Poezii despre medicamente și timp, pagina 3
Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)
nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminența unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărțire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-și ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de mașină
din accidente vasculare
și nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieții
altfel ar fi fost viața noastră acum
fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroșocurile întârzierilor de-acasă
aproape rușinați că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noștri ce mușcă din călcâie
noi
cine mai suntem
[...] Citește tot
poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de primăvară
"cum să descrii ce s-a petrecut,
după ce te întorci din locul
în care ai ajuns cu ultimele puteri?
cei care, la fel ca tine, vor atinge
limitele de la care mintea
nu mai poate căra corpul,
pot fi ajutați de vreo poveste
să-și găsească calea înapoi?
cuvintele nu mai au rost când
mâncarea și medicamentele devin inutile,
când te târăști dincolo de speranță
mai poți retrăi chinul conștiinței,
imposibilitatea lecturii și scrisului,
pierderea granițelor subconștientului,
chiar dacă dragostea te îndeamnă?
cele o mie de nopți
și cele o mie de zile
în care coșmarurile
și suferința te-au rupt?
[...] Citește tot
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacient
Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simțindu-mi conștiința vinovată,
Că nu e totul bine-n țara mea.
Puteți să mă-ntrebați: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos și pe-ndelete:
- Eu știu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
Mi-am investit și nervi și timp și viață,
În drumul care m-a ademenit
Și-am acceptat să dorm pe copci de gheață
Și să trăiesc pe muche de cuțit.
Puteam să-mi fac în alte părți avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradoxul vremurilor noastre
În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă
Șosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici
Mai multe facilități, dar mai puțin timp
Avem mai multe titluri academice, dar mai puțină intuiție
Mai multă cunoaștere, dar mai puțină înțelepciune
Mai mulți experți, dar mai multe probleme
Mai multe medicamente, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puțin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineața ne trezim obosiți;
Nu citim cărți, privim la televizor prea mult și ne rugăm prea puțin.
Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învățat cum să ne facem drum în viață, dar nu o viață.
Am adăugat ani vieții, dar nu am dat viață anilor.
[...] Citește tot
poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
* * *
aveam mâinile ruginite de timp
respiram prin porii luminii
în casă ploua
afară picurau stropi de gânduri
pe masă un flacon gol de medicamente
uneori dormeam în subsolul materiei
pe cearceaf a rămas un pumn de vise
și un sărut neînceput
țipau întrebările în oglinda spartă
în absența zgomotului, mă trezeam căutându'l
l'am găsit după un paravan
răsturnat între draperiile sufletului
spitalul era închis
doar un nebun pășea hotărât prin ploaie
căuta intrarea
normal, nu a găsit-o, era nebun, nu...
era prea viu între timpuri cenușii
pe degete se așternea cenușa trupului
atunci ecoul a țipat și am fugit înăuntru
nu am putut, poarta era închisă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De medicament n-ar fi
O odă ar merita ce leacul făptuiește;
Resuscitare când bătaia e pierdută
Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută
Ce stă să cadă în trădare mișelește.
Nu-i doar uzura inamic de depanare
Când facerea-i auto reciclare-n ciclu;
E lașitatea minții-n răul acceptat multiplu
În loc de crez înspre-o dorită vindecare.
Vendetta poate fi din alte gene
Ce țin memoria pierdutelor ambiții
Se retrasând așa cum o fac paraziții,
Sau când nectarul sau polen sunt alergene.
E zilnic un parcurs printre invazii
De vechi sau de necunoscute chipuri
Noi; metamorfozate-n trucuri, tipuri
Să-nșele vizite nevinovate-n razii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara
Domnișoarei Doctor Nicoleta-Irina Fofîcă
Când am venit prima oară în Centrul de dializă
am văzut o domnișoară ce pe bolnavi punea miză.
Mi-a plăcut înfățișarea, vorba calmă și duioasă,
am făcut și constatarea: Domnișoara e frumoasă!
Avea zâmbet cald, iar sfatul, niciodată de prisos,
era binecuvântatul pentru bolnavul sfios.
Pe drumul vieții, spinos, lipsit de tovărășie,
nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.
Domnișoara se gândește la decizii foarte bune
și viața ne-o prelungește prescriind leacuri minune.
De-ți prescrie tratament și-l respecți cum se cuvine,
leacul stă-n medicament și-n trei zile te faci bine.
Cu o bună companie de medici și asistente
ne-ajută prin terapie, proceduri și tratamente.
Doar Celui de Sus Îi cer să ne fie Bun și Drept,
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Love and love
Gura ei aștepta sărutul, lacrimile ei erau o chemare
A fericirii, inima ei se zbătea prinsă încă în plasa copilăriei,
Cineva vorbea cu durerea iubirii, mai știi căldura laptelui matern?
Oare s-a stins rugul? Capul meu se înclină, mă simt ca la apa Babilonului.
Mă simt de parcă aș fi un semn în spațiul zilei, ca un desen de copil.
Sunt, oare, într-un careu de execuție? Dar poți cere iubirea?
Poate o lumânare? Nu te teme, și-a spus.. memoria nu face zgomot.
Dezleagă-mi taina, Doamne. Ești, poate, ultimul refugiu.
Îmi place personalitatea ei, dar pot să calc eu peste mine?:
Mă pasionează sexul opus, zise unul cu glas gros.
Dragostea este ceva tulbure, nu știi din ce este făcută.
Dragostea este o colonie în țările calde.
Poate fi o pădurice de mesteceni tremurând.
O ghitară cântând sub briza mării.:
Ieri o vedeai și nu e. Unde e femeia de dor nebună,
Unde? Strigă de după gratii violatorul.
Ce cauți tu în viața mea, șoptește bolnavul, căutând medicamentele pe noptieră.
Două viori cu coardele rupte. O glumă e iubirea, când se repetă, e grav.
La un pas de fericire, apoi te calcă tramvaiul.
Cinstitelor doamne cu multe principii
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...
Vezi, Doamne, nu-Ți port nicio ură
Și nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri și mă-ndură
Norii negri, copleșiți de îndoială?!
Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preț,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăț
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!
Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, și ploaia mă-nțelege,
Numai Tu uiți de mine; de ce mă lași să mor?!
Vezi, Doamne, sunt spre sfințenia Ta
Și rug și flacără și cruce și abis;
Învăț din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăț din toate în câte nu-s cuprins?!
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bună dimineața, pământ
îi priveam zâmbind și atât,
oameni care nu au ucis niciodată,
aveam nevoie de medicamente și de un soare
mai încet
în drumul șerpuit către noapte,
pescăruși zburau, să nu-mi fac griji pentru ziua de mâine,
pentru următoarea plecare spre necunoscut,
încercam
să mă gândesc la un lucru frumos.
tot ce îmi puteam aminti însemna averea
pentru care
nu trebuia
să dau socoteală.
ziua continua să scadă,
ne pândeam unii pe alții,
auzeam focurile, ascunși în tufișuri,
ca într-o joacă de-a hienele,
oamenii mari inspirau
teama să nu-mi strălucească ochii
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre medicamente și timp, adresa este: