Dumnezeu şi cuvinte

Ochii celui mai frumos poem

Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
şi Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor creşte aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopţii,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înţepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streaşină vieţii,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să muşc din coaja cerului.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Şi-n cuvânt şi în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălţat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venerat fii pe vecie!

Mare-i Dumnezeu şi tare,
Mare e din veşnicii!
Să-i cânte orişice suflare:
Stele, astre, galaxii...

Suveran Etern şi Sfânt,
Suveran din veşnicii!
Creator prin Sfânt Cuvânt:
Ai zis, înfăptuit şi ţii!

Ce ochiul vede - e miracol,
Creat de-o Mână Ziditoare.
Nimic n-a fost şi nu-i obstacol,
În calea Veşnicului Soare!

Să-înalţe slavă universul!
Orice genunchi să i se-nchine!
De-a pururi ne veghează mersul,
Cuvântul Său, etern rămâne!

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Cojocaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu Te-ai dus

Tu Te-ai dus să mori
Isuse al meu
Împletind din flori
Noul curcubeu.
Veacurilor semn
Pentru mine-ai stat
Răstignit pe lemn
Ne-ai răscumpărat.

Tu Te-ai dus şi-ai plâns
Lângă Tatăl sus
Dintre morţi ne-ai strâns,
Ne-ai iertat, Isus.

Vino, Doamne, iar
Pace să ne dai
Timpul Tău de har
Drumul către rai.

Te-am lăsat să mori

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (17 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu fiu

Vreau să-mi fie trupul jertfă necurmată
Să mă mistui, Doamne, pe altarul sfânt
N-o să am cuvinte azi şi niciodată
Să Te laud, Doamne şi să pot să-Ţi cânt.
Legănată-n braţe m-ai ţinut şi încă
Mă mai porţi cu Tine, Doamne, Sfântul meu
Mi-ai clădit o casă, m-ai zidit pe stâncă
Ca pe-o floare rară m-ai păzit mereu.

Tu eşti totul, Doamne, cine să mai fie
Dumnezeu în ceruri ori aicea jos,
Veşnicie pus-ai peste veşnicie
Şi mi-ai dăruit-o prin Isus Cristos.

Dacă pentru mine a murit El, Tată,
Pentru mine, boţul gângav de pământ
Cum să nu-Ţi fiu, Doamne, jertfă necurmată
Zi şi noapte-adusă pe altarul sfânt?...

poezie de Adriana Cristea (10 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea tatei

în iarna ceea taica nu voia să moară
se zbuciuma pe laiţa sa din sărăieş
mereu ruga să fie dus cumva afară
să vadă de nu vin dinspre Făleşti...

sau poate-a fi cumva dinspre Ungheni
şi-oi claxona la poartă ca pe vremuri
eu, trup din trupul lui de Osoieni
şi sânge, şi suflare, şi blestemuri...

simţea bătrânul că de moarte-i încolţit
că-i rândul lui să-i cerce ascuţişul coasei
dar înainte de-a pleca spre infinit
voia ca să mai stăm pe prispa casei...

să bem în doi un ultim păhărel de vin
şi să ne luăm un bun rămas, fără cuvinte
şoptindu-mi cam pe unde-n ţintirim
ar vrea să-i facă popa loc printre morminte...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (2 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine şi Rău

Omul ca operă a lui Dumnezeu
făcut din lut şi frământat de mâinile Lui
s-a trezit într-o zi cu conoştinţa binelui şi răului
primită prin gustarea mărului
la îndemnul şarpelui, amăgitorului,
care şiretul bănuia, că sărmanul
nu va şti ce să facă cu ea.
Noi şi azi ne gândim... dacă Adam...
ar fi fost mai atent cu nevasta
nu l-ar mai fi lovit năpasta.
Dar aşa dragii mei privitori
a trebuit să-şi schimbe viaţa,
să se trezească în fiecare zi în zori
să iasă din Rai, să lucreze pământul
şi să înţeleagă că în Rai unde,
nu ridica nici un pai, nu mai era loc pentru el
şi a învăţat-o şi pe Eva să facă la fel.
Să vâneze, să facă rost de mâncare
să împletească haine din fibre vegetale
să lucreze pentru iarnă piei de animale.

[...] Citeşte tot

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetări mirabile

cresc în anvergură fericitele memorii
cuprind cerul şi pământul din creaţia divină
am pătruns temeinicia nesfârşitelor istorii
din spiritualitate mari comori o să-mi parvină.

mă închin la Dumnezeu mă închin şi la natură
din credinţa minunată fac un turn de veghe
urmăresc cu romantismul fără de măsură
ritmul vieţii cu povaţa cea sfântă străveche.

inspiraţii în lumină i-am cerut lui Dumnezeu
azi mă simt înconjurată de miracolul din raze
dincolo de nori si ploaie s-a născut un curcubeu
policrome sentimente stau mirabil peste fraze.

voi sfârşi între poeme dar voi renaşte mereu
ca un zeu între cuvinte neatinse de emfaze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, tăcerea plânge morţii

în iarna uscată, roadele revoluţiei în direct
sunt amare,
Dumnezeu tuşeşte,
frigul face defrişări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor
morţii încleştaţi în coasta soarelui,
pot răscolii durerea
ca şi cum ar cuvânta la pronaos
o liturghie scrisă cu sânge,
tăcerea îi duce pe un ţărm depărtat,
din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălţat altare
pentru zeii falşi
ce cântă strâmb iubirii,
făcători de morminte ai zilelor ce au fost şi vor veni
singurătatea hrăneşte eroii,
faldul triumfal al revoluţiei furate
ca un giulgiu le acoperă inimile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!