condiţia umană

Şarpele

Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ţi-am dat de ştire
Şi ai rămas, privind, un pic perplex

Ne pierdem în condiţia umană,
De fapt, cât e de greu să ieşi din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea

Sunt sigur că nu toţi, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înţelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ

Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca şi cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplaudând existenţa cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezeşte şi coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiţia umană,
debutez în fiecare dimineaţă;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt acelaşi,
de fiecare dată,
fac cunoştinţă cu mine.

După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâşietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea aşteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toţi suntem urmăriţi de sisificul destin),

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura nerăbdării

În timp ce rătăceşte prin era digitală,
Valoarea-i disipată în fumuri fără foc.
Condiţia umană devine animală,
Fiinţa-i tulburată şi mintea stă în loc.

Viteza ne dă lecţii de viaţă liniştită
În fuga de noi înşine grăbiţi şi agitaţi
Şi fericirea astăzi de voie-i răstignită,
Pe crucea unui mâine ce nu-l mai apucaţi.

Se-adună-n jurul mesei doar scaunele goale,
Căci nu e timp de vorbă, taclale ori taifas.
Răbdarea e la margini de spaţii abisale
Şi termenii de pace expiră după ceas.

Cultura nerăbdării şi-a bâlciului ne prinde,
Gonindu-ne de-acasă pe care încotro
Şi nu mai e cultură nimic ce nu se vinde,
Mulţimilor deprinse să cumpere en-gros.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă pe tunuri

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!