sprâncene şi suflet

Femeie, poţi!

Femeie, tu poţi tot, perfectă plăsmuire,
Doar c-un surâs trezeşti spre nemurire,
Doar cu o lacrimă înalţi o mănăstire
Şi visele-ntrupezi doar cu iubire...

Femeie-zee, naşti izvor de zile
Şi asfinţitului tu arcuieşti sprânceană,
De vrei, cu un sărut, ştergi pata lui Ahile
Şi stânca muţi din loc, cu umărul de Ană...

... un suflet împietrit, o minte rătăcită
Revarsă astăzi fricile pe noi...?
Femeie, încălzeşte-i inima răcită
Şi ogoieşte-i pofta de război...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori amestecate

O caracatiţă mi-a amestecat culorile,
Aruncându-le în dezordine
Peste un portret în creion.
Mi-a pus în păr culoarea abanosului,
Iar sprâncenele le-a arcuit
Printr-un proces ireversibil,
Ca pe un curcubeu.
Erau acum parte din sufletul meu...
Irisului i-a dat culoarea chihlimbarului.
Pe buze a aruncat o covertură de maci,
Pe care a împletit-o cu mătasea luminii,
Cu speranţă şi cu iubire.
Visele le-a aruncat spre Calea Lactee,
Iar ele s-au întors, prăbuşindu-se-n suflet.
De aceea, în loc de sânge,
Ploaie de grâne şi miere
Îmi curge prin vene.
Eu am devenit pâine,
Iar voi mă frângeţi
Şi fiecare frimitură de carne

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrise pe frunze uscate de vie

I
HAFIS

La început - se ştie - stelele aveau pe cer
cărările cu stângăcie trase la-ntâmplare;
din arcuirea zveltă a sprâncenei tale
a-nvăţat odată Luna
să-şi arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.

II
PSALMISTUL

Când treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiţi pe streşini ciuruite
se trezesc, crezând
că paşii tăi, mărunţii, runt seminţe azvârlite
de-o mână bună pentru ei.

III

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Damme-Jeanne...

Te-am ales după sprânceană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
O, dulce damigeană!

Te-am ales să-mi fi ca soaţă
Căci din toate nu eşti hoaţă,
Să mă-nşeli tu n-ai cum dară
Te golesc, te umplu iară,
Tu mă-mbii din ochiul gurii
Să-ţi simt fructele pădurii,
Eu te iau frumos de toartă
Şi-mi deschid a vieţii poartă....

Bună eşti de pus la rană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
Nu-nchid fără tine-o geană!

Dragă Jană, Sânziană,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din suflet

E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colţuri de sprâncene stufoase, stare speranţe
Şi piere strălucirea din ochii tăi de jad

Furtuni neiertătoare ţi-au alungat credinţa
Şi steaua vieţii apune în fiecare zi
Neştearsă amintirea-i şi veşnicia, credinţa
Cât încă ai putea de-a crede şi-a iubi.

Cât umbre încă şterse revin în amintiri
Şi te ridici din valuri spre-a te-nălţa la cer
Tu şi-o întreagă lume sunteţi eternitatea
Mister şi echilibru, vis, viaţă, giuvaier.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erupţie periculoasă

Erupţia Vezuviului devine catastrofală!
Oasele bătrânului Nostradamus
Sfârtecă ceaţa mormântului putred,
Trecând prin moarte, la viaţă.
Gelatina ochiului se distorsionează treptat
Sprânceana devine un conglomerta de albumină,
Iar ochiul se transformă-n pătrat.
Şi doare
Gândul lipsit de culoare,
Chipul său fad...
Fulgere sângerii cad din cer
Cât trupurile se transformă în lavă.
Un porumbel alb îşi zbate aripile,
Scuturând cenuşa trecutului.
Războiul sufletelor bolnave abia a-nceput.
Vărsaţi o lacrimă-albastră
Peste trupul de lut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenele dragostei

Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziş-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades şi-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o şoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu şi da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, ce rămâi pe veci în singurătatea Spaţiilor,
Eu, Osiris Ani, scribul, te rog scapă-mă pe mine
De acest demon cu faţă de câine
Şi ale cărui sprâncene sunt la fel cu cele de om...
El face de pază pe canalele Lacului de Foc;
El înghite, hulpav, cadavre de morţi,
Le toacă inimile şi spune măscări...
În acelaşi timp, rămâne ascuns, în depărtări...
O, tu, puternic Maestru al celor Două Pământuri,
Domn al demonilor Roşii!
Stăpân eşti, ştiu, peste locurile unde viaţa este terminată
Şi că maţele morţilor sunt hrana ta preferată
Deci, pleacă!
Iată, Coroana Regală este pusă pe cap
De către această divinitate din Herakleopolis,
Primul între zei şi cel mai venerat,
În ziua Reunirii celor două Pământuri, în faţa lui Osiris,
O, zeu, cu cap de berbece,
Mare maestru în Herakleopolis,
Distruge Răul ce în sufletul meu se petrece

[...] Citeşte tot

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne strigă, sonor, trandafirii

Visul meu eteric se transformă-ncet,
Într-un vis dogmatic, frust şi desuet...
Se făcea, iubito, că erai pe-o scenă,
Sub privirea lunii, goală şi obscenă...

Lângă tine, palid, mă găseam şi eu,
Des-golit de suflet şi de Dumnezeu,
Mă zbăteam, alături, ca să înţeleg,
Cum jumatea-mi strigă după un întreg!

Ţi-am şters pudra de santal de pe gene,
De pe sânii păgâni şi de pe sprâncene,
Îmbătătoarele arome ale voluptăţilor tale
Mă atrag, mă resping, m-adumecă-agale...

Dă-mi umbra umbrei tale şi apa privirii,
Acum, când ne strigă, sonor, trandafirii,
Tu, creangă-nflorită în sânge de rodii
Renaşte-mă-n tine şi-n fine plasmodii!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!