mustaţă şi muzică

Fuchsiada

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

poezie clasică de Urmuz din Fuchsiada I (poem eroico-erotic şi muzical, în proză)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii din pădure

hai copii să îi dăm bice
să mergem în pădurice,
vom găsi azi mure coapte
să mâncăm pe săturate.
lângă râu trei furnicuţe
din ghinde îşi fac bărcuţe,
printre ramuri jucăuşe
păsările sar ghiduşe.
unde-s? nu-s! se mişcă frunza,
se joacă cred de-a ascunsa.
un bondar morocănos
coboară pe-un trunchi nervos,
e trist că e singurel
fiindcă s-ar juca şi el.
iepuraşii strânşi grămadă
morcoviori au prins să roadă
fiindcă săriră uluca
drept la lelea Irinuca.
raţele-s de negăsit
au plecat la pescuit

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Valeria Tamaş (2011)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlciul deşertăciunilor

Din Mauriciu venea Fabriciu,
din oraşul Bristol primeam un pistol,
în Perpignan a crescut un bostan,
lăsăm în urmă cetăţi şi mustăţi,
băieţelul din şezlong este văr cu Fam Van Dong,
mai lăsaţi voi jocurile, poezia, focurile,
un avion a căzut în şezut,
pasagerii, pionierii, inimile, creierii,
tara-ta-ta, goarnele au sunat,
tara-ta-ta într-un glas au cântat,
mulţumim din inimă porticului,
mulţumim din inimă tăticului,
dar tăcucul s-a-necat cu un os de peşte plat.
Voci de oameni debitează, piaza rea rămâne piază,
spânzuraţi în piaţă joacă tontoroiul meargă-treacă,
trădători sunt peste tot, şi atipici şi în lot,
nu zdrobirăţi voi trecutul, dar îşi duse iapa mutul,
ce păcat, ce păcat că piticul fu-mpuşcat,
dar ce bine, dar ce bine, hoarda gnomilor revine,
conferinţe şi congrese, feţe noi şi multe fese.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai tânăr motanel

E trecut de miezul nopţii
Cântă somnoroşi cocoşii
E o linişte deplină
Până şi vântu-n grădină
Doarme ascuns dup-o sulfină.

Când, deodată, dintr-un colţ,
Se aude ronţ-ronţ-ronţ...
Pisicuţul Pisicel
Sare ars dragul de el.

Hei, cine-mi strică nopticica?
Vezi, n-o trezi pe mămica!
A tors toată ziulica
Lâna de pe o oaie sură
Să-mi facă mie căciulă.
A tors lâna de pe ţapi.
Să-mi facă mie ciorapi.
Şi lâna de pe doi urşi
Să-mi facă mie mănuşi.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec

[...] Citeşte tot

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica soţiei

Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că eşti un tăntălău
şi este vai de capul tău?
Te-ar rupe "câinii" de n-aş fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâieşti după femei,
dispari acum din ochii mei!
La "câini" te dau să te sfâşie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deşi-ţi dau zilnic peste bot,
te tot holbezi ca un netot,
priveşti cu ochii-ţi imbecili
şi ceri clemenţă prin vecini,
îţi dau "clemenţă" cătinel,
dar pe cocoaşă că eşti chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII

Pe când priveam aşa-n frunzişul verde,
cu ochi ţintiţi, aşa cum stă şi cată
şi-acel ce după paseri vremea-şi pierde,

îmi zise cel mai mult decât un tată:
— "Să vii, o, fătul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea dată."

Întoarsei faţa şi-ai mei paşi acum
grăbit după-nţelepţii ce pe cale
vorbeau, aşa c-a drag făcui ăst drum.

Când iată c-auzii plângând prin vale
"Labia mea", dulce-o melodie,
că şi plăcere-avui de el şi jale.

— "Ce-aud eu, dulce tată, ce să fie?"
am zis. Iar el: — "Sunt spirite, gândesc,
cari merg umplând a vinei datorie."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!