Dumnezeu şi cuvinte

Transfigurare

strâng lacrimi în mine parcă-s o fântână
nu sunt vedetă nu sunt celebra divă
cred în Dumnezeu n-am fost nicicând păgână
vreau că speranţa să nu fie tardivă.

vreau plângerile mele să le ridic în faimă
suspinele să le transform în cântec
cu moartea în suflet să nu am spaimă
cu veselia versurilor să o spintec.

vreau lacrimile mele să oglindească stele
care pier pe cerul stingher şi neajutorat
din cuvinte ferme am făcut proptele
când lumini solare m-au transfigurat.

pe Calea Lactee apar ca o părere
melancolie violet pictată pe sfere.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări neaprinse

În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinereţe pierdută,
aştept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire aşa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veşnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îţi promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
şi plec să unesc aşteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...

vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi şi buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrăţişaţi fără să ne iubim aşteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârşitul lumii,
şi asta e divin.

toamna se cuibăreşte în biblioteca fără cărţi.
amăgeşte muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp aşteptând că Pan să domolească toţi caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (9 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacteia

mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ş-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munţi în sus din vale
şi prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
şi cât nu cerc s-agăţ privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ş- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci ani

Mă uit la ochii stinşi ce altădată
Erau umpluţi de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.

Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit şi de zăpadă pare.

Văd mâinile ce le ştiam frumoase
Şi care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe şi osoase,
Neputincioase, reci şi chinuite.

Aş vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama şi să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoşi din viaţa mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.

poezie de Octavian Cocoş (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exersând zborul în doi

Atunci când cobori în mine
eu fac paşi către cer
şi primăvara nu-mi mai încape în piele,
e ca o ţigancă ce vinde flori
la marginea drumului...
Numai tu ai un fel aparte
de a te rezema de inima mea
exersând zborul în doi
cu ochii închişi
şi mâinile fluturând
deasupra câmpului cu păpădii
ce-i trimit semne lui Dumnezeu.

Ştiu, tu mi-ai clădit în palme cuiburi de cuvinte
născătoare de ploi parfumate
după sânii cărora
îţi bei în tihnă paharul cu vin
spunându-mi că doar în buzele noastre
simţi din plin gustul unui ciorchine
de sânge aprins...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Diacul

EUGEN DORCESCU

DIACUL

Privesc, pe masă, blândul meu condei:
Îl port şi când nu-l port. Şi zi, şi noapte.
Hârtia albă, în – albă – carnea ei,
E plină de tăişuri şi de şoapte.

Condei avea şi tata. Însă el
Îl mânuia spre-a desluşi vreo carte.
Eu am făcut la fel. Dar şi-n alt fel:
Am dus condeiul tatei mai departe.

Bunicul – Dumnezeu să se îndure
De duhul lui – trudea, şi el, la scris.
Plimba peniţa iute pe zapis,
Ca pe-o închipuire de secure.

Străbunii mei, popor întrezărit

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Gândacul de Colorado", 13 iulie 2022
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemii de octombrie

o molimă ciudată ne ucide cuvintele
cad stoluri stoluri V-uri lichefiate lingând marginea cerului
gâturile lungi şi aripile lor desfăcute se întind
prin grădini
fără spasm fără zbateri
purtătorul lor de cuvânt ( isn’t ironic?)
economist de profesie întârzie să-şi dea cu părerea
se crede
de vină ar fi aceste derute migratoare
tranzitând de la nord către sud sentimentele
toamna.

nopţile visez periculos - în plină carantină de gradul zero
despre cum ne iubim şi nastem puzderie de cuvinte
necontaminate
alte alte cuvinte
vrăjite înalte frumoase cuvinte

de pildă acesta zvelt gânditor pentru singurătate
care să spună mai mult

[...] Citeşte tot

poezie de Nastia Muresan
Adăugat de Reea Vladeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciupirea unei coarde până la anulare

mimez tăcerea cuvântului
nu ştiu cum am reuşit
dar dau de dumnezeu el nu dă de mine mimez
şi nu mă pot opri
e ca atunci când omul vibrează într-o fotografie şi nu se vede
el nu mimează
e ca şi cum ai lua un om în mână
şi-l scuturi
îl scuturi bine
pe normal nu se poate vedea asta
dar dacă mijesc ochii îi văd dârele vibraţia
îl pot vedea pe dumnezeu rămas fără cuvinte
şi nu mă pot opri brusc sunt neclar
mă insinuez în răspunsuri de ce el de ce noi nu întrebări
mimez şi scriu
mă opresc şi scriu
aflu şi iar scriu
în tot timpul ăsta ceilalţi nu mimează
ei pur şi simplu vorbesc despre vreme despre ce au mâncat
ce vor mânca ce iubesc ce vor despre muri niciodată nu

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ştie

Se pleacă ziua înspre seară
Se-aprinde un luceafăr sus
Mă-nconjura tăceri de ceară
Pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munţii-alături la picioare
Şi trece-un maine peste ieri
Mai plânge-un cântec, mă mai doare
Mai sufla-un vânt de nicăieri.

Mă mai arat într-o oglindă,
Mă mai privesc un pic şi las
Să-mi ardă stelele în tindă,
În liniştea ce mi-a rămas.

Un val se-nalţă peste-o mie,
O zi s-a dus, o alta nu-i
M-am rătăcit şi nu mă ştie
Nici Dumnezeu de sunt a Lui...

Mă uiţi, Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (31 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!