posibilitate şi religie

Posibilităţi

Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Prefer pe Dickens lui Dostoievski.
Prefer să-mi placă oamenii
şi nu omenirea.
Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că...
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu cred
că există întotdeauna motive pentru a blama orice.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec devreme.
Prefer să vorbesc cu doctorii despre altceva.
Prefer vechile ilustraţii în linii fine, alb negru.
Prefer absurditatea de a scrie poezii
absurdităţii de a nu scrie poezii.
Prefer, când este vorba de dragoste, sărbătorile neaniversare
care pot fi celebrate în fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria zilei

adun înţelepciuni din cultul Vede
nu or să contravină dogmelor creştine
prin orice credinţă Dumnezeu se-ntrevede
universul veghează cu forţe divine.

în paradisul verde totul este posibil
înfrăţirea cu codrii cu munţii cu marea
şi preţul succesului este admisibil
lumini trec prin sânge ascultând chemarea.

am lăsat amprente în memoria zilei
din chipul soarelui zâmbete culeg
părţi din suflet las în cutia milei
cu poeţi stelari mereu mă reculeg.

fericirea poemelor trece prin albul filei
pe hotarul iubirii de armonii mă leg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu devenea atingere

între noi era ascuţirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleaşcă având destinaţia visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările şi
ochii noştri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare şi răspuns
între inimă şi duh poate
eram posibili drumeţi pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată aşeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plămânii tatălui meu

în plămânii tatălui meu creşteau holde
şi copaci înfloriţi în mijlocul lui noiembrie
căci respiraţia este cea mai simplă
probă posibilă
dacă spicele ar coace metafore şi tata
ar tuşi sânge şi singurătate
aş şti că am respirat paisprezece ani degeaba
copacii înfloriţi s-ar culca la pământ
iar fumul de ţigară şi rugăciunea n-ar avea glas
să-l mângâie şi să-i hrănească spaima
toţi suntem într-un vis ritualic
în care n-avem picioare şi ne târâm
dar eu m-aş târî până în plămânii tatălui meu
unde cresc holde şi copaci înfloriţi în mijlocul lui
noiembrie

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trupul te doare

Când trupul te doare, ca şi inima,
Când nu mai vrei să scrii nimic,
Când toate iubirile s-au răspândit
Ca fluturii pe câmpul cu maci şi ciulini,
Atunci îndrepţi ochiul minţii spre Dumnezeu,
Zadarnic I-ai negat existenţa, El nu te mustră,
Simţi un gol necunoscut în tot trupul,
Inima sde opreşte o clipă, parcă ar gândi,
Uiţi toate cărţile citite, ca şi cum te-ai dezbrăca de haine,
Vei plonja în cerul –abis, nu vei zbura, nu poţi, dar vei crede
Că şi asta este posibil, fără mijloace de transport,
Decât o Iubire imensă de absolutul pe care nu-l vei înţelege
Cu mintea, ci numai cu sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă văd un nebun liniştit

abia îmbrăcat în cămaşa de forţă
între pereţii capitonaţi şi mobilierul fără colţuri
nicio fereastră spre iad
pedeapsă pentru toate visele un coşmar oficial
de fiecare dată acelaşi
până la acceptarea ca ideal
demersul acesta insipid cu false aripi de înger
capele sixtine şi papi franciscani
mii de biserici cu mii de dumnezei
printre toate alegerile nici un liber arbitru de spânzurat
nici de limbă nici de gând
doar posibilitatea de a mă retrage în pământ rădăcină
să caut lumina ca o frunză nesupusă
sihastru în propia mea carcasă
clădesc cu avânt revoluţionar
paradis după paradis
cu inima deschisă fiecărei prăbuşiri din înalt
sunt alienatul care dansează cu stelele vals
sau mortul de peste zi care răsuflă uşurat
între două respiraţii de lună

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii

Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Trei dimensiuni mai sunt complementare,
Un cerc imens în centru ţine timpul,
Discul voiniceşte materia-n mişcare.

Spaţiul e iubirea pusă-n centrifugă,
Mierea ei e stoarsă în zâmbet şi-n culoare,
Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Posibil e când steaua noastră moare.

Atunci se zbat cenuşile-n consoane,
Vocalele sunt flori presate în ţărână,
Singuri prevestim, fixăm sfârşitul lumii
Topindu-ne în flăcări, ţinându-ne de mână.

Intrăm râzând în centrul unui cerc
Pe care l-am rotit în doruri şi-n credinţă,
Ne poticnim în osul albit de Dumnezeu
Şi-l facem lumânare aprinsă-n pocăinţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apriorica

Fiecare crede că nu greşeşte,
dar şi Tu, Doamne, mai greşeşti uneori,
şi mai cum.
Există Etica lui Spinoza,
Etica religiosului,
Etica omului pus în ştreang,
Etica vânătorului, a vânatului,
Doamne, învaţă-mă ce să fac.
Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai,
în care intră cei răi şi cei buni laolaltă,
spunea profesorul, nemaiţinând cont
de şirul lucrurilor, de calendar,
avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea
de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECŢIE,
care poate fi de la început cea bună sau cea rea,
de pildă, astăseară nu mai merg acasă,
nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni,
rămân aici, pe loc, e ca şi cum aş fi murit...
Spuse visând o herghelie de cai sub stele.
Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu maşina

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea-i starea pură-a fericirii

Aştept ce nu se va-ntâmpla vreodată,
ca-n înserarea sângelui din mine,
din când în când, la ore celestine,
să-mi înfloreşti, iubito, Preacurată...

Speranţa mea-i un vis indefinibil
şi-un echivoc sfâşietor al vieţii,
te văd în vis şi-n roua dimineţii –
mi-eşti marea cantitate de posibil.

La umbra unor crini îndrăgostiţi,
am fost tovarăşi, mai demult, în Rai,
într-un amurg extatic şi corai,
nefericiţi de-a nu fi fost nefericiţi...

Ştii bine că-n iubire se şi plânge,
nefericirea-i starea pură-a fericirii,
e spinul crunt purtat de trandafirii,
ce ne iubesc, solemn, până la sânge...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!