existenţă şi pericole

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac

[...] Citeşte tot

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri...

Ale tinereţii valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc şi, între maluri,
ne lasă de doruri goi.

Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.

Că tu nu ştii ce e dorul,
nici n-aş vrea să-l înţelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.

El respectă legea firii:
a iubi şi-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubeşti ce-i hărăzit.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci, ortodocşi

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (12 noiembrie 1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea unei mutări perfecte pentru a obţine şah mat

Inventând reguli noi, într-un nou aranjament şi având o nouă strategie,
Regele alb forţează regele oponent într-un colţ periculos, pentru a fi controlat de nebun.
Regele alb este foarte bogat.
El ia proprietăţi, aparent lipsite de valoare, de la propriul său popor
Şi le transformă în proprietăţi proprii.
El apăra un sistem de înrobire şi exploatare.
El se autoproclamă un mare erou, gândindu-se cât de deştept şi de inteligent este,
Pentru că se supune Marelui Întuneric.
Cetăţenii ţării sale sunt orbi şi foarte săraci...

Regele negru are puterea, el are respect pentru proprietatea privată
Şi drepturile persoanelor de a dobândi în mod liber proprietatea şi de a se folosi de ea.
În regatul său există oameni care sunt bogaţi, precum şi oameni care sunt foarte bogaţi.
Dar regele negru este orb...

Nebunul devine tot mai lacom, pe zi ce trece,
El are două seturi de cărţi identice,
Pe care le joacă totdeauna cu ambele mâini,
Cele două mâini putând fi jucate independent.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema mreajă

... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, aşa la o şuetă
şi m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alţii... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
şi gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
să nască pururi puri urmaşi... să-i îngrijească precum şoimul mesager,
să ducă crez că LUMEA-i mică rău de tot, ca să-şi mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu şi lui, cu atât neant, să ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
şi nici pericol nu ne Paşte, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
şi-ntr-un final mi-a spus că pot să-l cred, să nu mă îndoiesc că ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa şi nu mai intervine,
fiindcă aşa se spune; "nu poţi lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o laşi să treacă, să dezgheţe frost, că întunericul se învinge doar cu... minte!"...
... aşa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greşeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reuşeşte, cere, chiar cerşeşte,
uitând că spirit spune; "dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruieşte!"...
... şi-am rămas singur, pe neaşteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refutarea lui Gorgias

Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existenţe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca nişte copii dezbrăcaţi
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineaţa, dar s-a făcut degeaba,
Aşternuturile erau deja goale –
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm şi altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîşnetul, vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu şi nu
Să cerşim mai bine singurătăţii noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerşim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult fiinţa noastră de fiinţă;

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumos e

Frumos e să respiri aerul de primăvară la Socea
şi în acelaşi timp să nu fii mahmur.
să absorbi picăturile din izvor şi apoi să curgi în ele.
frumos e să te simţi bine. să ai putere
pentru orice formă de credinţă care nu-i face rău altuia,
deci, a nu avea.
de asemenea frumos e să trăieşti pe Bosutska
şi să crezi că există.
în fiecare dimineaţă să intri în magazin şi să cumperi pâine, s-o mănânci
deasupra ziarelor pe care le-ai găsit în cutia poştală.
frumos e când poşta te găseşte şi când poţi să găseşti poşta.
găsirea e, în general, plăcută.
să găseşti un chip familiar când treci pe lângă stadion
sau pe lângă o universitate mai slabă. rânjetul e frumos.
e frumos să găseşti un punct.
cuţitul pentru întins pe care l-ai pierdut de mult şi acum e mătăsos
batalionul îngerilor de paradă îşi coboară urechile de fier
şi aceasta deja se învecinează cu oribilul. totul este la limita oribilului,
şi aceasta este de asemenea frumos.
să dezlipeşti guma de mestecat din talpa pantofilor uşori, răutate care îţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marko Pogacar, traducere de Adrian Oproiu şi Goran Colakhodzic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trifoi cu patru foi

Eram la vârsta când mâinile mele căutau fără odihnă în câmpurile
şi colinele pline cu iarbă vestitul trifoi aducător de noroc, precum
căutătorii de aur pulberea galbenă pe fundul nisipos al râurilor.
Aceasta se întâmpla de fapt într-o vreme, într-o anumită
vreme a existenţei mele, căci pe atunci vârsta mea nu se număra
în ani ‒ lucrul acesta părându-mi-se lipsit de orice importanţă.
Nu am găsit niciodată vestitul trifoi, însă am găsit greieri,
splendide lăcuste, flori de câmp, apa răcoroasă a râului,
adâncă pe alocuri, micile plaje cu nisip fin şi tufe sălbatice,
frumoşii peşti pe care-i pescuiam cu undiţa de trestie şi cu
gândacii de Colorado de prin bostănăriile ce fierbeau
în arşiţa soarelui.

În acest timp în care degetele mele se înverziseră, iar pielea
îmi mirosea a râu, oraşul, cumplit malaxor, duduia, se hrănea
cu nefericitele vieţi pentru a-şi salva viaţa lui de balaur
cu mii de ochi luminoşi, măcina între piesele lui infernale praful,
betonul, vacarmul atâtor şi atâtor existenţe. Aici timpul se măsura
precis, în generaţii, ani, ore şi secunde. Am auzit mai apoi că
oamenii aceia, în definitiva lor tristeţe, nici nu mai vedeau uneori

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!