creştere şi timp

Ora răzleaţă

E către seară. Zarea stă grămadă
Şi goii arbori parcă vor să cadă.
Adorm şi-n sus şi-n jos, în lac,
Dormind şi lacul parcă de un veac.

Străbuni, strămoşi din zeci de neamuri,
Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri,
Giganţi în ruină: un trecut,
Morţi în picioare-ntregi, cum au crescut.

Nedesluşită, umbra te-mbie şi te cere.
Singurătate, ceaţă şi tăcere.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectivă

Dacă te-ai îndepărta puţin,
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.

Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.

Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cresc amintirile

Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarta unui arbor- - numele --
-cu slove mici, stângace şi subţiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară -- uriaşe.

Aşa îţi tai şi tu copilo numele
în inima-mi supusă
mărunt, mărunt, ca un ştrengar.
Şi după ani
şi ani de zile-l vei găsi
cu slove-adânci şi uriaşe.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare întreruptă
înflorirea cireşului negru,
altar, de miros
sfinţit.

Căpriorul simte

cum îi cresc cornele-n stele,
două inelare-nuiele.

Noapte de vrajă
unde să plece?

Cum ne farmecă luna,

cum mă nasc
când nu mă mai nasc,

cum mă mir
părăsit de suflet!...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre scurtimea timpului

Dacă-aş putea trăi fără să mă gândesc la moarte,
Uitând risipa timpului şi-a sufletului degradare,
N-aş dori decât să fiu trup cu caldă răsuflare
Având de lumina zilei şi de trilul de păsărilor parte.

Aş putea sta netulburat mereu, zi după zi
Urmărind cum creşte iarba, curcubeul schimbător
Al florilor de la albastru la galben, de la roşu la gri,
În perfect acord cu secvenţele-anotimpurilor.

Aş putea, îngăduitor, permite timpului să mă îngroape,
Dar mă dor orele care trec din întuneric în întunecime.
Iar eu acum chiar nu vreau să zac cu pantalonii-n vine
Şi cu bastonul lângă pat, pentru că moartea e aproape,

Trebuie să fiu treaz, să fac ceva – în fiece minut.
Mormântul ne dă apoi timp de-odihnă, neîntrerupt.

poezie de Hemminger, Graham Lee, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine

Cu zugrăveli stângace
umple văzduhul ploaia,
şi cu culori sărace.
(C-un fulg de nea, odată,
am luminat odaia
copilăriei, toată...)
Ca-n şcolăreşti desene,
ne oglindim în timp,
cu uriaşe gene,
cât brazii de înalţi,
mereu la fel şi-n schimb
întotdeauna alţi...
Acum, tulpini naive
cresc din vopseaua plânsă,
cu flori definitive.
Lumini, sub pleoape strânge-le!
Toamna, pe-a lunii pânză
ne desenează sângele...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de mamă

Începând cu Eva
iubirea a venit pe Terra
a aterizat aşa de una singură
la persoana întâi
aşa a fost ea hărăzită
să aducă afecţiunea primordială
apoi fiecare mamă
a mai pus o cărămidă
la piramida iubirii
cu timpul piramida
a devenit deal
apoi munte
şi continuă să crească
în variantă optimistă
va creşte necontenit
se va extinde accelerat
aşa ca universul
pe care-l va acapara
în termeni euforici.

poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

În gol
un cocoş decapitat
se zvârcoleşte.

De-abia acum
sângele
înverzeşte
pajiştea unui secol
roşu.

Viitorul nu mai creşte
ca o unghie
în afara noastră.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrigurare

Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri
strâng lacrimi de văpaie:
licurici.

Pe coastă-n vreji de nouri
creşte luna.

Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine
şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surâsul.
Gura to e strugure-ngheţat.

Numai marginea subţire-a lunii
ar mai fi aşa de rece
- de-aş putea să i-o sărut -
- ca buza ta.

Îmi eşti aproape.
Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!