roci şi timp

Trecerea

Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...

... E roca scoarţei ce la fel rămâne,
Nu înfloreşte, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar şi se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?

Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanţe;
Sunt primăvara-n naştere, vara-n vacanţe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...

Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunţi, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Şi miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riposta

Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...
Când te-am citit, în adevăr,
Îţi dau cuvântul că de frică
Mi s-a zbârlit un fir de păr!

Cum? Ţi-a venit aşa, deodată,
Netam-nesam?
Păreai un om cu judecată -
La asta nu mă aşteptam.

Te-ai supărat şi-ţi pare rău
Că-s încă viu?
Păcat că eşti de la Tazlău,
Păcat că trebuie să-ţi scriu!

Dar asta-i datoria mea:
Să dau cu zacherlină-n proşti.
Talent avem - o recunoşti.
Atunci, păzea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa nu-i decât un joc... uitat
În colţul trist al unui semn de carte,
Un fluture zburând îndepărtat,
Pudrat pe aripi cu polen de noapte.

Eu sunt o stea lucind în ochii tăi,
Un vânt hoinar, bătând primăvăratic,
Atât de tânăr precum anii mei...
Îmbrăţişarea arcului Carpatic,

Mă poartă încă-n vechiul carusel
Cu roci zdrobite printre zmei de piatră,
Doar timpul parcă nu mai este cel,
În care eu mă încredeam odată.

Dovadă vie celui care sunt
Şi veşnic pendulează-ntre istorii,
Sunt tot acelaşi, însă nu mai sunt
Decât copilul tainei şi-al ninsorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă...

Dragostea mea, de atâţia ani,
Lângă tine sunt mereu şi voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.

Tunetul puşcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinţi,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.

Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbeşti,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria A

De ce te urci atât de sus?
Chiar vrei să nu ajung la tine?
Atâtea vorbe nu ţi-am spus,
Acum că si crăciunul vine...

Vorbesc in glumă despre tot,
Dar spune-mi Ana cum să fac?
Din minte nu pot să te scot,
Nici nu insist, să -ţi fac pe plac.

E oare chiar asa greşit,
Să te iubesc si să mai sper?
Deşi noi nu ne-am întâlnit,
Măcar cadoul să -ti ofer...

Etape grele mă sufocă,
Al doilea pas bătut pe loc,
Esti neclintită ca o rocă,
Ori tu nu mă iubesti deloc...

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

Şi dacă şoapte bat ades în unde,
Şi dacă umbra lunii le ascunde,
Şi dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.

Şi dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Şi dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Şi dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.

Şi dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Şi dacă al său ram încă nu moare,
Şi dacă-n gându-ţi tremură iubirea,
E ca să îţi trezească amintirea.

Şi dacă şoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Şi dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta frământare...

Seara se înhamă la stelele tale şlefuite,
De ele atârn candela viselor noastre,
Viitorul luminos îmi trece prin minte
Prin fereastra nopţii cu pliuri albastre.

Tu îmi citeşti gândul de rocă adâncă,
Adusă din seminţia îngerilor prunci,
Unde curcubeul se unge cu brâncă
În amvonul de aripi şi gânduri prelungi.

Ne pansăm cu săruturi în clipe târzii,
Ne transformăm în pulbere de dor,
În noi mocnesc ştiute, luminile dintâi,
Le injectăm în suflet cu dulcele fior.

Seara se înhamă cu iubirea noastră,
Ne poartă pe sub lună la întors de ceas,
Dorul de tine-i durere aprinsă, albastră,
De-atâta frământare nici Domnul nu e treaz!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuma

marţiană ameninţă omenirea
din două mii
treizeci şi unu cel mai probabil
adusă odată cu rocile recoltate
pline de agenţi patogeni
şi oamenii nu vor fi pregătiţi
nici de data aceasta
ciuma o să facă ravagii
lovind planeta noastră
fără milă
specialiştii rămaşi vor studia atent
ciuma marţiană prevestită de scriitorii sf
încă din secolul trecut
oraşele vor rămâne din nou pustii

ciuma marţiană o să-şi găsească
un mediu propice la noi
şi omenirea o să sfârşească
în chinuri groaznice

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!