religie şi ştiinţă

Tu nu eşti ceea ce ne imaginăm

Doamne,

Eşti bănuit că manipulezi oamenii
prin constrângerea şi frica de infern:
Tu nu îi atragi decât prin iubire.

Eşti bănuit de complicitate
La moartea fiinţelor dragi:
Tu nu ai conivenţă decât cu viaţa lor.

Se spune că eşti meschin şi scotocitor de conştiinţă:
mediocrităţile noastre nu mobilizează decât tandreţea ta.

Se crede că ai fi inamic al bucuriei:
Tu îi eşti sursa.

Eşti incriminat de a fi opiumul oprimaţilor:
Tu eşti însufleţitorul atâtor mişcări de eliberare...

Se crede că ai fi contrariat şi gelos

[...] Citeşte tot

poezie de Stan Rougier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e să se întâmple

Nu sunt poet, cine a spus?
Îmi fac vorbele să sune,
Vântul şi ploaia s-au opus
Scriu umil o rugăciune.

Mă simt şi-acum liber fecior
Şi-mi arde-n trup lumânarea,
Cu puşca vieţii la picior
Tai pământul, vântur marea.

Nu mă las pierdut din fire
Fac din cinste o virtute,
Pun în crezul meu iubire
Pe drumuri nestrăbătute.

Totul e să se întâmple
Doar ce-i scris în legi şi astre
Când se adună pe la tâmple
Fire albe ori albastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Toată viaţa scrii, gândeşti,
Apoi în cărţi tipăreşti,
Trece viaţa, îţi trec anii,
Nu ai timp să-ţi mai iei banii,
Ori să-ţi câştgi ce ţi-au luat tiranii,
Ce folos! Cât trăieşti,
Zi şi noapte tot munceşti,
Nu te bucuri de nimic,
Să ai parte doar un pic...
După moarte toţi se uită,
Apoi scrisul ţi-l aruncă.
Mulţi nu ştiu aprecia,
Zic că nu e munca ta.
N-ai simţit cât ai trăit,
Că eşti apreciat un pic.
Cine nu simte, nu ştie,
Poate avea cărţi o mie...
De-ar citi, s-ar îmbogăţi
Şi alţii l-ar pomeni.
Cine-i bogat de cultură,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e Dumnezeu

Chiar în limbi dacă aş vorbi
La nimic n-ar folosi
Dragoste de n-aş avea
Sunt aramă ce-ar suna.
Toată ştiinţa de aş avea.
Munţi în brate de-aş purta
Fără dragoste de sus
Chiar nimic, nimica nu-s.

La săraci de aş da cu vrere
Chiar întreaga mea avere
Trupul ars dacă mi-ar fi
La nimic n-ar folosi.

Prorociile or sfârşi
Dragostea nu va pieri
Limbile vor înceta
Dragostea va triunfa.

Ea-I plină de bunătate

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versete sabatice

Să fii orb? Înţeleg. Îţi ascunzi privirea
De lumina soarelui, de propria privire.
Să fii orb cu adevărat? Voi privi în locul tău
Dar tu nu eşti orb, eşti trufaş ca şi mine.
Doi orbi, tu şi eu, doi Oedipe, fie.
Penitenţă, pace şi cadenţă,
ştiinţa de a merge drept., izgonirea din Rai
a fost primul act de nedreptate.
Poeţii sunt adevăraţii regi. Ei nu cer închinăciune.
La început a fost setea de Cuvânt.
Mulţi trăiesc cu zei pe care nu-i cunosc.
Să iubeşti marea pentru disperarea ei.
Ce-am înnodat desfac, las funiile să lunece pe apă,
Corabia se duce singură în larg, ea ştie drumul
Către veşnicie, rămân aici, un prizonier al propriilor cuvinte.
O stradă, două şiruri de case cu garoafe la ferestre,
Aşa ne pare viaţa uneori, privind din capătul cuprins
De gheara tristului final. Apoi te scuturi ca un câine ud.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens unic

Te duci tinereţe aşa cum e scris
În legea nescrisă din gena ştiinţei
Şi-al punctul cosmic din care ai descins,
O clipă din vecii de veci ai fiinţei.

Retina păstrează-n memorie vii,
Plăcute imagini fugare surprinse,
Cu forme de viaţă pe care le ţii,
Suportul de umbră luminii aprinse.

Creatorii de sfere cu glasul divin
Te cheamă la Cer să înduri absolutul,
Dezleagă botezul cu pâine şi vin,
Legând cununiile apei cu lutul.

Atom cercetează atomul pereche,
Nuclee vibrează alături perfect
Şi cauza nouă pe cauza veche,
Perfect suprapusă devine efect.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatori

Ne-am inventat cuvintele şi singuri ne-am scris cărţi
Şi aberant apoi le luăm sursă de noi, alte, preopinenţe,
Citind din psalmi, din liturghii, din Biblie... alte hărţi
Ce colindăm pe rând, cu decalog model de... competenţe.

Ne construim, noi, sfinţi, sanctificăm, dăm moaşte
Şi noi le spunem Dumnezeu, iar popii... un apostol.
Ne beatizăm în ctitori, chip punem în icoanele de Paşte...
Şi apoi nebuni ne-naripăm doar crez, lipsit de orice ştiinţă... în stol!?

Ne creăm singuri totul şi necaz şi bucurii, ne naştem
Şi aleatoriu-i numai, învălmăşeală -brownian hazard, de noi-
Ca apoi să ne citim în palme proprii sorţi, destin ce-l paştem
Stând în genunchi, cu cap sub patrafir... sinucigaşi eroi.

Om înţelege, azi, că început tot noi am fost şi noi facem... "apoi"
Şi că pedeapsa de-i, cea maximă, e moartea, rezervată oricum... Şi pe deasupra goi, goi, goi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!