sfinţi şi testament

Bricele

Eram în hotărâre de fabuli să mă las,
E grea această cale la muntele Parnas;
Dar unchiul, care strânge nepotului avere,
Ce vrea de la el cere.
Aşa un unchi al meu,
Uşoară să-i stea ţărna şi sufletul ferice,
Prin testamentul său
Mă leagă ca să public o fabulă de brice;
Plinesc a lui voinţă ca sfântă datorie.
El îmi spunea c-odată, într-o călătorie,
Stând sara la popas,
Găsi un vechi prieten, cu care a şi mas.
Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare,
Cu pace-au adormit.
A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit,
Pe scumpul său prieten văzu în altă stare.
Acesta la o masă-n oglindă se uita
Şi-aşa de greu ofta,
Că îţi venea a crede
Că-n ea pieirea-şi vede.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortire

M-am spălat tot, cu trup şi suflet în albul albiei de-o viaţă
Şi mă căiesc că apa-i scursă-n canalul, cel duhnind cu toţii,
Curgându-mi gândurile pure în zadarul necitit al sorţii
De-un păpuşar, ce n-a ştiut să-şi tragă iţele... O paiaţă!

'mbăiat în spuma de clăbuc, mi-am spart din bule, vise şterse,
Mă usturând în ochi cu picuri de lacrimi pentru dragi pieiri,
La fel onirici, ce nu-ntorc nici ei, nici pasiuni, iubiri...
Ce nici oceanele n-ar stinge... Adânci, întinse în averse.

Şi mi-am şters mintea de imagini, lăsând-o parcă mai uscată,
Să nu mustească iar idei, ce-mi fac un testament idilic,
Prozaic, altora-n lectură, doar mie sfânt cum crezul biblic;
Personal, ireproductibil... Secându-mi fiinţă devastată.

Mai pur oare-s acu', în mijloc, înspre urma din al meu scăldat,
De atinsul, linsul, unei lumi pedestre-n ideal, ambiţii,
Sau poate nou născut, ce-am fost, era, măcar în supoziţii,
Mai puţin ros de la târâş, cu puţin zbor... mesaj curat?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim bine

Nu-i nicio îndoială în sufletele noastre
E-o altă lume dincol' de zările albastre
Ne străduim s-ajungem acolo prin credinţă
Să împlinim, în toate, a Cerului cerinţă.

Ştim bine Cine-aduce în suflete o stare
Care creează-n noi tărie-n încercare
De-aceea-n lupta vieţii nu şovăim pe cale
Şi ne lăsăm cuprinşi de stări cu osanale.

Când ezitări apar ştim Cine le calmează
Acel care din Slavă, necontenit, veghează
Primejdia când vine imediat trimite
O nouă viziune şi forţe-ntinerite.

Ştim bine că victorii noi nu putem obţine
De nu trimitem gânduri spre zările senine
Şi nu putem ajunge la Malu-ncununării
De nu predăm fiinţa în braţele salvării.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (3 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicolae Paul Mihail – Opera Omnia

Analizându-ţi mersul solitar
Prin mori de vânt şi străzi incendiate,
Astăzi serbăm pe marele zidar
Ce-a ridicat din litere CETATE.

Din opera-ţi de iau eşantion
Spre-a arunca-n trecut doar o scânteie,
Văd că-ncepuşi să urci în Panteon
De mult, cu "Cibernetica femeie".

Şi dac-ai scris la "Posturi clandestine"
Doar într-un an, însă cu mult nesaţiu,
Ai scos "Războiul undelor senine"
Ca şi "Potirul Sfântului Pancraţiu".

Lansaşi apoi un "Damen vals" satiric
Ca ofiţerul cu trăiri galante
Ca astăzi noi să navigăm oniric
Zburând "Pe-aripa vântului de noapte".

[...] Citeşte tot

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabetism literar

activiştii anulează
arta aristocraţiei
arogând alambicarea
aprobând atelierul

aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă

bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade

bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ionuţ Caragea din Analfabestism literar (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru sfârşitul lumii

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!"
Sufletul vi se va frânge, ca un clopot va străpunge!
Ochi, sub pleoapele durerii, oh, etern prin voi va plânge!
Veţi cerşi înmormântarea propriilor voastre firi.
Viaţa-i un şirag de neguri, lacrimi şi dezamăgiri.
Cimitir de gânduri stranii, cruci plecându-se spre mâine,
Prunci luptând cu sărăcia pentru-un colţ uscat de pâine.

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
Nori întunecă planeta, trec călări pajii furtunii.
Îndoielnice secrete sub a diavolului umbră,
În sipet de întuneric vor începe să erupă.
Spovediţi, sub semnul crucii, în palatul lui Hristos,
Locui-veţi în iubire, la loc verde şi umbros.
Veţi campa-n împărăţia cerurilor într-o zi...
Pentru orişice greşeală a vieţii veţi plăti.

"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!".
Suferind, în rugăciune, fi-va aşteptat de unii...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!