păr cărunt şi suflet

Dorul rătăcit (sonet)

DORUL RĂTĂCIT
(sonet dedicat dorului)

Se rătăceşte doru-n pribegie,
Când sentimentele pe lacrimi se scurg,
Iar Soarele se ascunde în amurg,
Căutând iubirea prin veşnicie.

De iubire arde dorul ca pe rug
În sufletul condamnat la sclavie,
Că trădarea ce-a lăsat anarhie,
Distruge inimi cu-al sorţii tăvălug.

Privesc iubirea ostatică în zori,
Cu aşteptări de dor încărunţite
Şi îngheţate de-ai dragostei fiori.

Iar sentimentele nefericite
Se-aud suspinând în viscol de ninsori,
Cu dorul în speranţe troienite.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete afective (13 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Eşti cea mai frumoasă poezie de iubire
Pe care-am scris-o-n cartea vieţii mele,
Leac la sufletul bolnav de izbăvire,
Când lumea toată m-a pus în ghilimele.

Eşti cântecul ce mă adoarme-n plânsul Lunii,
Cald pansament inimii suferinde,
Sărutul tău mi-a alungat nebunii
Ce m-ar fi vrut bastard, între colinde.

Ţi-aş dărui un Everest de-argint şi aur,
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui acest noroc,
Tu mi-ai sădit în minte flori de laur
Şi mi-ai făcut în Lumea Poeziei loc.

Tu-mi oblojeşti rănile, sângerând, din cuie
Şi urmele de spini, din părul meu cărunt,
Spiritul tău albastru, către Olimp mă suie,
Minune şi Credinţă a omului ce sunt.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om face

Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeţi, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!

Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face şi în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!

Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuş,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar şi... sacâz!

Şi câte nu ne-om putea face
Din vise, şi îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă viaţă iubirii

Căuş din palmele eu fac
Pentru sufletul tău însetat...
Şi numele meu să îţi fie mereu
Un izvor nesecat de iubire!
Spre miezul vieţii păşim amândoi
Tu poem de iubire şi eu întregit de tine!
Doar împreună putem depăşi
Un prag ce se-nalţă către gândul trecut,
Când noi doi visam doar la iubire...
Hai să ne bucurăm de clipă oferită
Unindu -ne destinul,
Să coloram iubirea ce n-am trăit-o ieri!
Să nu uităm că părul va încărunţi
Şi ziua se va transforma în ani!
Te rog "Iubire"... dă-mi sărutul tău
Să dezmorţim încheietura vieţii
Iar dragostea să o împărţim la nesfârşit
Şi să o scriem pe coala sufletului nostru,
Cu litere rupte din răsărit!
"Picături de dulceaţă"

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caritate

Şi lumea m-ar putea repudia
Şi poate-ar fi un act de caritate ;
Mi-aş pune-atunci la suflet geamuri mate
Şi uşă din bazalt de catifea.

Oricum, e doar o lume surogat
Cu tâmplele cărunte prespălate
Sub care stau relicve de păcate
De Evă ori Adam necugetat.

Cedez acum secunda cea câinoasă
Din pieptul meu cu sufletul muşcat
În veacul cel atât de bucălat
Ce numai pe blândeţe mă apasă!

Să facă lumea orişice ar vrea
Căci toate stau la voia ei sub masă!
Nu pot să mă încrunt că... nu îmi pasă,
Dar n-o repudiez şi eu pe ea!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Bate-n geamuri toamna mea căruntă
Să m-ascund nu mai găsesc cu cale
Mor cocori în depărtări de jale
Suflet trist de burniţă măruntă

Vreascuri ude sfârâie prin sobe
Temerile-mi prind să încolţească
Neputinţa – un mărgean de iască
S-a lipit de mine ca o cobe

Mor în glastre gânduri reci, păreri
Alfabetu-şi pierde-n câte-o zi, o buche
Feţi cu păr de aur îngenunche
Lepădându-şi sacii cu poveri

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşii bătrânei

Dacă viaţa a fost cruntă
Trecută prin mari încercări
Tâmpla noastră e căruntă
Orgolii mici si împăcări

Mâna divinităţii întinsă
Ceas ce pare-a fi târziu
În inimă iubirea e aprinsă
Sufletul eate tânăr şi viu

Ce n-am avut la tinereţe
Înţelepciune am aduntat
Fără de griji la bătrâneţe
Sărut pe obrazul brazdat

Suntem frumoşii bătrânei
Viaţa vrem să ne-o trăim
Avem încredere în tinerei
Mereu ca ei am vrea să fim

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţe

Mai prizonier ca-n tine nu ar putea să-mi ţină
Nici cea mai neagră umbră sărmanul trup în sfori,
Când strig să mi te-arate mirajele-n lumină
Sau vocea ta să-ţi spună că-i timpul să cobori.

E mult de când splendoarea-ţi din temniţe cărunte
N-a mai zărit-o chipul ce pare-a fi străin,
Căci anii trebuit-au să-mi adâncească-n frunte
O nouă veşnicie spre-al ochiului declin.

Nu-i formă plămădită spre a-ţi slăvi conturul,
Nici mână ferecată cu lanţuri sau cu spini
Să-ţi mângaie sprânceana şi-apoi să taie şnurul
Ce ne-a unit iubirea în roase rădăcini.

Mai trec prin amintire şi leşul ţi-l desprind,
În suflet să-mi re'nvie din giulgiul suferind.

sonet de Ionuţ Popa (24 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!