine ziua" sau "vine noaptea" - sau "pe diseară" -
căci jumătat' din tine arsă-i pe vecii de Soare,
pe când cealaltă parte-ţi zace-n gheaţă şi-n veşnic întuneric,
fără ca noaptea neagră să-ţi fie luminată de vreo lună...
Sărmană bilă cosmică pustie,
care mereu slăbeşti, făcându-te din ce în ce mai mică,
cum să-ţi opresc slăbirea, căci meteoriţii nu-ţi îngroaşă coaja?
Coboară deocamdată-n visul meu
să plângem împreună de însingurare!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în creion

M-am născut în toamna asta,
Eu – un fluture de ceară...
Văd în mine întuneric...
Întuneric este-afară!

Zbor cu frunzele de miere,
Pacea s-o culeg, dn soare,
Dar aripa când se-nalţă,
Sângerează, plânge, doare...

Întunericul din mine
Sapă răni, lacrima curge.
Lutul greu al suferinţei
Ca un lanţ de fier mă strânge.

Mă unesc în întuneric
Cu-ntunericul de-afară...
Toamna a furat lumina
Unui fluture de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!