Dumnezeu şi cuvinte

Rondelul versului

dragă îmi e viaţa cum drag îmi este versul
şi fiecare clipă îmi pare-o nestemată
cu elan înaripat explorez universul
în baia de lumină mă scufund câteodată.

când e grea tristeţea şi mă apasă stresul
mă ascund în rapsodia sufletului fermecată
dragă îmi e viaţa cum drag îmi este versul
nu strivesc cuvântul nicicum, niciodată.

nu am regrete mari iubirii-i ştiu demersul
face inima să cânte melodia minunată
coşmarelor din noapte le-am găsit reversul
îl cerşesc pe Dumnezeu cu credinţă destinată.

dragă îmi e viaţa cum drag îmi este versul
şi fiecare clipă îmi pare-o nestemată.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul eminescian

Timpul eminescian
A fost "luceafăr" pentru noi.
Multe poezii scriam,
Sau pictam "Carul cu boi".

Sculptam infinitu-n piatră,
Nu-l lăsam să cadă pradă.
Eram mai stăpâni pe vatră,
Din cuvinte făceam spadă.

Am stat de strajă ţării.
La Dumnezeu ne-am rugat
Să nu ne dea uitării.
Luceafărul ne-a luminat.

Dar, când Luceafărul s-a stins,
În ţară multe au apus.
Monotonia ne-a cuprins
Şi tot ce-am creat, s-a dus.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între da şi nu este loc de încă un univers

cu totul
de la prima explozie
până la ultimul fâs
cum să vă spun altfel
povestea lumii
decât prin pilde sofisticate
ca la un concurs stupid de ghicitori
de tip oracolul din delphi
totuşi
v-aţi întrebat vreodată
dacă dumnezeu e sofisticat
sau doar noi înflorim cuvintele
ca la carnaval
de nu mai ştie nimeni care e alfa
şi nici care mai e omega

poate că poezeala s-a născut doar aşa
dintr-o nevoie bolnavă de a ne agăţa de ceva
înainte de tăcerea veşnică

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi perfect

Perfect nu sunt şi nici nu mi-aş dori,
Chiar dacă Ceru-mi este-n suflet Crez;
De-aş fi perfect, nu m-aş deosebi
Dintre perfecţi când o să înviez.

Cum eu, aici, sunt doar o frunză-n vânt,
Nu îmi doresc perfecţiunea-n zbor,
S-ajung, acolo-n Cer, perfectul sfânt
Dar nici aici perfectul muritor.

Perfect mereu, în verbul meu modest,
Nu pot a fi, chiar dacă alţii-mi cer,
Dar mă crucific pe-un cuvânt celest,
Ca versul meu s-ajungă pân'la Cer.

De-aş fi perfect ca om sau ca poet,
Nimic nu ar mai fi din propriul eu,
C-aş deveni Lumină-ncet, încet
Iar eu nu pot fi însuşi Dumnezeu...

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă divină

Te ţin în braţe suflet viu,
Te voi trimite pe Pământ
De vei rămâne-al meu, nu ştiu,
Dar eu voi fi cu tine-n gănd.

Te-aşez pe flori crescute-n rai,
Să îţi sfinţesc nobila minte
Ca-n viata ta, mereu să ai,
Cu tine frumoase cuvinte.

Eu îţi sunt tată si împărat,
Îţi pun în mâini averea mea
Intreg Pământul ţi l-am dat,
Să poţi să-nfrunţi o viaţă grea.

Te vreau la mine printre îngeri,
Când va fi gata viaţa ta
Nu vrea să fii captiv în plângeri,
Să nu mă mai poţi vedea.

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă albă de vis

mă deconectez de la tristete cu muzica uşoară
simt că plutesc fericită pe aripi de vânt
cu bujori în obraji îndrăgostită ca o domnişoară
exprim sentimentele cu îmbrăţişări de cuvânt.

Lara Fabian se apropie de sufletul meu
cu un adagio la prietenia planetară
cu iubirea soarelui venită de la Dumnezeu
cu o stea în fruntea minunilor de seară.

iubirea mă face să cânt şi să dansez
ritmuri muzicale au sublimă soartă
game de fericire am strâns mereu în crez
revelaţii de viaţă printre artişti mă poartă.

stoluri cu porumbei de pace în zboruri colorez
inocenţa lor albă e transpusă în artă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!